Știri 23 ianuarie 2017

Biserica Ortodoxă va cinsti miercuri pe Sfântul Ierarh Bretanion, episcop al Tomisului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
De asemenea, vineri, la ora 22, Ierarhul nostru va oficia Taina Sf. Maslu la Mănăstirea Sf. Bretanion de lângă localitatea 23 August, urmată de Sf. Liturghie.

De astăzi, începe distribuirea lemnelor, acordate ca ajutor pentru încălzire.
Astfel, până pe 31 ianuarie vor fi distribuite lemnele pentru constănţenii din cartierele Anadalchioi şi Palazu Mare.
În perioada 23 ianuarie – 7 februarie va fi rândul celor din cartierele Palas, Coiciu, Centru, CET, Viile Noi, KM 4-5 şi Abator.
Lemnele vor fi duse la domiciliul beneficiarilor, între orele 7.30 – 17.30.

Produsele lactate se scumpesc.
Fabricile din România au procesat peste 154 de mii de tone de lapte adus de peste graniţe, iar procesatorii se aşteaptă la o creştere a preţului produselor lactate din primăvară.
Bulgaria este destinația pentru cei care exportă laptele, astfel că aici a ajuns mai mult de jumătate din laptele românesc exportat în primele zece luni ale anului trecut.
La dezechilibrele cauzate de importurile şi exporturile din lunile de iarnă se adaugă şi costurile în creştere cu forţa de muncă. De la poarta fermei până la raft, preţul unui litru de lapte românesc ajunge să se tripleze.

Legea produselor româneşti nu a putut intra în vigoare săptămâna aceasta, din lipsa normelor metodologice.
Este vorba despre legea care obligă marile magazine să expună la raft produse alimentare autohtone în proporţie de 51%.
Retailerii sunt de părere că actul normativ ar fi greu de aplicat din cauza faptului că fermierii nu sunt uniţi şi nu pot livra zilnic cantităţi semnificative către supermarketuri, în special fructe şi legume proaspete.
Pe de altă parte, agricultorii aşteaptă aplicarea legii şi dau asigurări că legumele nu se vor scumpi.

La Eforie, profesorii trec notele și absențele elevilor în cataloage electronice.
Vineri, cadrele didactice de la Liceul Carmen Sylva din Eforie Sud şi Şcoala Gimnazială nr.1 din Eforie Nord au primit tablete pentru a putea implementa proiectul catalogului electronic.
Au fost distribuite în total, 81 de tablete.
Prin intermediul catalogului electronic, părinţii pot vedea în permanenţă, online, notele şi absenţele elevului.
Important este faptul că părintele vede doar situaţia şcolară a copilului său, păstrându-se astfel confidenţialitatea.

Medicii din Germania vor putea în curând să le prescrie cannabis pacienților.
Deputații germani au votat unanim în favoarea recunoașterii beneficiilor medicale ale acestui drog.
Pacienții care suferă de boli grave vor putea primi cannabis pentru tratarea unor simptome provocate de chimioterapie. Acesta urmează să intre în vigoare în martie și stipulează ca furnizorii de asigurări medicale să acopere costul cannabisului.
Folosirea cannabisului în scopuri recreative rămâne ilegală în Germania.
În prezent, pacienții au nevoie de un aviz special pentru a putea folosi cannabisul în scopuri medicale.

Admiterea la liceu va fi modificată în acest an.
Ponderea mediei la evaluarea naţională va creşte de la 75 la 80%, iar notele de la clasă vor reprezenta doar 20%, în loc de 25% din media de admitere la liceu.
Crește astfel importanța rezultatelor obţinute la Evaluarea Națională, punându-se accent pe cele obținute la examenele de limba română și matematică.

Rovinietele pentru vehiculele de transport marfă s-au ieftinit de vineri.
Potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, se menţin valorile tarifului de utilizare şi de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale pentru autoturisme, microbuze şi autocare.
Astfel, în ceea ce priveşte vehiculele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune şi maxim 23 locuri pe scaune, tariful pentru rovinieta pentru o zi scade de la 4 euro la 2 euro.

Anumite taxe şi tarife percepute de Serviciul de permise şi înmatriculări auto vor fi eliminate de la 1 februarie.
Printre acestea se numără taxa de examinare a persoanelor care au fost respinse de trei ori la examenul pentru obţinerea aceleiaşi categorii a permisului, dar şi taxa de examinare pentru obţinerea permisului de conducere pentru autovehicule.
De asemenea, persoanele fizice şi juridice vor fi scutite de plata a 5 lei la înregistrarea cererilor privind furnizarea unor date din Registrul naţional de evidenţă a persoanelor, precum şi din Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept