Știri 18 mai 2017

Arhiepiscopia Tomisului organizează două evenimente dedicate zilelor Constanței.
Primul este Concertul extraordinar de folclor în interpretare coral-instrumentală ce se va desfășura astăzi, de la ora 18.00, în Piața Ovidiu.
Evenimentul reunește reprezentanți ai majorității și ai minorităților armânească, greacă și turcă, ce vor interpreta în deschidere.
Concertul este susținut de către Corala bărbătească „Armonia” și Orchestra folclorică „Muzica Divertis”.
Cel de-al doilea eveniment este Festivalul coral-tradițional, cu ocazia sărbătorii „Sfinților Împărați Constantin și Elena”, ocrotitorii orașului Constanța, ajuns la cea de-a XVI-a ediție. Acesta va avea loc mâine, de la ora 18.00, pe scena Casei de Cultură.
Își vor da concursul: Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, Grupul psaltic „Sf. Vasile cel Mare” al Arhiepiscopiei Tomisului și Corul de copii „Belcanto” al Școlii generale nr. 39 – Nicolae Tonitza din Constanța.
Intrarea va fi liberă.

Patriarhia Română a emis un comunicat privitor la acuzațiile aduse Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu sprijinul acordat Coaliției pentru Familie.
Astfel, Biserica Ortodoxă Română sprijină în mod natural demersul Coaliției pentru Familie, în spiritul învățăturilor creștine și al valorilor fundamentale românești privind familia, ocrotirea și creșterea copiilor, dar nu este nici inițiatoarea, nici organizatoarea acestei acțiuni.
De altfel, și celelalte confesiuni creștine din România s-au declarat în favoarea acțiunii democratice a Coaliției pentru Familie, iar printre semnatari se numără și multe persoane fără nicio confesiune religioasă.
Potrivit Patriarhiei, demersul nu poate fi considerat retrograd, așa cum este prezentat de către detractorii acestuia, atâta timp cât între semnatarii și susținătorii săi se numără foarte multe personalități ale lumii științifice și culturale.
Patriarhia își exprimă speranța că persoanele care au o altă opinie decât majoritatea vor înțelege să respecte alegerea acesteia în spiritul coresponsabilității și păcii sociale.

De luni se reiau lucrările la Podul de la Butelii.
Anunţul a fost făcut de directorul tehnic al Confort Urban, Claudiu Rădulescu.
Potrivit acestuia, în momentul în care s-a început reabilitarea s-au constatat unele abateri care trebuie corectate.
Claudiu Rădulescu a mai precizat că față de termenul initial care era 2-3 iulie, se va întârzia cu două, trei săptămâni.
Podul a fost construit între anii 1982 şi 1984, iar lucrările de reabilitare a podului au început pe 3 aprilie 2017.

Autoritatea de Supraveghere Financiară a prezentat tarifele de referință ale noilor polițe RCA.
Astăzi au expirat vechile tarife aprobate de Guvern.
Potrivit ASF, tarifele de referință au caracter orientativ, iar la baza calculului sunt datele agregate privind daunele, frecvența daunelor și numărul de polițe RCA.
Astfel, tariful de referinţă pentru o poliţă încheiată pe un an de persoanele cu vârsta între 31 şi 40 de ani, ce deţin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 şi 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.
Până la promulgarea noii legi care reglementa piaţa asigurărilor auto, va fi valabilă ordonanţa de urgenţă emisă anul trecut de guvern.

Bugetarii vor avea o minivacanţă de cinci zile între 1 şi 5 iunie.
Guvernul urmează să aprobe, în şedinţa de astăzi, o Hotărâre potrivit căreia şi ziua de 2 iunie să fie liberă.
Ziua de 5 iunie, luni, este tot o sărbătoare legală nelucrătoare – cea de-a doua zi de Rusalii.
Parlamentul a decis în octombrie 2016 ca 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie zi liberă nelucrătoare, cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre copiii şi părinţii din România şi de a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici.

Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus” pot fi accesate de astăzi.
Cei care renunţă la maşina veche pentru a-şi cumpăra una nouă, electrică, primesc un voucher de 10.000 de euro.
La acest program se pot înscrie persoanele care au o maşină mai veche de 8 ani, dar pe care nu trebuie neapărat să o caseze.
Cei care vor să-şi caseze maşina vor primi încă 6.500 de lei – tichetul clasic de casare, a explicat ministrul Mediului.
Pentru maşinile ecologice hibrid se acordă o subvenţie de 4.500 de lei, la care se poate adăuga valoarea tichetului de 6.500 de lei, obţinut după casare.

Comisia Europeană a solicitat mai multor state, printre care şi României, să primească mai rapid refugiaţii.
În recomandările înscrise în raportul difuzat marţi, Comisia Europeană menţionează că Spania, Belgia şi Croaţia trebuie să sporească preluarea refugiaţilor atât din taberele din Italia, cât şi din Grecia, în timp ce România, Germania şi Slovacia trebuie să sporească primirea refugiaţilor aflaţi în taberele din Grecia, iar Franţa a celor din taberele din Italia.
Potrivit datelor prezentate marţi de executivul comunitar, până în prezent România a preluat conform cotelor obligatorii 568 de refugiaţi (respectiv 523 din taberele din Grecia şi 45 din cele din Italia).
Cota alocată României este de 4.180 de refugiaţi.

SRI a confirmat un nou atac cibernetic.
Potrivit acestuia, cel puțin încă zece amenințări de acest fel ar fi posibile în viitorul apropiat.
Un oficial al serviciului de informații susține că atacul virtual se distribuie la fel ca virusul Wanna Cry, care a lovit, începând de vineri, sute de mii se utilizatori.
El avertizează instituțiile publice să nu folosească produse de securitate informatică produse în țări ostile României.

Persoanele cu handicap grav sau accentuat vor primi un spor de 15% raportat la salariul de bază.
Senatorii au adoptat ieri acest amendament din proiectul de lege.
De asemenea, senatorii au adoptat mai multe amendamente care modifică salariile persoanelor cu funcţii de conducere în învăţământul superior.

Patriarhul Ierusalimului susţine modificarea constituţiei României cu privire la căsătorie.
Acesta a declarat că “familia este un lucru natural și trebuie legalizată, pentru că altfel vor fi legalizate lucruri nenaturale”.
Potrivit patriarhului Ierusalimului, această situație este un rezultat al globalizării, care atacă identitatea.
El a mai spus că valorile liberale promovate în prezent de Europa și SUA înseamnă respingerea “valorilor Bibliei, valorilor legii naturale, ceea ce înseamnă că vom acorda mai mult respect animalelor decât ființelor umane”.

Obezitatea în rândul copiilor și tinerilor este în continuare în creștere în mai multe părți ale Europei.
Se estimează că unul din trei adolescenți este supraponderal sau obez.
Un raport arată că lipsa de activitate fizică și obiceiurile alimentare proaste sunt — alături de factorii economici — responsabile pentru această creștere.
În 16 dintre cele 27 de țări monitorizate între 2002 și 2014, numărul persoanelor obeze a crescut, în special în Europa de Est.
Problemele de sănătate asociate cu obezitatea includ un risc crescut de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, a hipertensiunii arteriale și a bolilor de inimă.
O altă constatare a fost că, în comparație cu generațiile anterioare, tinerii din Europa consumă masiv produse fast-food și băuturi îndulcite cu zahăr și petrec mai puțin timp mâncând în familie.