Știri 21 noiembrie 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Sărbătoarea a fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși, de la ora 8.30, Sfânta Liturghie a hramului paraclisului mănăstirii Capidava.

Sute de mii de germani care se opun predării materiei “diversitate sexuală” în școli s-au mobilizat.
La posturile de televiziune, în diverse întruniri, dar și în stradă, germanii au făcut front comun, în numele familiei tradiționale, împotriva introducerii unei astfel de materii.
Mesajul lor principal este acela că, mai presus de orice, este căsătoria între un bărbat și o femeie, familia tradițională.
Mai mult, ei își propun să aibă și o “Zi a familiei”.

Franța vrea un Crăciun fără Crăciun.
Consiliul de stat francez a adoptat pe 9 noiembrie, o decizie prin care a stabilit că o iesle de Crăciun poate fi amplasată temporar, de către o autoritate publică, într-un spaţiu public, numai dacă aceasta are « un caracter cultural, artistic sau festiv ».
Astfel, este ilegală amplasarea unei iesle cu caracter religios. Cu alte cuvinte, dacă ieslea de Crăciun este de Crăciun, ea nu poate fi amplasată într-un spaţiu public de către o autoritate publică.
Decizia nu priveşte amplasarea ieslelor în spaţiile private din Franţa şi nu se aplică celor amplasate în spaţiile publice din regiunea Alsacia-Lorena.

Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.

De anul viitor, dobânzile la creditele Prima Casă ar putea fi diferenţiate, în funcţie de vechimea locuinţei.
Aceasta în contextul în care locuinţele vechi ar putea primi garanţii mai mici de la stat.
Pentru locuinţele mai noi de cinci ani, băncile vor reduce marja aplicată creditelor, însă avansul va rămâne 5%, după cum au anunţat autorităţile.
În prezent, dobânda maximă pe care băncile o pot percepe pentru creditele Prima Casă este formată din ROBOR la trei luni plus o marjă fixă de 2 puncte procentuale.

Localizarea apelurilor efectuate din reţelele mobile către numărul de urgenţă 112 se va face în maxim 20 de secunde de la iniţierea acestuia.
Anunţul a fost făcut de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Furnizorii de reţele publice mobile de telefonie vor avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare pentru a permite transmiterea de informaţii privind poziţia geografică a apelantului.

Locul de joaca ”Țara Piticilor” din parcul Tăbăcărie va fi reabilitat.
Acesta este închis de mai bine de o săptămână, pentru reamenajare, deoarece acolo va fi găzduit Orăşelul copiilor pe timpul lunii decembrie.
Parcul va fi redeschis pe 1 decembrie, iar în premieră, acesta se va numi Tărâmul Magic, un proiect unic pregătit de autoritățile locale.

Obiectivele istorice ale județului Constanța vor fi reabilitate.
Consilierii județeni se vor întruni mâine, într-o ședință în cadrul căreia vor analiza o serie de proiecte privind restaurarea, conservarea, amenajarea şi punerea în valoare a unor obiective aflate în patrimoniul cultural și istoric.
Printre punctele puse în discuție se numără „restaurarea și conservarea Edificiului Roman cu Mozaic”, „salvarea mormântului pictat Hypogeu”, „reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa” și „restaurarea cetăţii Carsium“.
Tot în această ședință, aleșii vor dezbate un proiect de hotărâre privind reabilitarea şi modernizarea Drumului Judeţean 223, tronsonul Cernavodă – Rasova – Aliman – Ion Corvin.

Tinerii vor putea călători în Europa cu abonamente de tren gratuite.
Anul viitor va fi lansat, ca proiect pilot, Programul Gratuit Interrail al Uniunii Europene, în valoare de 50 de milioane de euro.
Astfel, toţi cetăţenii din ţările membre ale UE ar primi, la împlinirea vârstei de 18 ani, un abonament cu care ar putea călători nelimitat timp de 22 de zile în toate ţările Uniunii.
Scopul principal este ca acest program să fie un ajutor pentru tinerii care nu au posibilitate de a călători prin resurse proprii, pentru a cunoaşte alte ţări şi culturi europene.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept