Știri 24 februarie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti marți pe Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Cu acest prilej, sâmbătă, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sf. Liturghie la schitul „Sfântul Gherman”, din apropierea localității Băneasa.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8.45 Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Casian” de lângă localitatea Târgușor.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Efrem cel Nou și un papucel al sfântului, aduse de la mănăstirea „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou”, din apropiere.
Sfântul Cuvios Ioan Casian s-a născut prin anul 360, iar Sfântul Cuvios Gherman în jurul anului 368.
Încă din tinerețe Sfinții Ioan Casian și Gherman s-au dedicat vieții monahale. Ambii sfinţi au fost canonizaţi de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.

Marșul pentru viață, organizat de Asociația Studenți pentru viață se va desfășura mâine în Capitală.
La centrul Social Iustin Patriarhul din București săptămâna aceasta a avut loc o întâlnire dedicată bunei desfăşurări a Marşului pentru viaţă.
La întâlnire au participat membrii Asociaţiei Studenţi pentru viaţă, reprezentanţii Patriarhiei Române şi Arhiepiscopiei Bucureştilor, precum şi voluntarii implicați în acest eveniment de amploare din București.
Motto-ul comun al evenimentului de mâine este Ajută mama și copilul. Ei depind de tine!

Sărbătoarea populară a iubirii, Dragobetele, este celebrată în fiecare an la 24 februarie, zi în care Biserica Ortodoxă sărbătorește Întâia și a doua aflare a capului Sf. Proroc Ioan Botezătorul.
Pe de altă parte, data de 24 februarie marchează și începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog.
Odată cu natura, reînvie și iubirea, iar Dragobetele este ziua în care întreaga suflare sărbătorește înnoirea firii și se pregătește pentru sosirea primăverii.
Ziua de Dragobete era, pe vremuri, respectată cu sfințenie în comunitățile autohtone, existând credința că doar cei care sărbătoresc această zi vor avea parte de iubire în anul ce urma.

De Dragobete, cuplurile care călătoresc cu trenul plătesc un singur bilet.
CFR Călători pune în vânzare bilete la jumătate de preț pentru ziua de Dragobete – 24 februarie.
Reducerea de 50% din tariful biletului întreg este valabilă pentru călătoria la clasa 1 și a 2-a, se acordă la achiziţionarea a două bilete pentru acelaşi tren InterRegio și este disponibilă exclusiv la casele de bilete din staţiile CFR.
Oferta este valabilă la trenurile din anexă, nu se cumulează cu alte oferte, iar tariful de rezervare a locului se achită integral.

Salariul minim pe economie va creşte cu 300 de lei, odată cu adoptarea noii legi a salarizării, a declarat ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, citată de mediafax.
Oficialul a precizat că primarii vor avea trei trepte de salarizare.
,,Încercăm să schimbăm filozofia întregii legi pentru că indemnizaţiile vor fi separate de salarii, până acum au fost împreună, a spus ministrul muncii.
Discuţiile privind salariul minim pe economie pornesc de la un nivel pe peste 1.750 de lei, brut.

Rezistența la medicamentele antimicrobiene se menține la un nivel ridicat în Uniunea Europeană, avertizează Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară.
În acest sens, EFSA amintește că bacteriile rezistente sunt răspunzătoare de aproximativ 25.000 de decese în fiecare an în spațiul UE.
În special nivelul de rezistență a bacteriei Salmonella la mai multe medicamente antimicrobiene este foarte ridicat, atenționează EFSA.
În septembrie, un studiu britanic afirma că bacteriile rezistente ar putea provoca ”până la 10 milioane de decese până în anul 2050, mai multe decât cancerul”.

România înregistrează cel mai scăzut număr de angajaţi în domeniile culturale din statele Uniunii Europene, cu o cotă de 1,2%.
La polul opus se situează Luxembourg, care a raportat o cotă de 4,4%, potrivit unui raport Eurostat.
Statisticile arată că în perioada 2011-2015, numărul angajaţilor din domeniile culturale a crescut constant, cu 410.000 mai multe locuri de muncă în domenii culturale în Uniunea Europeană, în 2015, faţă de 2011.
Cea mai mare cotă a celor angajaţi în domenii culturale a fost înregistrată în Luxembourg, Estonia şi Suedia iar cea mai mică, în state precum România, Slovacia, Grecia, Bulgaria şi Portugalia.

Românilor le place să meargă la cumpărături, dar 35% resimt mai mult ca alți europeni presiunea timpului, arată o analiză realizată recent de o companie de cercetare a pieței.
În Cehia, Slovacia și Austria, șapte respondenți din zece consideră mersul la cumpărături plăcut, în vreme ce în Bulgaria doar jumătate dintre cumpărători afirmă același lucru.
În România, cumpărătorii resimt mai mult presiunea timpului la cumpărături decât în alte țări.
Acest lucru poate fi influențat și de o dezvoltare sub potențial pentru comerțul modern de proximitate, comparativ cu Austria de exemplu.

Aproape jumătate dintre români se tem că dispozitivele inteligente pe care le dețin pot fi controlate de hackeri.
46 la sută dintre românii utilizatori de gadgeturi inteligente sunt îngrijorați de faptul că dispozitivele personale ar putea fi controlate de la distanță de infractori cibernetici arată rezultatele unui studiu iSense Solutions, comandat de Bitdefender.
În același timp, mai mult de un sfert dintre respondenți susțin că folosesc aceeași parolă pentru toate conturile și dispozitivele.
Experții Bitdefender avertizează asupra riscului folosirii unor parole identice, de cele mai multe ori formate doar din litere, și recomandă înlocuirea lor cu diverse combinații de litere, cifre și simboluri și schimbarea acestora în mod regulat.
Conform studiului, 70% dintre români dețin smartphone, laptop, tableta, smart TV sau computer tip desktop.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept