Știri 19 august 2016

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 9-a după Rusalii.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, la 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

Diaspora ar putea beneficia de mai multe secții de votare.
Proiectul de ordonanţă privind votul prin corespondenţă ar putea permite înfiinţarea unor secţii de votare pentru românii din străinătate şi în alte localităţi decât cele în care se află misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României.
Ministerul Afacerilor Externe propune ca Autoritatea Electorală Permanentă să poată organiza astfel de secţii suplimentare în termen de 15 zile de la stabilirea datei alegerilor.
Documentul mai prevede şi secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi din alte ţări în care îşi au domiciliul sau reşedinţa cel puţin 100 de alegători români.

350.000 de hectare de teren agricol sunt afectate de secetă.
Afirmația aparține ministrului Agriculturii, Achim Irimescu.
Potrivit acestuia, numai la sfârşitul anului, suprafaţa totală afectată de secetă va putea fi cunoscută, întrucât se primesc în continuare notificări din teren.
Ministerul Agriculturii ia în calcul şi o schemă de ajutor în vederea compensării datoriilor acumulate cu energia electrică şi cu apa pentru irigaţii.

Ministerul Agriculturii supune dezbaterii publice “Programul pentru școli”.
Documentul are în vedere unificarea programelor de distribuire a fructelor, respectiv a laptelui și produselor lactate în unitățile de învățământ, “pliat pe nevoile copiilor din România”.
Ministerul urmărește să primească reacții din partea publicului larg pe marginea acestui proiect de la reprezentanți ai asociațiilor profesionale din agricultură, administrația publică centrală sau locală precum și de la părinți, profesori și elevi.
Cetățenii interesați de derularea acestui program pot să transmită opinii, propuneri ori sugestii în termen de 45 zile.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea va avea loc la Bucureşti, în perioada 1-4 septembrie.
La acest eveniment vor participa 2.500 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 şi 35 de ani din toate eparhiile Patriarhiei Române, precum şi reprezentanţi ai unor Biserici Ortodoxe surori.
Întâlnirea este organizată cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de Arhiepiscopia Bucureştilor, în colaborare cu Patriarhia Română, în contextul Anului omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox.

Părinții tratează greșit febra și durerea copiilor.
Potrivit unui studiu al Societății Naționale a Medicilor de Familie, jumătate din părinții români tratează durerea și febra copiilor cu vârste între 7 și 12 ani cu medicamente ce nu sunt recomandate acestei categorii de vârstă.
Tratamentele incorect administrate sunt cele aplicate în cazul infecțiilor respiratorii.
Astfel, 88% dintre copii răcesc în fiecare an, iar circa 38% pot fi afectați de infecții respiratorii chiar și de trei ori pe an.
În ceea ce privește alegerea medicamentelor pentru tratament, 94% din părinți aleg medicamente doar la recomandarea medicului sau farmacistului, iar 10% aleg medicamentele fabricate sub o marcă de încredere.

Legea vaccinării va fi promovată de luna viitoare.
Ministrul sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că actul normativ va avea în vedere şi stocuri mult mai largi, care să asigure mai bine nevoia populaţiei.
În prezent, Ministerul Sănătății lucrează la acest proiect, care ar fi trebuit să fie gata încă din luna aprilie.

Guvernul a decis suplimentarea bugetului Casei Naționale de Asigurări de Sănătate cu peste 1 miliard de lei.
Suma va permite extinderea tratamentului fără interferon la pacienţii cu hepatită cronică C, în alte stadii de fibroză decât cele tratate în prezent, reînnoirea contractelor încheiate în anul 2015 pentru oncologie.
Din aceste fonduri suplimentare, aproximativ 870 de milioane de lei vor fi utilizaţi pentru asigurarea serviciilor medicale, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de sănătate și pentru programele naţionale de sănătate curative.

Medicii îşi vor putea calcula, de la 1 octombrie, venitul net din gărzile efectuate în perioada 1 august – 1 octombrie, folosind aplicaţia „calculatorul medicului“.
În acest fel, medicii vor putea afla venitul pe gărzi în raport cu tipul unităţii medicale în care lucrează, funcţie, vechime, sporul de gardă din timpul săptămânii, sporul de gardă din weekend şi sărbători legale.
Medicii care doresc să îşi calculeze veniturile pe gărzi o pot face deja accesând site-ul www.respectpentrumedici.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept