Știri 25 aprilie 2017

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Acesta s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească.
De numele Cuviosului Vasile se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii.
După ce a înfiinţat câteva schituri în Buzău şi Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareţ.
A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, pe care l-a tuns în monahism, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767.
Pentru viaţa sa curată în slujba Domnului, Sfântul Sinod l-a canonizat în anul 2003.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion din jud. Constanța.
Slujba va fi săvârșită de la ora 21 și va fi urmată de Sf. Liturghie.
Mănăstirea Sf. Bretanion este situată lângă localitatea 23 August.

Familiile cu venituri reduse şi copii în întreţinere vor primi alocaţia de susţinere indiferent dacă şi-au plătit sau nu impozitele locale.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea prin care aceşti bani nu mai sunt condiţionaţi de achitarea taxelor pentru bunurile în proprietate.
Actul normativ stabileşte ca plăţile să fie reluate din oficiu pentru cei cărora le-a fost sistat dreptul, inclusiv retroactiv.
Alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Românii vor avea o nouă minivacanţă de trei zile, de 1 Mai.
În zilele de sărbătoare legală nu se lucrează, cu excepţia unităţilor în care activitatea nu poate fi întreruptă.
Salariaţii de aici au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător, acordat în următoarele 30 de zile.
Codul Muncii mai prevede ca, pentru celelalte cazuri în care nu se acordă zile libere în sărbătorile legale, salariaţii trebuie să beneficieze de un spor la salariul de bază de 100%.
Sindicaliştii, dar şi avocaţii spun că de multe ori angajaţii nu beneficiază de aceste drepturi şi le amintesc faptul că se pot adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă sau chiar instanţei în astfel de situaţii.
Angajatorul poate primi amendă până la 10 mii de lei.

Noul proiect de reformă a sistemului de educaţie din România ar urma să fie gata spre sfârşitul anului viitor.
Proiectul ar urma să modifice tot învăţământul preuniversitar, să simplifice manualele, iar profesorii să fie mai bine pregătiţi.
Ministrul educaţiei, Pavel Năstase a precizat că pentru toate acestea va fi nevoie de un pachet mai mare de acte normative.
El a mai spus că proiectul de reformă porneşte de la iniţiativa Preşedinţiei – „România educată”, lansată anul trecut.
Viitorul proiect de reformă ar urma să stea în dezbatere publică aproximativ şase luni.

Comercianţii şi instituţiile publice vor fi obligate să accepte plata cu cardul.
Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de hotărâre privind introducerea plăţii cu cardul la firmele care au o cifră de afaceri mai mare de 10.000 de euro.
Obligativitatea acceptării plăţii cu cardul vizează atât firmele private, cât şi operatorii economici furnizori de servicii de utilitate publică, precum şi instituţiile publice care încasează impozite și taxe.

Secţia de neonatologie a Spitalului Judeţean Constanţa va fi reabilitată.
Aceasta va fi reconstruită complet şi va cuprinde 20 de locuri pentru terapie intensivă şi 8 – 10 locuri pentru prematuri.
Copiii vor fi îngrijiţi în încăperi individuale, sterile și sigure.
Fiecare încăpere de tratament va avea gaze medicale, incubatoare şi echipamente medicale de ultimă generaţie, mobilier specializat.
Părinţii vor putea fi alături de cei mici cât timp vor dori.
Documentele medicale vor fi stocate electronic şi sistemul de telemedicină va asigura conectarea permanentă a medicilor cu pacienţii din secţie, dar şi posibilitatea conectării cu colegi specialişti din orice colţ al lumii.

Băuturile dietetice ar putea crește riscul de a dezvolta demență și accident vascular cerebral.
Așa arată un studiu efectuat de oamenii de știință americani pe un grup de circa 3000 de persoane cu vârste de peste 45 de ani și respectiv, de peste 60 de ani.
În urma evaluării factorilor de risc, specialiștii au concluzionat că persoanele care au consumat cel puțin o băutură îndulcită artificial pe zi aveau un risc de trei ori mai mare de a dezvolta accident vascular ischemic și de 2,9% de demență.
Medicii recomandă ca oamenii să bea apă în locul băuturilor pe bază de zahăr sau îndulcite artificial.

Copiii care merg la culcare la aceeași oră au un risc mai mic de a deveni obezi.
În urma studiului privind obiceiurile zilnice ale aproape 11.000 de copii britanici născuți între anii 2000 și 2002, oamenii de știință au identificat o legătură între rutină, emoții și greutate.
Cercetarea a concluzionat, de asemenea, că mesele luate la aceleași ore și timpul redus petrecut în fața televizorului ajută la reducerea riscului de a dezvolta această boală mai târziu în viață.
Acest studiu oferă mai multe dovezi potrivit cărora activitățile zilnice ale copiilor preșcolari au legătură cu dezvoltarea lor sănătoasă și pot reduce posibilitatea ca ei să devină obezi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept