Știri 29 septembrie 2016

Biserica Ortodoxă Română a canonizat patru noi sfinți români.
Este vorba despre Cuvioșii Părinți Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, cu zi de pomenire în 3 septembrie şi Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu zi de pomenire în 5 octombrie.
Tomosul Sinodal de canonizare a fost aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pe 25 februarie 2016 și s-a proclamat ieri, în biserica Mănăstirii Sfântul Antim – Troianu, din Râmnicu Vâlcea.
Acești sfinți s-au dăruit cu totul vieţii pustniceşti, au ajuns la desăvârşire și au primit de la Duhul Sfânt darul sfătuirii şi al călăuzirii sufletelor pe calea mântuirii.
Fiind lucrători încercaţi ai rugăciunii inimii, ei au fost cinstiţi împreună cu marii isihaşti ai monahismului românesc.

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava, așezământ monahal care își serbează hramul.
Duminică, de la ora 7.30, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Călugăreni (situată în apropierea comunei Pantelimon, jud. Constanța), care are hramul Acoperământul Maicii Domnului.
Totodată, credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Pantelimon, Epictet și Astion, aduse de la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Inimii.
Aceasta are drept scop creșterea gradului de informare al populației globului asupra factorilor de risc în apariția bolilor cardiovasculare.
În prezent acestea sunt responsabile pentru 17,3 milioane de decese pe an.
Până în 2030 se estimează că cifra va crește la 23 de milioane.
România se află între ţările din Europa cu o rată ridicată a mortalităţii, deşi numărul deceselor provocate de bolile cardiovasculare a scăzut în ultimii 10 ani.

Patriarhul Moscovei a semnat o petiție împotriva avortului.
Petiția “cere amendamente legislative” pentru interzicerea avortului chirurgical și medicamentos, precum și a pilulei de a doua zi.
În luna mai, patriarhul Moscovei a afirmat că avortul este o adevărată catastrofă naturală care ia anual viața a peste un milion de copii.
Petiția a strâns peste 300.000 de semnături, iar scopul acesteia este de a aduna un milion de susținători pentru a fi înmânată președinției țării.

Sucurile pentru copii conțin zahăr și aditivi în exces.
Asociația Pro Consumatori a achiziționat 35 de băuturi răcoritoare, care prin forma și concepția grafică a ambalajului urmăresc atragerea atenției copiilor și influențarea acestora în privința alegerii și consumului.
Băuturile răcoritoare cu destinație specială pentru copii sunt realizate dintr-un amestec de apă, arome artificiale, cantități infime de suc din fructe și aditivi alimentari.
Aceste produse sunt lipsite de nutrienți, generează impresii olfactive artificiale și nu au valoare biologică.
Astfel, 54% dintre sucurile analizate conțin între 4 și 11 aditivi,
46% conțin conservanți și arome artificiale, iar 40% au suc de fructe în proporție de până la 5%.
Experții în nutriție și medicii pediatri nu recomandă folosirea sucurilor în alimentația copiilor.

Guvernul a adoptat o serie de măsuri de stimulare a implicării copiilor în activități și competiţii sportive.
De asemenea, Guvernul încurajează copiii să facă sport prin jocuri precum “Podul de piatra” sau “Ştafeta cu mingea”.
Executivul a aprobat finanţarea activităţilor sportive bazându-se pe selecţie, instruire, pregătire si realizarea de competiţii sportive ale copiilor si juniorilor mici, precum si ale persoanelor cu nevoi speciale, in baza unor proiecte si programe ale federaţiilor sportive naţionale.
Potrivit noilor reglementări, Programele Sportive Naţionale vor fi promovate, dezvoltate si implementate prin competiţii sportive organizate cu sprijinul direcţiilor judeţene pentru sport si tineret.

Jumătate dintre adulții scoțieni spun că n-au nici o religie.
Cel mai recent studiu relevă faptul că 49,8% dintre cei intervievați nu au nicio religie – față de 40% câți erau în 2009.
A existat, de asemenea, o scădere a numărului de persoane care se raliază cu Biserica Scoției, de la 34% în 2009, la un sfert de oameni, anul trecut.
Biserica din Scoția spune că este recunoscută natura schimbătoare a credinței și spiritualității în această țară și caută să se adapteze.
Multe dintre inițiativele Bisericii Scoției în ultimii ani, au presupus mai degrabă întâlnirea cu oamenii în afara bisericii, decât în cadrul acesteia.

Religia aduce mai mulți bani în economia americană decât primele 10 companii de IT.
Aceasta oferă contribuții în domenii precum sănătate, educație, coeziune socială, servicii sociale, mass-media, produse alimentare și afaceri.
Conform unui studiu, congregațiile religioase au cheltuit circa 9,2 miliarde de dolari pe programe sociale în 2012, dintre care cele mai multe au venit din donații individuale.
Cel mai mare procent anual de 1,2 miliarde de dolari provine de la întreprinderile care sunt bazate pe credință, împreună cu media religioasă.
De asemenea, grupările religioase sunt responsabile de cea mai mare implicare în sistemul american de sănătate.

Papa și-a exprimat sprijinul pentru protestele împotriva căsătoriei gay din Mexic.
Acestea au fost declanşate împotriva acordării drepturilor pentru gay și în sprijinul căsătoriei tradiţionale.
Președintele mexican a anunțat planul său pentru un nou proiect de lege care ar legaliza căsătoriile gay in Mexic, iar populația predominant catolică si-a demonstrat rapid opoziția.
Papa Francisc a făcut aluzie la convingerea Bisericii că solicitarea de drepturi pentru homosexuali dăunează căsătoriei tradiționale, adăugând că viața de familie, astăzi, necesită o îngrijire pastorală și culturală mai puternică decât oricând.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept