Știri 23 septembrie 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 18-a după Rusalii sau a Pescuirii Minunate.
Cu acest prilej, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va face o vizită misionară la biserica „Înălțarea Domnului” din localitatea Lazu, unde va săvârși Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură despre Pescuirea minunată.

Un grup de studenţi de la Universitatea din Pristina – Kosovo cere demolarea bisericii din campus.
Ei au trimis o scrisoare către presa locală, în care solicită demolarea sau schimbarea destinației bisericii orașului.
Construirea bisericii a început în anii 1990, sub Slobodan Miloșevici.
De asemenea, studenţii au spus că reparația bisericii, care este o construcție neterminată, începută joia trecută, ar trebui să se oprească definitiv.
Studenții au spus că nu se opun niciunei religii sau construcții religioase, ci se opun – dupa cum o numesc ei – “pervertirii” universității.

SPIT Constanța nu va returna contribuabililor banii încasați pe taxa de liniște.
Măsura vine ca urmare a anulării acesteia de către instanță.
Astfel, sumele plătite de către contribuabili în contul taxei pentru anul 2015 nu se restituie, iar cele care fac obiectul dosarelor de executare silită rămân în sarcina contribuabililor.

România se va alinia legislației europene privind despăgubirile în cazul practicii anticoncurențiale.
Astfel, consumatorii români ar putea fi despăgubiți mai repede, dacă au plătit mai mult pentru achiziționarea unui bun sau serviciu.
Acest lucru va fi posibil imediat ce România va transpune în legislația națională o Directivă europeană, ce va facilita accesul la instanțe pentru a acorda respectivele compensații.
Potrivit șefului Consiliului Concurenței, cei care vor să dea în judecată o anumită companie pentru practici anticoncurențiale pot prezenta în instanță dovezile pe care autoritatea pentru concurență le-a strâns în cazul reclamat.

Bolile transmisibile ar putea fi raportate de laboratoarele de analize.
Un proiect de Hotărâre de Guvern stabileşte metodologia de raportare a bolilor transmisibile şi circuitul informaţional pentru supravegherea acestor boli.
Astfel, pe o fişă unică de raportare a bolilor transmisibile vor fi incluse şi infecţiile asociate îngrijirilor medicale şi Sindromul Hemolitic Uremic.
Mai mult decât atât, proiectul prevede că, în cazul neraportării bolilor transmisibile, vor fi aplicate sancţiuni.
Proiectul este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, până la data de 31 octombrie.

În Constanța vor fi plasate panouri informative.
Primăria, prin intermediul Poliției Locale, desfășoară o campanie de informare și de sancționare a celor prinși că aruncă gunoiul pe stradă.
Prin aceste panouri constănțenii vor fi atenționați că este interzisă aruncarea deșeurilor în alte locuri decât cele special amenajate și vor fi informați cu privire la nerespectarea acestei reguli.
De asemenea, ar putea fi amplasate și panouri de înștiințare și avertizare pentru clădirile cu risc seismic ridicat din Constanța.

Turcia renunță la ora de iarnă.
Prim-ministrul Turciei a anunţat, că, începând din acest an, se va renunţa la ora de iarnă şi va rămâne la ora de vară pe tot parcursul anului calendaristic,
Potrivit calculelor, Turcia economiseşte între 800 de milioane şi un miliard de kilowaţi oră de electricitate prin sincronizarea orelor de lumină naturală cu programul de lucru, echivalentul producţiei anuale ale unei centrale hidroelectrice de capacitate medie.

Guvernul vrea să consolideze clădirile cu risc seismic.
Autorităţile caută variante pentru ca proprietarii acestor imobile să primească locuinţe de necesitate în care să poată rămâne definitiv, dacă îşi doresc.
Vicepremierul Vasile Dîncu spune că vor fi oferite şi compensaţii, în funcţie de valoarea pieţei.
El a declarat că țara noastră nu are însă suficiente locuinţe de necesitate și a apreciat că în construcţia de imobile de acest fel s-ar putea implica şi companiile private.

Meteorologii estimează, pentru următoarele trei luni calendaristice, o vreme în general normală pentru această perioadă.
Cantitățile de precipitații se vor situa peste normele multianuale în majoritatea regiunilor, cu excepția zonelor sudice și sud-estice, unde se va înregistra un deficit.
Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decât normalul perioadei în cea mai mare parte a teritoriului, cu excepția regiunilor nordice, centrale și vestice, unde acestea se vor apropia de media climatologică.

Schimbările de temperatură afectează sănătatea.
Pot apărea simptome de migrenă, ameţeli, stări de slăbiciune sau apatie.
Cei mai afectaţi de diferenţele climatice sunt copiii, vârstnicii, bolnavii cronic şi femeile însărcinate.
În aceste perioade meteo-oscilante creşte numărul cazurilor de bronşită infecţioasă şi sinuzită, atrag atenția medicii imunologi.
Specialiștii susțin că, în mod normal, organismul uman are nevoie de circa 14 zile pentru a se adapta la fluctuaţiile meteo, iar o diferenţă de cel puţin patru grade, într-un interval scurt de timp, ne face vulnerabili.
Medicii recomandă o alimentație bogată în vitamine şi proteine, în această perioadă, dar şi respectarea unui program regulat de somn.

Aproape jumătate dintre români suferă de hipertensiune arterială.
Așa arată rezultatele celui mai recent studiu efectuat de Societatea Română de Hipertensiune.
Potrivit preşedintelui Societăţii Române de Hipertensiune, Maria Dorobanţu, prevalenţa a crescut la 45% faţă de acum cinci ani, când era de 40%.
Același studiu relevă că unul din cinci români nu ştie că are hipertensiune arterială, fiind expus unor riscuri importante de sănătate, generate de lipsa unei îngrijiri adecvate, care să asigure controlul eficient al acestei afecţiuni.
Pe lângă diabetul zaharat, alţi factori de risc cardiovascular evaluaţi în cadrul studiului sunt obezitatea şi supraponderabilitatea, care ating cote din ce în ce mai alarmante.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept