Știri 24 mai 2017

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi astăzi, de la ora 17:00, slujba Vecerniei hramului, la mănăstirea Stejarul, din apropierea localităţii Saraiu.
Mâine, de la ora 8:45, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa, apoi va lua parte la ceremoniile dedicate Zilei Eroilor, de la ora 12:00 la Cimitirul Central din Constanţa, iar de la ora 13:00 la Cimitirul Internaţional din Medgidia.
Mâine seară, de la ora 21:00, Ierarhul nostru va fi prezent la Mănăstirea „Sf. Nicolae şi Bretanion” din apropierea localităţii 23 August, unde va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de Sfânta Liturghie.
Sâmbătă, 27 Mai, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Ioan Rusul.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 7:30, la Parohia Ovidiu 3 situată la Podul de Cale Ferată.
Duminică, de la ora 8:30, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Gheorghe” din Adamclisi.
Slujba va fi urmată de comemorarea părintelui Constantin Lembrău, cel care a fost paroh al bisericii în anii `40 și care a fost arestat și condamnat de regimul comunist pentru „propagandă contra regimului”.
Totodată, de la ora 18, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la Biserica Sf. Filofteea din zona Billa.

Simpozionul „Rezistenţa Bisericii Ortodoxe Române sub regimul comunist” se va desfășura sâmbătă la Mănăstirea Dervent.
Acesta va începe la ora 12, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie și este organizat de Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului.
Printre participanți se vor afla preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, profesorul Radu Preda, cercetătorii Silviu Moldovan și Adrian Nicolae Petcu de la CNSAS, istoricul Marius Oprea și preotul profesor Constantin Coman.
Evenimentul deschide a doua parte a proiectului „Apărători ai Ortodoxiei între Dunăre și mare, în timpul comunismului”.

Patriarhia Română a transmis un mesaj de compasiune şi solidaritate cu victimele atentatului din Manchester.
Patriarhia deplânge continuarea valului de violenţe provocat de terorismul care asaltează Europa şi își exprimă speranţa că autorităţile statale şi organismele internaţionale vor găsi soluţiile cele mai adecvate pentru a opri acest cumplit flagel.
În seara zilei de luni, 22 mai, 22 de oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi 59 au fost răniţi, în urma unei explozii la sala de concerte Manchester Arena din Anglia.
Statul Islamic a revendicat atentatul.

Legea privind majorări ale drepturilor bănești pentru militari a fost promulgată de președintele Iohannis.
Astfel, solda de funcție a fost stabilită, începând cu 1 aprilie, la 1.450 lei lunar.
De aceste drepturi beneficiază, potrivit MApN, aproximativ 46.500 de persoane.

Propunerea legislativă privind salarizarea bugetarilor a fost adoptată de Senat.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că legea salarizării are ca obiectiv corectarea disfuncţionalităţilor din sistem, prin aplicarea principiului ‘la muncă egală, salarii egale’.
Printre amendamentele adoptate se numără majorarea cu 25% a indemnizaţiilor aleşilor locali care implementează proiecte din fonduri europene; stabilirea unui ajutor de deces egal cu 12 solde/salarii de funcţie acordat pentru militari şi poliţişti şi acordarea unui spor de 15% din salariul de bază pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Mijloacele de transport în comun care fac legătura cu Năvodari nu vor mai intra în Constanța.
Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Claudiu Palaz, a declarat că va face demersurile necesare astfel încât microbuzele sau autobuzele de transport persoane de pe ruta Năvodari-Constanța să nu mai intre în oraș.
El a precizat că acestea trebuie să se oprească la intrarea în municipiul Constanța, după cum cere legea, și să nu concureze transportul local intraurban de călători.
Totodată vicepreședintele CJC susține că aceasta este modalitatea prin care va crește frecvența autovehiculelor care transportă persoane.

RATC va pune în circulație autobuzele etajate în mini-vacanţa de Rusalii.
Acestea vor circula, între 1 şi 5 iunie, între orele 10.00 şi 20.00, cu plecări de la Gară, până la Tabăra Turist din stațiunea Mamaia, cu o frecvenţă de 22 de minute pe ambele linii şi 45 de minute pe fiecare linie.
Biletele pentru o călătorie dus costă 1,5 lei şi pot fi procurate atât de la chioşcuri, cât şi de la conducătorii auto ai etajatelor. Gratuităţile şi abonamentele nu sunt valabile, deoarece este traseu turistic.
De asemenea, în această perioadă, autobuzele de pe celelalte linii vor circula în program de week-end.

Unităţile SMURD din Constanţa şi Cluj urmează să primească motociclete dotate cu defibrilator.
Acestea se pot deplasa rapid când traficul este aglomerat şi pot duce defibrilatorul foarte repede, în caz de urgenţă.
Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat a spus că, într-un plan pe termen lung, clădirile publice, locurile foarte aglomerate din oraş şi blocurile de locuinţe ar putea fi dotate cu defibrilatoare.
Potrivit acestuia, prezenţa acestui aparat în locuri în care să fie la îndemâna populaţiei şi folosirea de către oamenii obişnuiţi este foarte importantă, deoarece şansele de supravieţuire în cazul neacordării primului-ajutor în caz de stop cardio-respirator scad cu 10%.

Finlanda a interzis vizitarea și împărtășirea copiilor Smicală de către PS Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
În convorbirea telefonică purtată cu cei doi copii, ierarhul român a transmis binecuvântări și a încurajat copiii, făgăduindu-le că va continua demersurile pentru a-i putea vizita.
Copiii, la rândul lor, au transmis că le este dor de mama lor și de „acasă”.
Preasfințitul Macarie a mulțumit autorităților finlandeze pentru posibilitatea de a vorbi telefonic cu copiii Cameliei-Mihaela Smicală, dar regretă profund răspunsul negativ al acestora în ceea ce privește vizitarea lor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept