Știri 31 ianuarie 2017

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Grabnic Ascultătoare va sosi la Constanța.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va întâmpina mâine de la ora 17, icoana Maicii Domnului la biserica Sf. Haralambie din zona Boema.
Icoana este adusă pentru prima dată în România de la Catedrala Alexandr Newsky din Ananiev, Ucraina.
După ce icoana va fi așezată spre închinare, ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu împreună cu 7 preoți.
Evenimentul este prilejuit de sărbătorirea hramului bisericii Sf. Haralambie, din 10 februarie.
De asemenea, joi, de sărbătoarea Întâmpinării Domnului, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie de la ora 8.45, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Astăzi se împlinesc 6 ani de la trecerea la cele veşnice a mitropolitului Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Bartolomeu Anania.
Acesta a fost un distins om de cultură, apărător al tradiţiei ortodoxe româneşti şi un mare patriot care şi-a dedicat viaţa slujirii lui Dumnezeu şi slujirii culturii româneşti.
Mitropolitul Bartolomeu s-a născut la 18 martie 1921, în comuna Glăvile-Piteşteana, judeţul Vâlcea, într-o familie cu tradiţie preoţească şi a primit la botez numele de Valeriu.
În anul 1942, s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, sub numele de Bartolomeu.
În acelaşi an, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovragi şi Baia de Arieş.
Din 1947 a fost stareţ la Mănăstirea Topliţa din judeţul Harghita.
În anul 1958, a fost arestat pentru a doua oară, sub acuzaţia de activitate legionară înainte de 23 august 1944, a fost condamnat şi a ispăşit mare parte a pedepsei în Penitenciarul din Aiud.
La 21 ianuarie 1993, a fost ales Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, iar în martie 2006, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat la rangul de Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului.

Polițiștii de la Rutieră pot da amenzi pe baza informațiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc.
Așa a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
Instanța supremă a admis o sesizare privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată de Tribunalul Caraș-Severin într-un dosar deschis în anul 2014, în care un conducător auto a dat în judecată IPJ Caraș Severin și a solicitat judecătorilor să fie anulat procesul verbal prin care primise o amendă.
Decizia este obligatorie, potrivit Codului de procedură civilă.

Autonomia Ținutului Secuiesc a fost oprită definitiv de instanță.
Actele administrative au fost atacate în instanță de prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei.
În motivările trimise instanței de Instituția Prefectului se arată, că prin solicitarea creării unei regiuni administrative numite ținutul secuiesc este încălcată Constituția României, care consfințește că teritoriul țării este organizat administrativ în comune, orașe și județe.
De asemenea, se consideră ca fiind neconstituțională și solicitarea recunoașterii limbii minorității naționale ca limbă oficială a statului.
O inițiativă legislativă cetățenească privind declararea autonomiei Ținutului Secuiesc a fost publicată pe 26 ianuarie, în Monitorul Oficial.

Tratamentul cu interferon va fi extins şi la pacienţii cu hepatită C aflaţi în stadii mai puţin grave.
În program vor fi incluşi şi bolnavii care au gradul de fibroză a ficatului F2 şi F4 şi ciroză decompensată, după ce anul trecut a fost asigurat tratamentul pentru peste 4.000 de pacienţii cu gradul de fibroză F4.
Numărul celor care vor putea beneficia de tratament se ridică la aproximativ 12.000, iar negocierile cu producătorii vor fi finalizate cel mai probabil în această primăvară.

Aproape jumătate din condamnați se întorc în închisori.
Ordonanţele de graţiere vor elibera locurile din închisori doar pentru o scurtă perioadă de timp.
Directorul Administrației Naționale a Penitenciarelor Marius Vulpe, a declarat că aproape jumătate dintre cei condamnaţi anterior, au mai comis infracţiuni şi au devenit recidivişti.
Şeful penitenciarelor din România spune că, indiferent de forma în care va fi adoptată o lege a grațierii este obligat să o execute.
În legătură cu numărul de deținuți care sunt eliberați în fiecare lună, el a precizat că în luna decembrie au fost aproximativ 1.000, dar de regulă cifra este de 700 — 800 de deținuți care sunt eliberați lună de lună.

Vremea va intra într-un proces de încălzire în următoarele două săptămâni.
Potrivit ANM, valorile diurne pozitive vor ajunge, după 1 februarie, până la 13 grade Celsius în Banat și Crișana, iar precipitațiile vor fi slabe cantitativ și cu probabilitate mai mare de apariție atât în primele zile din februarie, cât și în cursul săptămânii viitoare.
În Dobrogea, în prima săptămână, vremea va fi în general în încălzire, de la valori medii maxime de—2 grade în prima zi, până la 8 — 9 grade în jurul datei de 5 februarie.
În cea de-a doua săptămână, valorile termice diurne vor începe să scadă ușor și treptat, astfel că în ultimele zile ale intervalului vor ajunge să se situeze în jurul celor specifice perioadei.
După data de 8 februarie, minimele termice vor coborî din nou sub pragul înghețului.

Ieftinirea cu 35 la sută a preţului medicamentelor va duce la dispariția mai multor produse de pe piaţa din România.
Declarația a fost făcută de preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune, Rozalina Lăpădatu.
Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor există deja opt pagini cu nume de medicamente retrase.
Rozalina Lăpădatu atrage atenția că, în paralel, va creşte exportul paralel la medicamentele rămase.
Directorul executiv al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente Dan Zaharescu spune ca în jur de 800.000 de pacienți vor fi afectați de dispariția a peste 120 de medicamente pentru bolile cardiovasculare, medicaţia aparatului respirator, a sistemului nervos central și a celui locomotor.

Aproape 30.000 de elevi şi preşcolari din 50 de unităţi de învățământ vor primi o masă caldă sau un pachet alimentar în limita a 7 lei.
Sprijinul alimentar se va acorda doar elevilor prezenţi la cursuri.
Actul normativ a fost adoptat încă din toamna lui 2016, iar recent, actualul Guvern a adoptat normele metodologice de aplicare a programului-pilot.
Într-o primă fază, acesta va fi implementat într-un număr de 50 de şcoli şi grădiniţe atât din mediul urban, cât şi din mediul rural.
La închiderea programului-pilot, respectiv la finalul anului şcolar 2016-2017, Executivul va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional.

85% dintre copiii din România utilizează internetul zilnic.
Conform unui studiu recent, aceștia petrec, în medie, peste cinci ore pe zi pe rețelele sociale.
Datele arată că vârsta medie la care copiii primesc device-uri este de 8 ani pentru tabletă, 9 ani pentru computer, 10 ani pentru smartphone și 11 ani pentru alte dispozitive smart.
Copiii intră pe internet în special de acasă și obișnuiesc să urmărească videoclipuri muzicale, clipuri amuzante și de desene animate sau să stea pe rețelele sociale.
Studiul mai arată că peste jumătate dintre copii și-au făcut cont pe Facebook asistați de un părinte, ceea ce arată o preocupare a părinților față de activitatea socială din mediul digital a copiilor lor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept