Știri 27 octombrie 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Născut la începutul secolului al XIII-lea, în satul Basarabi, din sudul Dunării, Sfântul Dimitrie a purtat din copilărie lupte acerbe pentru a dobândi o viaţă virtuoasă, în post şi rugăciune.
Şi-a găsit sălaş într-o peşteră pe malul Lomului şi a vieţuit în aspre osteneli ascetice până la sfârşitul vieţii sale.
După moartea sa, pietrele aflate la intrarea în peşteră au blocat accesul înăuntru şi au transformat peştera în mormânt.
Moaştele sfântului au fost descoperite atunci când apele Lomului au crescut şi au surpat zidul natural de la intrarea în peşteră.
În anul 1774, un creştin numit Hagi Dimitrie, din Bucureşti, a mijlocit pe lângă autorităţile militare ruseşti aflate atunci la sud de Dunăre, pentru aducerea moaştelor în Muntenia.
Astfel, trupul Sfântului Dimitrie a fost adus la Bucureşti şi aşezat în catedrala mitropolitană unde se află şi astăzi.
Sfântul Dimitrie cel Nou este ocrotitorul oraşului Bucureşti, iar harul său se face simţit în numeroasele vindecări petrecute la racla sa.

Biserica Ortodoxă Română va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care își va serba hramul bisericii mari.
Apoi, mâine și sâmbătă, Ierarhul nostru va participa la lucrările Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Bucureşti.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Puterea Cuvântului în Vindecare’’ și va fi susținută de Profesor Conf. Univ. Dr. Floarea Damaschin.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 17.30, la Curtea Brâncovenească.
Intrarea va fi liberă.

Guvernul anunţă un calendar de reducere a preţurilor pentru unele categorii de medicamente.
Ministrul sănătăţii Vlad Voiculescu susţine că măsura este menită să asigure accesul pacienţilor la tratament şi să evite o nouă criză a medicamentelor.
Totodată, Guvernul a luat măsuri pentru a preveni dispariţia de pe piaţă a medicamentelor esenţiale care sunt compensate sută la sută şi care sunt destinate unor boli frecvente cum sunt cele de inimă sau cancerul.
În plus, potrivit ministrului sănătăţii, pe lista medicamentelor esenţiale au fost incluse şi vaccinurile şi produsele din plasmă şi sânge.

Peste 170 de şcoli din judeţul Constanţa nu au autorizaţie de securitate la incendiu.
Reprezentanţii ISU Dobrogea spun însă că lista nu poate fi făcută publică, din raţiuni de confidenţialitate.
Proiectul de autorizare la incendiu trebuie făcut de către factori atestaţi, cu costuri ce se situează între 10 mii şi 15 mii de euro, iar durata de realizare se încadrează între 6 şi 12 luni, în funcţie de complexitatea fiecărei clădiri.

Aproape 400.000 de locuitori, 8.500 de companii şi 2.800 de instituţii publice din toată ţara vor avea acces la internet în bandă largă.
Acest lucru va fi posibil printr-un proiect finanţat cu fonduri europene.
Mai mult de 780 de comune vor beneficia şi ele de aceleaşi avantaje prin proiectul RO-NET.
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a aprobat cea de-a doua fază a planului, în valoare de peste 45 de milioane şi jumătate de euro din Fondul european pentru dezvoltare regională.
Principalul obiectiv îl reprezintă extinderea accesului la reţeaua de internet în bandă largă în mediul rural, pentru a reduce decalajul digital din România.

Debranşările ilegale de la RADET se pedepsesc cu închisoarea.
Conducerea Regiei atenţionează că avizul pentru branşament la reţeaua de gaze este eliberat doar pentru alimentarea maşinilor de gătit.
În ceea ce priveşte avizul eliberat pentru instalaţia de gaze pe casa scării, acesta va fi supus aceleiaşi condiţii legale.
Nerespectarea prevederilor constituie infracţiune şi se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.

Două străzi din Constanța vor fi închise circualției rutiere.
Astfel, bulevardul Tomis va fi închis pe tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul Ferdinand și strada Traian.
Circulația va fi restricționată mâine, între orele 7.00 și 19.00. După redeschiderea circulației pe bulevardul Tomis, se va restricționa accesul pe strada Theodor Burada, pe tronsonul dintre intersecția cu bulevardul I.C. Brătianu și cea cu bulevardul Ferdinand.
Pe această arteră rutieră, circulația rutieră va fi închisă sâmbătă, între orele 7.00 și 19.00.

Medicii vor putea prescrie offline, în cazul nefuncționării cardului de sănătate.
Guvernul a adoptat o hotărâre în acest sens.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat că medicii de familie vor putea transmite documentele necesare offline, în baza unui ordin al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în cazul în care sistemul informatic al instituției nu funcționează.
Potrivit măsurilor aprobate de Executiv, CNAS constată și comunică, prin publicarea pe site-ul propriu, întreruperile în funcționarea Platformei Informatice din Asigurările de Sănătate.
În astfel de cazuri, serviciile și dispozitivele medicale se acordă offline.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept