Știri 8 decembrie 2016

Caravana Haine pentru nevoiași a debutat aseară la Constanța.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dăruit aproximativ 400 de pachete cu haine noi familiilor de creștini și musulmani din cartierul social Henri Coandă.
Acțiunea s-a desfășurat la biserica „Sfântul Ioan Evanghelistul”.
Astăzi, Arhiepiscopul Tomisului va dărui 500 de pachete cu haine noi persoanelor din localitățile sărace ale județului.
Acțiunea va începe la ora 11.00, la biserica din Oltina și va continua în satele Lespezi și Cetatea.
Evenimentul este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și Protoieria Altinum.
Hainele au fost colectate de la începutul postului Nașterii Domnului, în cadrul bisericilor din eparhie.

Biserica Ortodoxă va cinsti luni pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 9, Sf. Liturghie la biserica Sf. Spiridon din cartierul Inel II.
Apoi, de la ora 16, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
Luni, Ierarhul Tomisului va oficia Sf. Liturghie de la ora 8.30, la Catedrala Arhiepiscopală.

Astăzi este Ziua Constituției României.
Prima Constituție de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.
După patru ani de la adoptarea Constituției României, parlamentarii au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie.
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României.
Aceasta a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial.

Statul român încurajează căsătoriile.
Legea tinerilor prevede acordarea unei prime de 15.000 de lei de la stat la prima de căsătorie şi tot atât pentru naşterea celui de-al treilea copil.
Legea a fost asumată de Ministerul Tineretului şi Sportului şi urmează să intre pe agenda şedinţei de Guvern.
Actul normativ a suferit mai multe modificări, printre care şi cea referitoare la modul de finanţare a activităţilor de specialitate.
Alte schimbări privesc cadrul juridic necesar asigurării condiţiilor pentru integrarea lor socio-profesională.

Noile mămici vor fi sprijinite de stat.
Ministrul Muncii și Ministrul Sănătății au semnat Scrisoarea comună adresată Ministrului Fondurilor Europene, prin care propun introducerea unei măsuri noi de susținere a mamelor aparținând grupurilor vulnerabile, respectiv “Trusoul pentru nou-născuți”.
Propunerea vizează introducerea măsurii în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014 – 2020, a cărui modificare urmează să fie trimisă Comisiei Europene. Unul din obiectivele acestui program este sprijinirea persoanelor defavorizate prin distribuirea de alimente și asistență materială de bază.

Constănțenii sunt invitați la un concert caritabil de Crăciun.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la orele 18.30, la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, din zona Inel 2, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Concertul va fi susținut de Grupul bizantin Sf. Vasile cel Mare, dirijat de protopsalt profesor Marian Bostan.
Invitați vor fi corul Belcanto al Școlii gimnaziale nr. 39, Nicolae Tonitza, și Corul Sf. Dionisie Exiguul al Seminarului Teologic Ortodox din Constanța.
Fondurile rezultate din această acțiune vor fi donate pentru doi copii cu grave probleme de sănătate.

Profesorii nu mai au voie să le dea elevilor teme pentru acasă în timpul vacanței.
La clasa pregătitoare, nu se vor da teme deloc, iar pentru elevii de gimnaziu, timpul maxim alocat temelor nu trebuie să depășească două ore.
Așa prevede un ordin prezentat de ministrul Educației.
Elevii trebuie să realizeze lucrări ample de sinteză – cum ar fi referatele sau diverse proiecte – doar o dată pe semestru, la fiecare disciplină.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru speră că în acest fel vor fi prevenite abuzurile, iar elevii vor avea mai mult timp liber.

Studenții și elevii cu drept de vot au transport gratuit cu trenul de astăzi și până luni, 12 decembrie.
Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate de Guvern, călătoria gratuită se va acorda dus-întors, de la localitatea în care studiază la localitatea de domiciliu, cu tren regio și interregio, clasa a II-a.
Biletul de călătorie se eliberează în gări și agenții de voiaj, pe baza actului de identitate și a carnetului de elev sau student.

România este codaşa Europei în ceea ce priveşte Educaţia.
Așa arată o evaluare făcută de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică.
Aceasta măsoară cunoştintele şi competenţele elevilor de 15 ani la ştiinte, matematică, citire, sau lectură.
În domeniile „ştiinţa” şi „înţelegerea textelor citite” România este pe locul 27 în Uniunea Europeană, iar la “matematica” ocupă locul 26 urmată de Bulgaria şi Cipru.
Testele din 2015 comparate cu rezultatele din 2006, arată că elevii români sunt mai buni la matematică şi la citire, alături de elevii din Columbia, Israel, Portugalia şi Qatar.
Însă, faţă de 2012 sunt în scădere la toate cele trei discipline: matematică, ştiinţă şi citire.
La nivel mondial, clasamentul este dominat de Singapore, Japonia, Estonia, Finlanda şi Canada.

Malta a devenit prima țară europeană care interzice prin lege terapiile de modificare a orientării sexuale.
De asemenea, impune o amendă de până la 10.000 de euro și până la un an de închisoare pentru acest delict.
Legea prevede că „nici o orientare sexuală, identitate de gen sau expresie de gen nu constituie o disfuncție, maladie sau neajuns de orice fel”.
Totodată, actul normativ coboară la 16 ani vârsta de la care minorii pot solicita o schimbare de gen fără acordul părinților.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept