Știri 30 august 2016

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei.
Acesta a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632 şi 1653.
S-a născut în jurul anului 1590, lângă Târgu-Neamţ şi a fost tuns în monahism la Mânăstirea Secu.
Aici a tradus Scara Sfântului Ioan Scărarul, si a fost ridicat la rangul de arhimandrit.
În anul 1632 a fost ales Mitropolit al Moldovei, unde a păstorit până în anul 1653.
Ca mitropolit, a înfiinţat la mânăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi prima tipografie din Moldova, unde a tipărit mai multe cărţi de slujbă şi de apologetică ortodoxă, printre care şi prima carte românească tipărită în Moldova, Cazania de la 1643.
În anul 1641, Sfântul Varlaam a aşezat la mânăstirea sfinţii Trei ierarhi moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Mitropolitul Varlaam s-a preocupat şi de organizarea Sinodului de la Iaşi din anul 1642, unde s-a îndreptat şi aprobat Mărturisirea de credinţă a Mitropolitului Petru Movilă al Kievului.
După ce domnitorul Vasile Lupu a pierdut scaunul domnesc în anul 1653, mitropolitul Varlaam s-a retras la mânăstirea Secu, unde a mai trăit patru ani şi unde a şi fost îngropat.
Sfântul Varlaam a fost canonizat de către Sfântul Sinod în data de 12 februarie a anului 2007.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română cinstește şi pe Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu.
Acesta a trăit în secolul 17, fiind contemporan şi prieten apropiat al Mitropoliţilor Varlaam şi Dosoftei ai Moldovei.
S-a născut în ţinutul Vrancei şi a intrat în monahism la Mânăstirea Râşca, unde a vieţuit aproape 18 ani, după care s-a mutat la mânăstirea Secu, iar în anul 1641 devine egumen la Mânăstirea din cetatea Neamţului.
În anul 1667, Sfântul Ioan a fost ales episcop al Huşilor, unde a păstorit timp de şapte ani, în vremuri grele de atacuri militare.
Adânc impresionat de viaţa curată şi alesele nevoinţe ale episcopului Ioan, Sfântul Mitropolit Dosoftei, îl numeşte într-una din cărţile sale „arhiepiscopul cel sfânt şi minunat”.
Din anul 1674 a păstorit Episcopia Romanului până la mutarea sa la Domnul, din anul 1685, fiind înmormântat la mânăstirea Secu.

Astăzi se împlinesc 12 ani de la trecerea la Domnul a Înaltpreasfinţitului Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Acesta s-a născut la 3 aprilie 1923, în comuna Stremţ din judeţul Alba.
În anul 1974 a fost hirotonit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală
iar în anul 1985 a devenit episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos, cu titlul de ”Tomitanul”.
În anul 1990 a fost ales Arhiepiscop al Tomisului până în anul 2001 când s-a retras din motive de sănătate.
Înaltpreasfinţitul Lucian Florea a trecut la Domnul în ziua de 30 august a anului 2004 şi a fost înmormântat în Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa.
În timpul păstoririi sale s-au reînfiinţat, în judeţul nostru, Mănăstirile ”Dervent”, ”Peşterea Sfântului Apostol Andrei” şi ”Sfânta Elena de la Mare” şi s-au pus bazele înfiinţării Facultăţii de Teologie din Constanţa.

Parohia Așezarea în raclă a brâului Maicii Domnului din Constanța iși va sărbători mâine hramul.
Astfel, astăzi de la orele 18.30, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba privegherii.
Mâine, în ziua cinstirii Așezării în raclă a Brâului Maicii Domnului, de la ora 8:30 va fi săvârșit Paraclisul Maicii Domnului iar de la ora 10, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
Cu acest prilej, au fost aduse spre închinare moaștele Sfinților Cosma și Damian, Sfântului Ierarh Nicolae și ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.
Biserica este situată pe strada Merișor, numărul 13 din zona Trocadero.

Programul Litoralul pentru toți a început.
Acesta se desfășoară până la 1 octombrie, iar tarifele scad cu pănă la 70%, față de cele din plin sezon estival.
Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază de varianta all inclusive, care asigură toate cele trei mese – servite în regim bufet, cu băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă.
Ținând cont de locurile puse la dispoziție de hotelieri, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacante pe litoral la tarife reduse.

Două linii de autobuze îşi schimbă temporar traseul.
Potrivit RATC, este vorba despre liniile 44 şi 51.
Pe sensul de mers spre Poarta 2, traseul acestora va fi deviat, pe bulevardul I. G. Duca şi apoi pe bulevardul Ferdinand, până la Fantasio.
Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de asfaltare de pe strada Ţepeş Vodă.
Reprezentanţii RATC spun că deocamdată, nu se ştie pentru cât timp, traseul autobuzelor va fi deviat.

Alcoolul produce schimbări dramatice în corp şi creier.
Specialiștii spun că odată ce alcoolul este absorbit în fluxul sanguin, călătoreşte prin corp şi întrerupe funcţiile normale, provocând o serie de reacţii.
În ceea ce privește creierul, alcoolul are capacitatea de a schimba gândirea, modul în care individul se comportă şi reacţionează.
Oamenii de știință au concluzionat că alcoolul provoacă desensibilizarea simţurilor şi încetinirea funcţiilor cognitive superioare.

Biserica Ortodoxă va cinsti joi pe Sfântul Dionisie Exiguul.
Cu acest prilej, Mănăstirea Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou din apropierea localității Târgușor își va sărbători hramul.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8 slujba de sfințire a noului corp de chilii, urmată de Sfânta Liturghie.

Noul tip de serviciu militar, cu durata de trei luni, va intra în vigoare în România de la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Apărării Naționale, Mihnea Motoc, care a adăugat că în intervalul de 3 luni, rezerviștii militari vor beneficia de un stimulent financiar.
Acesta a mai menționat că pentru anul viitor este estimat un număr de 2.700 de rezerviști voluntari care să fie incluși în programul de formare militară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept