Știri 12 iulie 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Sfânta Icoană Prodromiţa de la Muntele Athos.
Aceasta se află în Schitul românesc Prodromu de la Muntele Athos, iar o reproducere a acesteia se află la paraclisul de pe şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Primul stareţ al Schitului Prodromu, ieroschimonahul Nifon, a vrut să pună în biserica schitului o icoană a Maicii Domnului care să fie ocrotitoare obştii.
Astfel, în anul 1863, a găsit la Iaşi un pictor bătrân Iordache Nicolau, căruia i-a cerut să o zugrăvească în post şi rugăciune continuă.
Pictorul a lăsat la urmă chipurile Maicii Domnului şi al Pruncului Iisus, însă, printr-o minune divină, dimineaţa le-a găsit deja zugrăvite.
Mulţi credincioşi din Moldova s-au închinat icoanei, apoi părinţii atoniţi au dus-o în Schitul Prodromu.
De atunci, icoana Prodromiţa este cunoscută ca făcătoare de minuni.

Biserica Ortodoxă din Rusia se implică în stoparea declinului demografic.
Aceasta a semnat un acord cu Ministerul rus al Sănătății pentru prevenirea avortului.
Acordul include acțiuni comune cu instituții medicale privind “crearea unor centre în spitale, unde să participe psihologi și reprezentanți ai organizațiilor religioase ale Bisericii Ortodoxe Ruse, care să ofere consultanță femeilor care intenționează să pună capăt sarcinii.
În plus, cele două părți vor efectua eforturi comune pentru a oferi asistență și sprijin femeilor gravide, ale caror diagnostic prenatal indica malformații ale fătului, precum și mamelor care dau naștere unui copil cu handicap de dezvoltare.

ANM a emis o informare meteorologică de caniculă și disconfort termic accentuat.
Aceasta este valabilă până joi pentru toată țara.
Astăzi și mâine va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35…37 de grade.
Joi, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade.
Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.
Din a doua parte a zilei de joi, instabilitatea atmosferică se va accentua, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi vineri.

Cel puțin 51 la sută din produsele din supermarket trebuie să fie autohtone.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti şi le interzice să încaseze de la furnizor taxe şi servicii.
Legea a fost adoptată, în iunie, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu o majoritate covârşitoare şi niciun vot împotrivă.
Categoriile de produse la care se aplică sunt: carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie.
Nerespectarea legii se sancţionează cu amendă de până la 150.000 de lei.

Funcționarii publici din toată țara se află astăzi în grevă.
Sindicaliștii continuă acţiunile de protest, cu întreruperea activităţii pe durata întregului program de lucru, după ce negocierile cu Ministerul Muncii au eșuat.
Aceștia cer majorarea salariilor de bază cu 25% și acordarea normei de hrană pentru toți salariații din administrația publică locală, acolo unde resursele bugetare permit acest lucru.
Totodată, solicită ca salariații din administrația publică locală să beneficieze de vouchere de vacanță.

Poliţiştii locali vor desfăşura activităţi de sancţionare a conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală care circulă pe raza municipiului Constanţa.
Activităţile iniţiate de administraţia locală au ca scop sporirea gradului de siguranţă şi fluidizarea traficului rutier.
În acest sens, cetăţenii pot semnala prezenţa în trafic a vehiculelor cu tracţiune animală la numărul de telefon al dispeceratului Poliţiei Locale 0241/484.205.

Copiii cadrelor didactice sunt scutiți de taxa de înscriere la facultate.
Legea prin care copiii personalului didactic și didactic auxiliar sunt scutiți de la plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și beneficiază de gratuitate la cazare în cămine a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Legea mai prevede că de aceste măsuri vor beneficia și copiii personalului didactic pensionat din sistemul de învățământ, precum și copiii orfani de unul sau ambii părinți care au activat în acest domeniu.
Inițiatorii proiectului susțin că „aceste măsuri pot preîntâmpina, într-o oarecare măsură, abandonul școlar din învățământul superior, care este destul de ridicat”.

Astăzi se afișează rezultatele la examenul de bacalaureat.
Acestea sunt afișate pâna la ora 16, iar contestațiile pot fi depuse până la ora 20.
Elevii vor afla rezultatele contestațiilor sâmbătă, 16 iulie.
Anul acesta, peste 150 de candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de furt.
Ei nu mai pot participa la testele următoare, iar notele obținute la celelalte probe nu vor fi luate în calcul în sesiunile următoare.

Legea care modifică stema ţării a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Documentul prevede readucerea coroanei de pe capul acvilei de aur din stema ţării, aşa cum a fost până în 1947.
Potrivit legii, autorităţile publice trebuie să înlocuiască stemele şi sigiliile cu noile modele până pe 31 decembrie 2018.
De asemenea, monedele şi bancnotele emise de Banca Naţională vor circula şi după această dată, în paralel cu monedele şi bancnotele cu stema nouă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept