Știri 19 aprilie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Teotim, episcop al Tomisului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a oficiat astăzi, Sf. Liturghie, la Mănăstirea Sf. Teotim din orașul Murfatlar.
Mâine, la invitaţia Preasfinţitului Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Arhiepiscopul Tomisului va face parte din soborul de ierarhi ce va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Drobeta Turnu Severin, cu prilejul sărbătoririi Sfântului Gheorghe, ocrotitorul catedralei şi al municipiului.
Apoi, de la ora 19, Ierarhul nostru va oficia Vecernia și Sfințirea Apei la mănăstirea Crucea din jud. Constanța.
Vineri, de praznicul Izvorului Tămăduirii, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9.00.
Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.
Sâmbătă, de la ora 7.45, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba de sfințire mare a paraclisului mănăstirii Colilia, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, urmată de Sfânta Liturghie.
După slujbă, credincioșii vor putea trece prin Sfântul Altar.
Duminică, la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş, cu prilejul hramului.

Autobuzele de pe linia 51B nu vor circula sâmbăta și duminica.
Potrivit RATC, măsura a fost luată din cauza numărului de călători foarte redus.
Anunțul este valabil atât pentru călătorii liniei 51B, din zonele Poarta 1 Port –depozite – Siloz cât și pentru agenții economici din zona străzilor Interioară 1, 2, 3 și 4.
Abonamentele RATC sunt complet deductibile din punct de vedere fiscal și pot fi achiziționate pe baza de factură cu numerar sau ordin de plată.

Președintele american Donald Trump a aprobat legea care permite retragerea finanțării pentru clinica de avorturi Planned Parenthood.
Schimbarea adusă de Administrația Trump va permite statelor americane care doresc acest lucru să nu mai îndrepte banii alocați pentru planificare famlială de guvernul federal către organizații pro-avort, ci către organizații care nu fac din servicilie de avort o prioritate a activității lor.
Clinica Planned Parenthood a susținut că folosește banii federali doar pentru a furniza servicii de contracepție populației nevoiașe, dar din rapoartele sale de activitate reiese că cea mai mare parte a activității sale o reprezintă avorturile.

Angajatorii pot fi amendaţi pentru nedeclararea locurilor de muncă vacante.
Patronii au obligaţia să comunice Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa toate locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile lucrătoare de la vacantarea acestora.
Necomunicarea ofertelor de muncă vacante constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 5.000 de lei.
De asemenea, patronii au obligaţia de a comunica la AJOFM ocuparea respectivelor locuri de muncă.

Ministerul Sănătății va crește, în perioada următoare, accesul pacienților la tratament fără interferon.
Anunțul a fost făcut de deputatul Tamara Ciofu.
Aceasta a făcut o interpelare ministrului Sănătății, Florian Bodog, pe tema programelor împotriva hepatitei de tip C, iar oficialii din Sănătate au confirmat extinderea tratamentelor către o serie de pacienți.
Astfel, în acest an vor beneficia de acest tratament 10.000 de persoane de la gradul de fibroză F3 și F4, ciroză compensată, până la cei cu fibroză de gradul F2.

Bucureştiul este a patra cea mai aglomerată capitală din Europa.
Cu aproape 10.000 de locuitori pe kilometrul pătrat, oraşul are o densitate a populaţiei de trei ori mai mare ca Budapesta şi de nouă ori mai mare ca Sofia.
Statisticile Eurostat arată că, din punct de vedere al aglomeraţiei, capitala este pe locul al patrulea în Europa, după Paris, Londra şi Atena.
Consecinţele se văd zilnic în ambuteiajele din trafic, în poluarea tot mai mare şi în faptul că apartamentele nou construite sunt tot mai mici, spun specialiştii.
Oficial, în Bucureşti locuiesc 2,1 milioane de persoane, conform Institutului Naţional de Statistică, însă numărul real al locuitorilor este estimat la peste 2,6 milioane.

Guvernul va acorda ajutoare de stat pentru energia regenerabilă.
Astfel, societăţile care produc energie electrică din surse regenerabile vor fi sprijinite financiar în următorii patru ani.
Bugetul total alocat este de peste 100 de milioane euro, 85% – fonduri europene nerambursabile şi 15% – bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi de la bugetele locale.
Ajutorul maxim care poate fi acordat unui proiect nu poate depăşi 15 milioane euro.
Prin realizarea acestor proiecte se urmăreşte creşterea capacităţii de producere a energiei electrice şi termice din biomasă, biogaz şi geotermal.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept