Știri 28 septembrie 2016

Arhiepiscopia Tomisului și Protoieria II Constanța au achiziționat 300 de caiete auxiliare pentru matematică (pentru semestrele I și II), destinate elevilor din clasele 0 – IV.
Acestea vor fi dăruite de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, celor 150 de elevi din școlile din localitățile Pantelimon, Runcu și Nistorești.
Evenimentul va avea loc joi, de la ora 9.00, la Școala Gimnazială din comuna Pantelimon.

Mâine va avea loc vernisajul Taberei internaționale de creație-pictură „Dunărea și Dobrogea creștină” de la Mănăstirea Dervent.
Acesta se va desfășura de la ora 13, în prezența IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Expoziția va cuprinde lucrările celor 15 artiști plastici din Constanța, București, Baia Mare, Botoșani, dar și din Bulgaria și Republica Moldova care au participat la tabăra de pictură în perioada 19-29 septembrie.

Două linii de autobuze îşi schimbă temporar traseul.
Potrivit RATC, este vorba despre liniile 44 şi 51.
Acestea vor fi deviate pe traseul Ferdinand, I.G.Duca şi până la Poarta 2.
Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de asfaltare de pe strada Ţepeş Vodă.

Magazinele care nu donează mâncarea înainte de expirare vor fi amendate.
De asemenea, cei care reduc preţurile înainte de expirare îşi vor putea deduce TVA-ul.
Aşa prevede proiectul de lege împotriva risipei alimentare, adoptat în unanimitate de deputaţii din Comisia de industrii.
Proiectul va ajunge săptămâna viitoare în plenul Camerei.
Ministerul Agriculturii susţine că jumătate dintre alimentele aruncate provin din gospodării.

Peste 90% din părinţi susţin nevoia de informare în privinţa educării copiilor.
Principalele teme vizate ar fi igiena zilnică, sănătatea, hrana, psihologia şi dezvoltarea minorului.
Așa relevă un studiu dat publicităţii ieri, în cadrul proiectului „Promovarea Strategiei Naţionale pentru Educaţie Parentală”. Reprezentanta Ministerului Sănătății, Petronela Stoian a subliniat că implementarea de politici publice în domeniul educației parentale va avea “un impact incontestabil” în viitorul apropiat pentru asigurarea unei generații “mai bine adaptate ritmului alert și provocărilor societății moderne”.

Doar 19% din locuinţele din România sunt asigurate în caz de cutremur.
Așa arată datele actualizate la data de 31 august 2016 de către PAID România.
Asigurarea împotriva dezastrelor naturale este obligatorie şi acoperă trei riscuri specifice ţării noastre: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
Preţul unei poliţe este de 10 euro sau 20 de euro, în funcţie de categoria locuinţei.
Conform legii, polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale este obligatorie și acoperă daunele produse de inundații, cutremure sau alunecări de teren asupra locuințelor.
Aceasta acoperă o sumă maximă de 10.000, respectiv 20.000 de euro, în funcţie de tipul locuinţei.

Trotuarele din Constanța vor fi reparate.
Săptămâna aceasta vor fi executate reparaţii la trotuarele de pe mai multe artere din municipiu.
Astfel, se lucrează la trotuarele de pe strada Ţepeş Vodă, la cele de pe bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand şi strada Traian şi pe strada Bogdan Petriceicu Haşdeu.
De asemenea, echipele Confort Urban vor interveni la carosabilul de pe strada Ţepeş Vodă, pe bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între strada Poporului şi bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, pe strada Liliacului şi pe strada Lanului.

Valoarea tichetului de masă ar putea fi majorată.
Deputații din Comisia de muncă au adoptat un amendament care permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei, față de 9 lei cât este în prezent.
Preşedintele comisiei, deputatul Adrian Solomon a precizat că va rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei.
Proiectul urmează să ajungă în plen săptămâna viitoare, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Românii vor avea acces gratuit la Monitorul Oficial.
Acest lucru va fi posibil de la 1 iunie 2017, după cum au decis ieri deputații.
Potrivit deciziei, Regia Autonomă “Monitorul Oficial“ va pune la dispoziția tuturor utilizatorilor formatul tipărit contra cost, iar formatul electronic al „Monitorului Oficial al României“, Partea I și Partea a II-a, în mod gratuit, permanent, în varianta pentru citire.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept