Știri 6 februarie 2017

Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

Biserica Ortodoxă va cinsti vineri pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie.
Cu acest prilej, la biserica Sf. Haralambie din Constanța a fost adusă săptămâna trecută Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni Grabnic Ascultătoarea.
Icoana va rămâne în biserica Sf. Haralambie din cartierul Tomis Nord, până duminică 12 februarie, și astfel, în fiecare seară va fi oficiată de la ora 18, Taina Sfântului Maslu.
Vineri, de la ora 7.30 va avea loc o procesiune cu icoana până la intersecția bd. Tomis cu bd. Aurel Vlaicu.
Apoi, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie, împreună cu IPS Alexei de Ananiev și Balta și IPS Naum, Mitropolit de Ruse.

Ordonanța care abrogă modificarea Codurilor Penale a fost publicată în Monitorul Oficial.
Premierul a solicitat ministerului Justiției parcurgerea tuturor etapelor pentru a avea un proiect de lege care să pună în acord deciziile Curții Constituționale, Directivele europene, Codul Penal și Codul de Procedură Penală, în vederea dezbaterii acestuia în Parlament.
În ciuda abrogării Ordonanței pentru modificarea Codurilor Penale și publicarea ei în Monitorul Oficial, oamenii s-au strâns în număr mult mai mare decât în serile precedente.
Astfel, la mitingul de ieri seară, cel mai mare de până acum, în toată România s-au strâns aproximativ 400.000 de manifestanți la nivelul întregii țări.

Medicamente falsificate, care promit vindecări miraculoase, se vând pe internet, dar şi în farmaciile din România.
Deşi vara anului 2015 era termenul scadent pentru înregistrarea farmaciilor on-line şi a monitorizării lor, România nu s-a conformat.
Specialiştii recomandă să nu cumpărăm medicamente din surse neautorizate, de pe internet, întrucât există riscul ca produsele să nu conţină substanţa activă.
Astfel de produse pentru cancer sau hepatită, au fost găsite inclusiv în farmaciile din spitale, dar autorităţile spun că în scurt timp comerţul on-line cu medicamente va fi reglementat.
Producătorii vor aplica un dispozitiv de siguranţă pe ambalaj, care va indica autenticitatea produsului, iar farmaciile on-line autorizate vor avea un logo unic pe întreg teritoriul Uniunii Europene.

Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanţa îi va sancţiona pe patronii care nu le vor întocmi salariaţilor contracte individuale de muncă în care salariul minim de 1.450 lei nu este respectat.
Amenzile sunt cuprinse între 300 şi 2.000 lei.
Reamintim că, de luna aceasta, a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern care stabileşte salariul de bază minim brut pe ţară, respectiv 1.450 lei.
Luna trecută, ITM a verificat 210 agenţi economici, din care 15 au fost sancţionaţi cu suma de 86.300 de lei.

Telemedicina va fi implementată, din primăvară, la Constanţa.
Potrivit şefului Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană, Constantin Dina, la acest moment sunt deja 60 de cabinete de medicină de familie din judeţul Constanţa incluse în proiect”.
Acesta este de părere că sistemul de telemedicină va veni în sprijinul oamenilor care locuiesc în zone greu accesibile, mai ales pe perioada iernii.
În aceste situaţii, dacă medicul are vreun dubiu asupra diagnosticului, poate apela la un specialist sau poate fi ghidat pentru punerea unui diagnostic complex.

Sărăcia face aproape la fel de rău ca fumatul, obezitatea şi diabetul zaharat.
Conform unui studiu, un nivel de trai scăzut creşte cu 20% riscul de mortalitate prematură în rândul oamenilor, cu doar 10%, mai puțin decât tutunul și mult mai mult decât diabetul zaharat, consumul de alcool și hipertensiunea.
Autorii studiului au comparat efectele pe care le are un statut socio-economic scăzut asupra sănătăţii, cu cel al altor factori de risc cu semnificație clinică și au constatat, de fapt, că un profil profesional scăzut scurtează în medie viaţa cu mai mult de doi ani, aproape la fel de mult ca și fumatul, diabetul sau sedentarismul.
Autorii lucrării au unit datele a aproape două milioane de oameni din șapte țări diferite: Marea Britanie, Italia, Portugalia, Statele Unite, Australia, Elveția și Franța.

Biserica Anglicană refuză să recunoască uniunea între homosexuali.
episcopii Bisericii Angliei apără în schimb căsătoria ca uniune intre un bărbat și o femeie.
Raportul episcopilor vine după doi ani de dezbateri interne intense și de reflecție, care au implicat clerici și laici și perioade de diviziuni in cadrul Bisericii Angliei.
Militanţii gay ai Bisericii au numit raportul ca fiind unul “crud” și un “eșec total”, prezicând ca acesta va duce la o și mai mare nesupunere în această privință.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe a Greciei le-au cerut profesorilor și părinților să nu le permita copiilor lor să participe la programe educaționale destinate “eradicării prejudecăţilor sexuale”.
Mitropolitul Efrem de Hydra a subliniat faptul că Biserica Ortodoxă a Greciei nu este de acord cu directiva Ministerului Educației și se opune cursurilor de “eradicare a homofobiei și transfobiei” în școlile greceşti.
Programa recomandată copiilor de școală de către Minister propune, alături de discuțiile pe tema “homosexualitatii”, să se vorbească și despre “simbolurile sexuale” și, de asemenea, să urmărească filme cu “conţinut corespunzător”.
Evenimentul în cauză va avea loc în liceele din Grecia, conform unei circulare din partea Ministerului Educației.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept