Știri 25 august 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va serba cel de-al doilea hram.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9 Sfânta Liturghie.
După slujbă, Ierahul nostru va săvârși slujba parastasului la 12 ani de la mutarea la Domnul a IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Nectarie aduse în această seară de la Biserica Sf. Nectarie din Constanța, care vor sta până duminică.

Școala de vară de la Biserica Sf. Mare Mc. Mina a ajuns la final.
Astfel, duminică, de la ora 12, va avea loc premierea copiilor care au participat la activitățile Atelierului de vară, desfășurate la biserica „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța.
Cei mici vor fi răsplătiți, din partea parohiei, cu diplome și cadouri, iar ei, la rândul lor, au pregătit un mic program artistic și o expoziție.
Proiectul va fi reluat anul viitor.
De luna viitoare, la inițiativa preotului paroh Claudiu Banu va demara un nou proiect social, adresat bătrânilor singuri și nevoiași.
Astfel, lunar, un bătrân cu pensie mică, din parohie, va beneficia de tratament, cazare și masă la Centrul Medical „Sf. Elena” din Costinești.

Arhiepiscopia Tomisului organizează simpozionul intitulat ’’România în Primul Război Mondial’’.
Acesta face parte din cadrul proiectului ’’Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial’’.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la ora 11:00, la Mănăstirea Rafaila din jud. Vaslui.
Din partea Arhiepiscopiei Tomisului vor lua cuvântul Protos. Maxim Vlad și directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche, directorul Filialei Constanța a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”, Costin Scurtu, profesorul Florin Bătrânac de la Șc. Nr. 24 Ion Jalea din Constanța și prim-vicepreşedintele Filialei Judeţene Constanţa a Asociaţiei Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, Pavel Oțelea.
Simpozionul este organizat în colaborare cu Episcopia Hușilor, Asociația Culturală „Astra Dobrogeană” și Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina – Filiala Negrești.

Guvernul a aprobat, ieri, “Strategia integrată de dezvoltare durabilă a Deltei Dunării”.
Strategia este cadrul legal de care avea nevoie Delta Dunării pentru a demara proiectele de investiţii în teritoriul celor 38 de unităţi administrative din judeţele Tulcea şi Constanţa.
Potrivit negocierilor purtate cu ministerele de resort care gestionează programele naționale finanțate din fonduri europene, în perioada 2014-2020, sunt estimate investiţii de aproximativ 1,3 miliarde euro, cele mai importante dintre acestea fiind în lucrări de infrastructură.

Turiştii români vor putea ajunge pe litoral cu avionul.
Federaţia Asociaţiilor de Promovare a Turismului din România a încheiat un protocol cu Asociaţia Aeroporturilor din România pentru a creşte vizibilitatea destinaţiilor turistice şi a numărului de turişti atraşi în acestea.
Cele două organizaţii vor face schimb de informaţii, vor avea acţiuni comune de promovare, vor participa la târguri de turism şi vor căuta soluţii pentru a mări numărul zborurilor interne.

Autostrada Soarelui şi drumurile naţionale din judeţul Constanţa intră în reparaţii.
Lucrările vor fi executate sub trafic, pe suprafeţe relativ restrânse, pe perioade scurte de timp, de la câteva zile la maxim două săptămâni.
Lucrările se desfăşoară de luni până joi în intervalul orar 09.00 – 17.00 şi vineri între 09.00 – 12.00.
Sâmbătă şi duminică se efectuează lucrări, în funcţie de intensitatea traficului rutier de pe tronsonul de drum vizat.

Elevii de clasa a IV-a vor avea șapte manuale noi.
Este vorba despre Limba modernă franceză, Limba modernă germană, Limba şi literatura română pentru secţiile cu predare în limba maghiară, Educaţie civică, Muzică şi mişcare, Arte vizuale şi abilităţi practice și Religie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Mirabela Amarandei, alte două manuale, pentru disciplinele matematică şi limba modernă engleză, vor ajunge în şcoli în perioada septembrie-octombrie.
Aceasta a mai afirmat că pentru manualele de limba şi literatura română, ştiinţele naturii, istorie şi geografie contestaţiile la licitaţii se află pe rolul instanţelor.

Un deţinut va beneficia de 20 de zile reduse din pedeapsă, indiferent de numărul de invenţii sau lucrări ştiinţifice elaborate.
Așa prevede o hotărâre adoptată de Guvern.
Potrivit noilor reglementări, confirmarea caracterului ştiinţific se face de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice, în baza unei cereri scrise adresate de către deţinut conducerii penitenciarului.
Publicarea lucrării ştiinţifice se realizează prin grija şi pe cheltuiala deţinutului, la edituri recunoscute la nivel academic şi fără implicarea administraţiei penitenciarului.

Prima staţiune ortodoxă “Silva” și-a făcut apariţia la Soci, în Rusia.
Aceasta are ca țintă dezvoltarea pelerinajului și promovarea istoriei regiunii.
Stațiunea ortodoxă dispune de două centre de recreere, de trasee turistice și teleferice.
Vizitatorii staţiunii pot merge în Biserica Ortodoxă grecească Sfântul Gheorghe și pot vedea ruinele unor biserici medievale creștine.

Copiilor din școala elementară din California li se vor preda lecții LGBT.
Manualele LGBT vor fi lansate începând cu anul viitor, urmând să fie utilizate în clasă, în școlile de stat.
Copiii vor vorbi despre familiile neconvenționale, diversitatea de gen și căsătoriile între homosexuali.
Inițiatorul ideii a fost un reprezentant al homosexualilor, politicianul californian Milk Harvey, iar părinții elevilor americani au sprijinit aproape în unanimitate proiectul.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept