Știri 22 august 2016

O nouă cantină socială a fost deschisă de părintele Viorel Dădârlad.
După o experiență de șapte ani în care părintele a organizat și coordonat activitatea cantinei sociale din Amzacea, acesta a deschis o nouă cantină socială, în satul General Scărișoreanu.
Cantina este amenajată în curtea bisericii, în fosta cancelarie parohială, iar de serviciile acesteia beneficiază aproximativ 16-17 persoane, copii, persoane cu dizabilități ori cu venituri mici sau fără venituri.
Cantina are o capacitate de 24 de locuri.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până miercuri dimineață la ora 6.
În intervalul menţionat, vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină.
Astfel de fenomene se vor semnala la început cu precădere în vest, nord-vest şi în zonele montane, apoi, local şi în celelalte regiuni.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Actorul Marin Moraru a încetat din viață ieri, la vârsta de 79 de ani.
Acesta era internat la Spitalul Elias, din 10 august.
Marin Moraru s-a născut pe 31 ianuarie 1937 în București.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” în 1961.
După absolvirea facultății, a activat ca actor pe scenele de la Teatrul Tineretului, apoi la Teatrul de Comedie, la Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra” și la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale”.
După o perioadă în care a predat în calitate de conferențiar universitar, s-a reîntors în anul 1980 la Teatrul Național „I.L. Caragiale”, acolo unde a fost actor câțiva ani.
Din anul 2002 era societar de onoare al Teatrului Național din București.

900.000 de bolnavi de cancer din România nu-şi mai pot continua tratamentul din cauza lipsei medicamentelor.
Cea mai gravă situaţie este pentru cei 5.000 de copiii bolnavi, internaţi în spitale.
În total, peste 20 de medicamente pentru tratarea cancerului lipsesc de pe piaţa din România.
Ministrul Sănătăţii a declarat că au fost luate măsuri la nivelul Ministerului însă este nevoie şi de măsuri la nivelul politicii medicamentului.

Producția de grâu a României a crescut în acest an cu 7% față de 2015.
Aceasta a înregistrat o medie de peste 4 tone la hectar.
Depășirea pragului de patru tone de grâu la hectar este o premieră pentru România ultimilor 10 ani.
Conform Institutului Național de Statistică, țara noastră s-a clasat anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană la floarea soarelui atât din punct de vedere al producției cât și al suprafeței, cu o cantitate de 1,75 milioane de tone obținută de pe un milion de hectare.

Astăzi încep probele scrise la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, cu proba la limba și literatura română.
Miercuri este programată proba obligatorie a profilului, la Matematică sau Istorie, iar vineri va avea loc ultima probă scrisă, cea la alegere.
Pe 29 august, candidaţii vor afla rezultatele şi tot atunci pot depune contestaţiile.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 1 septembrie.

Deficitul de personal în Ministerul de Interne depăşeşte 25.000 de poliţişti.
liderul sindical Dumitru Coarnă susţine că pentru a-şi îndeplini sarcinile de serviciu, mulţi angajaţi trebuie să facă ore suplimentare.
În opinia sa, este necesară o strategie pentru ocuparea posturilor vacante, astfel încât numărul noilor angajaţi să fie cel puţin egal cu cel al poliţiştilor pensionaţi.

Transportatorii rutieri anunţă că vor circula cu viteză redusă cel puţin o oră pe zi, pe principalele drumuri din ţară.
Asociaţiile din domeniu cer guvernului îngheţarea preţurilor poliţelor RCA şi precizează că dacă nu se ia o măsură urgentă se poate ajunge chiar la blocarea totală a activităţii.
Transportatorii afirmă că într-un singur an poliţele RCA şi-au dublat preţul, de la 2.000 la peste 4.000 de euro.
În aceste condiţii, companiile de transport rutier din România înregistrează costuri mai mari şi nu mai pot fi competitive pe plan european.

Riscul de sărăcie şi excluziune socială este de 40% din totalul populaţiei din România şi Bulgaria.
Așa arată datele Eurostat.
La polul opus, Cehia, Olanda şi Suedia se află la mai puţin de jumătate faţă de cele două ţări.
Deşi cifrele sunt îngrijorătoare, România este dată exemplu de ţară care a înregistrat uşoare progrese în integrarea persoanelor vulnerabile.
Pe de altă parte, ţările cu cea mai mare creştere sunt Grecia, Spania şi Estonia, unde numărul de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială a crescut între 4 şi 8 puncte procentuale.

Peste 62% dintre elevi vor înlocuirea mărului cu un alt fruct.
Programele „Fructe în şcoli” şi „Laptele şi cornul” vor fi modificate după nevoile copilului, a anunţat ministrul agriculturii, Achim Irimescu, luându-se în calcul și o unificare a celor două. O evaluare a programului „Fructe în şcoli” arată că elevii doresc înlocuirea mărului cu un alt fruct, preferate fiind citricele, bananele sau perele.
În ceea ce priveşte programul „Laptele şi cornul”, deşi peste 90% dintre elevi au declarat că mănâncă aceste două produse oferite, studiul relevă, totuși, necesitatea unor îmbunătățiri, în special în privința cornului, în sensul diversificării produselor şi chiar a unei prezentări cât mai atractive.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept