Știri 3 mai 2017

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici.
Acesta s-a născut în anul 1821, în Bucureşti și a primit la botez numele de Ioan.
La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica, iar pe 3 decembrie 1846, a primit numele de Irodion.
În anul 1850 stareţul său, Calinic, este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea.
Cu acest prilej, Calinic ia, alături de alţi vieţuitori și pe Irodion.
În anul 1854 îl numeşte stareţ al schitului Lainici, unde a păstorit 41 de ani.
După moartea duhovnicului Sfântului Calinic, Irodion devine din ucenic, duhovnic al Sfântului Calinic.
Cuviosul Irodion a trecut la cele veşnice pe 3 mai 1900.

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sf. Cuv. Mc. Efrem cel Nou.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă, de la ora 8.30, Sf. Liturghie la Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou din comuna Târgușor, jud. Constanța.
Lăcașul de cult este situat în Rezervația Naturală Gura Dobrogei, lângă Mănăstirea Sf. Ioan Casian.
Racla cu veșmintele Sfântului Efrem cel Nou va fi deschisă credincioșilor spre închinare.

Astăzi este Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
Această zi a fost declarată la 23 decembrie 1993, de Adunarea Generală a ONU.
Ideea a apărut la Conferinţa Generală UNESCO din anul 1991, care, printr-o rezoluţie asupra “Promovării libertăţii presei în lume”, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Astăzi încep examenele de Evaluare națională cu proba scrisă la Limba română.
Mâine, elevii claselor a IV-a vor susține proba la Matematică.
De asemenea, în intervalul 10-11 mai, sunt examinaţi elevii din clasa a VI-a, care vor trebui să se pregătească la disciplinele limbă şi comunicare şi matematică şi ştiinţe ale naturii.
Potrivit Ministerului Educaţiei, aceste evaluări urmăresc evoluţia elevilor pe parcursul gimnaziului, iar notele obţinute nu se trec în catalog.

Peste un milion de copii sunt afectați de malnutriție acută și riscă să moară în acest an în Somalia.
Potrivit UNICEF, estimarea privind numărul de copii care suferă sau vor suferi de malnutriție acută a crescut cu 50% de la începutul anului, la 1,4 milioane.
Copiii care suferă de malnutriție acută severă comportă riscuri de nouă ori mai mari de a muri decât copiii bine hrăniți.
În 2011, cea mai recentă foamete din Somalia a ucis cel puțin 260.000 de oameni, dintre care jumătate copii mai mici de cinci ani.
Cornul Africii este afectat de o secetă de proporții care a dus la exodul a peste 615.000 de persoane în Somalia, începând din noiembrie anul trecut, în condițiile în care această țară număra deja circa 1 milion de persoane strămutate, potrivit ONU.

UNESCO nu recunoaşte autoritatea Israelului asupra Ierusalimului.
Autorităţile israeliene denunţă caracterul părtinitor al rezoluţiilor UNESCO iniţiate de ţările arabe împotriva Israelului şi faptul că UNESCO susţine o campanie prin care se neagă legătura de mii de ani a poporului evreu cu locurile sfinte din Ierusalim.
Astăzi, mai multe ţări se abţin sau susţin Israelul decât cele care se opun Israelului.
Anul trecut, UNESCO a spus că evreii nu au nicio legătură cu Muntele Templului din Ierusalim, unde, în urmă cu 3.000 de ani, Solomon a construit Templul Evreilor, a explicat premierul Benjamin Netanyahu după votul Consiliului Executiv de la UNESCO.

Examenul pentru permisul auto va avea reguli noi de la 1 iulie.
Astfel, candidaţii care vor susţine proba practică vor fi înregistraţi video, dar şi audio, iar camerele vor fi montate în autoturismele şcolilor de şoferi.
Procedurile şi condiţiile tehnice urmează a fi stabilite printr-un Ordin al Ministerului Afacerilor Interne.
Sistemele tehnice de monitorizare se vor asigura de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

40% din măslinele de pe piață sunt colorate artificial și conțin 9 tipuri de aditivi alimentari, dar și multă sare.
Așa arată studiul realizat în ultima decadă a lunii aprilie de Asociația Pro Consumatori privind calitatea măslinelor, după eticheta a 20 de sortimente comercializate în sistem vrac sau ambalate în recipiente din sticlă sau tablă.
Printre aditivii descoperiți se numără acidul citric, acidul lactic, acidul ascorbic, glutamat de sodiu, sorbat de potasiu, benzoat de sodiu și gluconatul feros.
Produsele care conţin glutamat de sodiu nu trebuie consumate de către femeile însărcinate, copiii, hipoglicemicii, bătrânii sau cardiacii.
Specialiștii nu recomandă consumul de măsline conservate în oțet și cele înnegrite artificial.

Legea uceniciei şi stagiului a trecut de Senat.
Ministerul Muncii spune că este unul dintre punctele cele mai importante ale programului de guvernare pentru scăderea șomajului, mai ales în rândul persoanelor necalificate și are menirea de a susţine activ mediul economic.
Astfel, angajatorul va primi 250 de euro, lunar, pentru fiecare persoana fără studii superioare pe care acceptă să o formeze profesional la locul de muncă și 300 de euro pentru fiecare absolvent de studii superioare, lunar.
Sumele puse la dispoziția angajatorilor de statul român provin din fonduri europene, și nu afectează bugetul de stat.

Patru străzi din Constanța vor purta numele unor personalități.
Consilierii locali au votat ca patru străzi din cartierul Faleză Nord să poarte numele a unor mari personalități care au influențat viața culturală a orașului.
Una dintre străzi va purta numele actorului Jean Constantin, iar o altă arteră rutieră va purta numele regretatului Toma Caragiu, care a jucat la Constanța timp de doi ani, fiind angajat la Teatrul de Stat.
A treia stradă din proiectul de hotărâre ar urma să poarte numele unui alt mare actor, Ilarion Ciobanu, care și-a petrecut copilăria la Constanța.
Nu în ultimul rând, o altă stradă din Faleză Nord va purta numele publicistului Constantin N. Sarry, mai puțin cunoscut publicului larg, dar care și-a legat întreaga viață de promovarea valorilor ținutului aflat între Dunăre și Marea Neagră.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept