Știri 1 martie 2017

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului cel Mare astăzi și mâine de la ora 17.
Postul nostru de radio va transmite slujba în direct.

Mai multe persoane s-au rugat în fața Clinicii de Ginecologice din Cluj pentru încetarea avorturilor.
În cadrul campaniei „40 de zile pentru viață”, peste 30 de clujeni s-au rugat, ieri seara, pentru încetarea avorturilor, urmând ca această acțiune să se deruleze 24 de ore pe zi până pe 9 aprilie.
Participanții la manifestare purtau afișe cu mesaje în mai multe limbi.
Unul dintre organizatorii manifestării, Dan Călinescu a declarat că viața are valoare supremă, iar Dumnezeu vrea sfârșitul avorturilor.
Potrivit organizatorilor campaniei, în România au loc, zilnic, peste 400 de avorturi.

De astăzi vor fi reluate lucrările pe Podul de la Agigea.
Astfel, ca urmare a execuției acestor lucrări, în perioada 1 martie – 27 aprilie, circulaţia rutieră se va restricționa pe calea Agigea – Constanța.
Traficul pe pod se va desfășura pe calea de deplasare Constanța – Agigea, în ambele sensuri, pe câte o bandă de circulație, iar viteza va fi limitată la 50km/h pe toată lungimea podului.

Guvernul sprijină noile proiecte energetice cu potenţial de dezvoltare în partea românească a Mării Negre.
Şeful guvernului şi-a exprimat susţinerea pentru valorificarea resurselor energetice în condiţii competitive.
Declaraţia a fost făcută în timpul unei întrevederi avute, luni, la Palatul Victoria, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul de explorare a resurselor de gaze naturale din Marea Neagră.
La rândul său, ministrul Economiei, Mihai Tudose a arătat că proiecte de amploarea celor prezentate pot contribui la transformarea României într-un hub industrial regional pentru proiecte off-shore.

Ziua de 25 martie a fost instituită Ziua naţională a pădurilor.
Propunerea legislativă a fost adoptată ieri de Camera Deputaţilor.
Proiectul de lege are scopul de a creşte gradul de responsabilizare asupra gestionării, conservării şi dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare.
Camera Deputaţilor este for decizional.

Accesul asiguraţilor la medicamente scumpe se simplifică de astăzi.
Astfel, medicii vor putea prescrie direct un număr de 51 de medicamente care, până acum, se acordau cu aprobarea comisiilor de experţi de la nivelul CNAS.
Ei vor completa noile formulare de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate, aferente protocoalelor terapeutice pentru medicaţia respectivă.
Preţul unui produs de acest fel poate ajunge până la 200.000 de lei.

Deputații au desfiinţat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.
Proiectul a fost depus pe 17 mai 2016, la trei zile după ce Bogdan Diaconu a fost amendat de acest for, în contextul în care a declarat că va interzice paradele LGBT dacă va ajunge primar.
În urma adoptării tacite proiectul de lege va fi transmis Senatului, for decizional.

Deputaţii din Comisia de industrii au respins introducerea poligonului şi a traseului de noapte la examenul pentru permisul auto.
Proiectul de lege, care a fost depus în iunie 2016 de un deputat social-democrat, a fost votat în forma propusă de Senat în decembrie 2016.
Iniţiativa prevedea introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte.
Respingerea candidatului la una dintre probe presupunea reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare.
Proiectul de lege a fost inițiat ca urmare a măririi numărului de accidente de circulaţie cauzat slabei pregătiri a şoferilor, respectiv a relaxării condiţiilor de obţinere a permisului auto.

Deputații Comisiei de cultură au votat declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România ca zi de sărbătoare națională.
Inițiatorul, deputatul Eugen Tomac, a arătat că ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român.
Potrivit acestuia, dincolo de discuțiile politice interne, un astfel de mesaj din partea politicienilor trebuie să se bucure de o acțiune unitară.
Proiectul de lege, care urmează să intre în plen, a primit vot favorabil din partea senatorilor, Camera Deputaților fiind decizională în acest sens.

Patriarhia Română privește cu îngrijorare demersurile legate de eventuala oficializare a parteneriatului civil.
Această formă alternativă de familie este contrară credinţei creştine şi tradiției poporului român, cu posibile consecinţe grave pentru viaţa morală, familială şi socială a acestuia.
Din punct de vedere creștin, dar și constituțional, cu excepția adopției și a înrudirii de sânge, familia se naște exclusiv prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie.
Parteneriatul civil nu ar face decât să încurajeze concubinajul și să deresponsabilizeze pe cei doi parteneri în detrimentul mamei și al copilului.
Biserica Ortodoxă Română a precizat că va continua să apere și să promoveze valorile fundamentale ale familiei tradiţionale, benefice pentru prezentul şi viitorul societăţii româneşti.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept