Știri 30 ianuarie 2017

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Sărbătorirea împreună a celor trei sfinţi ierarhi, a fost rânduită de către episcopul Ioan al Evhaitelor, în secolul 11.
Pe atunci, la Constantinopol apăruse o dezbatere pe tema „care dintre cei trei sfinţi ar fi mai mare şi mai vrednic de cinstire”.
În timpul dezbaterilor, episcopului Ioan i-au apărut cei trei sfinţi ierarhi care i-au spus că în calitatea lor de mari dascăli şi îndrumători în teologie, sunt egali în cinstire la faţa lui Dumnezeu, motiv pentru care să fie cinstiţi toţi trei într-o singură zi.
Deoarece fiecare dintre cei trei sfinţi are câte o zi individuală de cinstire în cursul lunii Ianuarie, episcopul Ioan a hotărât ca şi cinstirea lor împreună să fie în aceeaşi lună.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8.45, Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica.

22 de taxe vor fi eliminate de miercuri.
Printre acestea se află și taxa radio-tv.
De asemenea, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanţilor, atât persoane fizice, cât si persoane juridice.
Nu se va mai achita nici contravaloarea a 8 taxe necesare până acum pentru eliberarea unor documente la ghişeele Direcţiei Regim Permise şi Înmatricularea Vehiculelor, între care taxa pentru eliberarea permisului de conducere auto.
De la 1 februarie, Ministerul de Interne nu va mai percepe nici taxa pentru eliberarea paşaportului simplu temporar.

Programul „Prima Casă” se modifică.
Anul acesta, Guvernul pune în joc 2,5 miliarde de lei pentru garantarea creditelor de tip Prima Casă.
Suma este cu 400 de mii de lei mai mică faţă de cea de anul trecut, iar interesul se îndreaptă tot mai mult spre achiziţia de imobile noi, nu mai vechi de 5 ani, unde statul garantează 50% din valoarea acestor credite.
În cazul locuinţelor vechi, statul va garanta doar 40% din valoare, iar în aceste condiţii, băncile vor fi mai rigide.

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat continuarea a 10 proiecte cu fonduri europene, din mai multe regiuni din România.
Contribuţie din partea Uniunii Europene este de aproximativ 800 de milioane de euro.
Cele 10 proiecte sunt în transporturi, managementul deşeurilor, infrastructura de apă potabilă şi pentru prevenirea dezastrelor naturale.
Printre ele se numără şi un proiect referitor la extinderea reţelei de apă şi canalizare în judeţul Constanţa.

Statul încurajează cultivarea de tomate în sere.
Fermierii români vor fi susținuți printr-un program guvernamental, să cultive tomate în sere şi solarii, astfel încât să asigure necesarul de consum intern din producția autohtonă.
Guvernul a aprobat o schemă de ajutor destinată producătorilor agricoli – persoane fizice sau juridice, care deţin atestat de producător.
Ei vor primi 3.000 de euro pe an, dacă deţin o suprafaţă cultivată cu tomate în sere de cel puţin 1.000 de metri pătraţi şi obţin o producţie de minim 2 kilograme de tomate pe metrul pătrat.
De asemenea, trebuie să valorifice minim 2.000 de kilograme, în perioadele ianuarie – mai şi noiembrie – decembrie.

Şoferii care conduc fără rovinietă riscă amenzi între 250 şi 4.500 de lei.
În cazul în care sunt amendaţi, vor primi procesul-verbal de contravenţie în cel mult două luni de la data constatării.
Pentru a identifica persoanele care nu și-au cumpărat rovinieta, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere folosește în prezent 74 de camere video fixe.
În plus față de acestea, mai există alte 14 camere video pentru controlul rovinietei, dar mobile, care sunt împărţite în toată țara.

Medicii trag un semnal de alarmă asupra efectelor nocive pe care le pot avea asupra sănătăţii produsele de pe Internet care promit vindecări miraculoase.
Anunţuri de genul „consumă din acest amestec şi vei scăpa de cancer într-o singură zi” sau „bea asta în fiecare dimineaţă pentru a scăpa de kilogramele în plus”, sunt tot mai prezente în mediul online, iar cei care cred în aceste mesaje sunt tot mai mulţi.
Aceştia apreciază că multe din aceste mesaje sunt de fapt capcane în care cad fie cei care sunt grav bolnavi, fie oameni simpli, mai ales cei din mediul rural.
Potrivit medicilor, multe din aceste produse sau dispozitive medicale promovate pe Internet, sunt neatestate, iar cei care cumpără şi consumă astfel de produse se supun la un risc major.

Finlanda vrea să devină până în anul 2040 primul stat din lume fără fumători.
Oficialii finlandezi vor ca mai puţin de 2% din totalul adulţilor din această ţară să consume tutun – în orice formă – înainte de anul 2040.
Acest lucru ar însemna ca peste 98% din populaţia Finlandei să refuze să fumeze ţigarete clasice, pipă, trabuc sau ţigări electronice.
Finlanda a aplicat unele măsuri care s-au dovediteficiente, precum interzicerea reclamelor la ţigări şi interzicerea expunerii pachetelor de ţigarete în magazine, dar şi crearea unor spaţii în zone publice în care fumatul este interzis.
Din acest an, guvernul finlandez a implementat un nou set de măsuri împotriva fumatului.

Perioada concediului paternal s-ar putea dubla.
Guvernul a acceptat această propunere, iar dacă va fi adoptat, măsura va genera un efort financiar suplimentar pentru angajator.
La finalul anului 2015, senatorii au adoptat propunerile de dublare a duratei concediului paternal acordat prin lege la naşterea unui copil.
Astfel, taţii ar putea avea 10 zile libere, în loc de 5.
Proiectul stabileşte ca perioada de opt săptămâni de la naşterea copilului în care tatăl poate solicita acordarea concediului paternal să fie extinsă la două luni.
Noul Parlament trebuie să decidă dacă dublează perioada concediului paternal, după mai mult de un an de zile în care proiectul aşteaptă să fie dezbătut.

Guvernul a aprobat programul de stimulare a înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii.
Acesta constă în acordarea unui ajutorul de minimis în sumă maximă de 200.000 lei pentru un beneficiar, reprezentând 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Se estimează că numărul beneficiarilor va fi de maximum 10.000 de întreprinderi mici şi mijlocii, care vor crea minim 20.000 de noi locuri de muncă anual.
Cele 10.000 de întreprinderi nou înfiinţate vor trebui să angajeze minim doi salariaţi cu contract de muncă pe durată nedeterminată şi să-i menţină în activitate cel puţin trei ani.