Știri 27 ianuarie 2017

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului nu va mai oficia slujbele programate în această seară la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, din motive binecuvântate.
Urmează ca aceste slujbe să fie reprogramate la o dată pe care o vom anunța ulterior.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul.
Cu acest prilej, Ierarhul Tomisului va săvârși de la ora 8.45, Sfânta Liturghie, la biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Constanța, zona Cireșica.

Astăzi este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.
La 27 ianuarie 1945, trupele sovietice eliberau supravieţuitorii lagărului nazist de la Auschwitz-Birkenau, pe actualul teritoriu al Poloniei.
Regimul lui Adolf Hitler a exterminat în jur de 11 milioane de evrei, ţigani şi homosexuali.
Marcarea acestei zile a fost decisă prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite numărul 60/7 din 1 noiembrie 2005.
Rezoluția îndeamnă statele membre să dezvolte programe educaționale care să prezinte generațiilor viitoare lecțiile Holocaustului, în scopul de a ajuta la prevenirea actelor de genocid.

Încă trei persoane au murit din cauza gripei săptămâna trecută.
Niciuna dintre acestea nu era vaccinată.
Astfel, numărul total al celor care și-au pierdut viața în acest sezon din cauza gripei a ajuns la 12.
Majoritatea care au murit erau femei de peste 65 de ani, nevaccinate și care sufereau și de alte boli.
Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, activitatea gripală a evoluat în acest interval cu intensitate medie, menținându-se tendința de extindere în sud-estul și nord-estul țării.

Preţul mare al energiei pe bursă, din aceasta perioadă, se va reflecta în factura consumatorilor.
Așa a declarat ministrul Economiei, Alexandru Petrescu.
El a precizat că perioada de risc din sectorul energetic nu s-a terminat, fiind anunţate noi episoade de ger.
Ministrul a mai spus că s-a ajuns în această situaţie din cauza lipsei de coerenţă în ceea ce priveşte politica de stocare din vară.
Preţul energiei pe bursa OPCOM a depăşit ieri 600 de lei pe megawatti-oră, record absolut, nivelul fiind dublu faţă de cel de la începutul anului.
Consumul de energie a atins şi el, cote-record în această lună.

Înscrierea copiilor în învățământul primar începe luna viitoare.
Este vorba despre cei care vor merge pentru prima dată la școală din toamna acestui an.
Completarea cererilor se face de către părinți direct la unitatea de învățământ sau online între 27 februarie și 16 martie.
Între 18 și 21 martie școlile vor procesa informațiile iar pe 22-23 martie se vor afișa listele copiilor înmatriculați și numărul locurilor rămase libere.
Urmează apoi o a 2-a etapă de înscriere pentru copiii care, din diverse motive, au rămas neînscriși în prima fază.
Părinții ai căror copii împlinesc vârstă de 6 ani până la 31 august anul acesta au obligația de a-i înscrie în clasa pregătitoare.

România se află între primele trei ţări cu cele mai multe condamnări la CEDO.
Majoritatea se referă la condiţiile din penitenciare, după cum arată un raport al Curţii Europeane a Drepturilor Omului- dat publicităţii ieri, la Strasbourg.
Pe primul loc rămâne Rusia, cu 228 de condamnări, urmează Turcia, cu 88, şi apoi România, cu 86.
După țara noastră se află, în ordine, Ucraina, Grecia şi Ungaria.
Potrivit raportului, cele mai multe dintre hotărârile luate împotriva României, dar şi Ungariei se referă la condiţiile din penitenciare, şi aceasta reflectă în opinia preşedintelui CEDO dificultăţi de natură sistemică în cauze repetitive, ceea ce reclamă măsuri interne de anvergură.

O iniţiativă legislativă cetăţenească privind declararea autonomiei Ţinutului Secuiesc a fost publicată în Monitorul Oficial.
Potrivit prevederilor legale, după 6 luni, proiectul poate fi depus în Parlament, însoţit de minim 100.000 de semnături. Legislativul va transmite documentul Curţii Constituţionale, pentru un aviz.
Teritoriul Ţinutului Secuiesc ar urma să cuprindă judeţele Harghita şi Covasna, precum şi o parte din judeţul Mureş.
Acesta ar avea autonomie administrativă şi politică în raport cu statul român, iar limba maghiară ar urma să fie limbă oficială, la fel ca şi limba română.
Iniţiativa este însoţită de un aviz negativ al Consiliului Legislativ, care arată că aceasta încalcă prevederi constituţionale, vizând practic crearea unei entităţi statele distincte, însă avizul este consultativ.

Timbrul de mediu ar putea fi înlocuit cu o nouă taxă.
Reprezentanții producătorilor și importatorilor de automobile din România susțin introducerea unui sistem cumulativ de taxe, ca alternativă la eliminarea Timbrului de mediu.
Sistemul va cuprinde atât taxarea la înmatricularea unui autovehicul, cât și un impozit aplicat diferențiat pentru mașinile noi și cele rulate.
Președintele APIA, Ernest Popovici, a menționat că piața auto din România ar putea consemna o scădere a vânzărilor de mașini noi, ca urmare a dispariției Timbrului de mediu.

Salariaţii care au în grijă persoane vârstnice dependente pot lucra după un program redus, iar remuneraţia lunară va fi pentru normă întreagă.
Potrivit legii, angajatorul plăteşte o jumătate de normă, iar cealaltă parte va fi acoperită de autorităţile locale.
Din cele aproximativ 780.000 de persoane cu dizabilităţi, câte erau înregistrate în statistici la sfârşitul lunii septembrie 2016, circa 300.000 aveau vârsta de peste 65 de ani.
Majoritatea acestor bătrâni se aflau în îngrijirea familiilor sau trăiau singuri.