Știri 17 mai 2016

Brâul Maicii Domnului a sosit ieri la Constanța, cu prilejul sărbătoririi patronilor spirituali ai municipiului Constanța, Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Acesta a fost depus la Catedrala Arhiepiscopală, unde în această seară, de la ora 23.30, IPS Teodosie va săvârși Sf. Liturghie.
Brâul va rămâne la Catedrală până mâine, când vor sosi și Capul Sf. Mc. Ioan Valahul și moaște ale Sfintei Împărătese Elena.
Acestea vor fi întâmpinate de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți și credincioși mâine, de la orele 18.00, în Zona Campus Universitar.
Sfintele odoare vor fi purtate în procesiune, până la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, situată pe Aleea Capidava, unde vor rămâne până vineri.
De la ora 19.00, la această biserică va fi oficiată Taina Sfântului Maslu.
Vineri, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”.
În aceeași zi, de la ora 18.00, Brâul Maicii Domnului, împreună cu Sfintele Moaște, vor fi duse în procesiune la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”.
Pe 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța.
La ora 15.00, Brâul Maicii Domnului și sfintele moaște vor fi duse în procesiune, de la biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Constănțenii sunt invitați la Festivalul Coral-Tradițional dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii spirituali ai orașului Constanța.
Evenimentul se va desfășura joi, de la orele 18, la Casa de Cultură.
Vor concerta Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de Arhid. Asist. Univ. Dr. Ion Iulian Dumitru, Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Dionisie Exiguul” din Constanța, dirijat de elev Ionuț Burduja, Grupul psaltic „Gherontie Nicolau” al Facultății de Teologie ortodoxă „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța, dirijor, student Ionuț Bănișor, Grupul psaltic „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța, dirijor, protopsalt prof. Marian Bostan, Corala Seminarului Teologic Liceal „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slobozia, dirijat de pr. prof. Cătălin Stanciu și Corala „Sfântul Apostol Andrei” a Protopopiatului Fetești, dirijor, arhid. prof. Ioan Adrian Clinciu.

Patriarhul Ecumenic îndeamnă plenitudinea Bisericii la rugăciune pentru Sfântul şi Marele Sinod.
Potrivit acestuia, toţi Întâistătătorii celor 14 Biserici Ortodoxe Autocefale, împreună cu delegaţiile de ierarhi şi consilieri, se vor întruni pentru a demonstra şi declara unitatea Trupului lui Hristos, precum şi pentru a pronunţa şi proclama un mesaj de speranţă şi iubire.
Patriarhul Bartolomeu a mai spus că cel mai important scop al acestui Sinod panortodox este acela de a mărturisi că Biserica Ortodoxă este Biserica cea Una, Sfântă, Universală şi Apostolică unită prin Sfintele Taine, Sfintele Canoane şi Sinoadele Ecumenice.

Restricițiile de pe podul de la Agigea vor fi menținute până luna viitoare.
CNADNR anunţă menţinerea până la data de 15 iunie a măsurii de restricţionare a circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 5 tone.
Va fi permis exclusiv traficul autovehiculelor destinate transportului de persoane şi a celor cu regim de circulaţie prioritară.
De asemenea, traficul rutier se va desfăşura pe benzile centrale ale podului, iar viteza de deplasare va fi limitată la 50 km/h.

Federația Sindicatelor Medico-Sanitare din România reclamă încălcări grave ale legislației din sistemul de sănătate, în ceea ce priveşte timpul de lucru al personalului medical.
Sindicaliștii au emis un comunicat adresat Ministerului Sănătății și, implicit, Prim-Ministrului Dacian Cioloș.
Potrivit documentului, medicii care efectuează gărzi, sunt forţaţi şi exploataţi să efectueze un act medical continuu, de până la 31 ore, fără nicio posibilitate de refuz.
De asemenea, ei consideră că plata aferentă timpului de gardă suplimentar nu respectă Codul Muncii şi nu este luată în calcul în momentul pensionării persoanei în cauză.

Noi modificări în Codul Rutier au intrat în vigoare.
Noutăţile vizează semnalizarea lucrărilor de pe drumurile publice.
Astfel, lucrările de pe drumurile publice trebuie să fie semnalizate în timpul nopţii de lămpi luminoase, prin grija firmelor ce se ocupă de execuţia acestora.
Măsura are ca scop siguranța participanților la trafic, în condițiile în care peste 2.000 de oameni mor anual în accidente de circulaţie în România, aceasta fiind una dintre cele mai ridicate rate de mortalitate din Europa.

Elevii din clasele a XI-a şi a XII-a vor beneficia de manuale gratuite pentru anul şcolar 2016-2017.
Potrivit Ministerului Educației, demersurile pentru asigurarea manualelor şcolare vor fi întreprinse de fiecare inspectorat şcolar judeţean şi de unităţile de învăţământ, în urma unei selecţii realizate de cadrele didactice.
Astfel, până la data de 20 mai, editurile vor transmite Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare un document scris cu lista de manuale pe care le pot oferta pentru clasele a XI-a şi a XII-a.

În acest week-end se va desfășura Noaptea Muzeelor.
Ziua internaţională a muzeelor este marcată în acest an, pe 21 mai, în peste 170 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din ţară.
Vor avea loc concerte şi diverse evenimente interactive.
Proiectul este iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi patronată în prezent de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor.

Comercianții cu afaceri de peste 10 mii de euro pe an vor fi obligați să accepte plata cu cardul.
Legea a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaților.
Aceasta are rolul de a impulsiona dezvoltarea infrastructurii POS în special în mediul rural, accelerând educarea graduală a comunităților asupra utilizării cardurilor.

Sistemul 112 a fost complet informatizat.
Medicii de pe ambulanţe vor putea trimite fişa pacientului la camera de urgenţe în timp real, folosind o tabletă. Informatizarea a costat peste 12,5 de milioane de euro şi a fost făcută din bani europeni.
Pentru folosirea acestui sistem la nivel naţional, peste 1.800 de ambulanţe au fost dotate cu tablete şi canal de comunicaţii, iar 68 de camere de urgenţe au primit la rândul lor aceeaşi aparatură.
Sistemul va fi însă complet operaţional peste 2 luni, când toţi angajaţii ambulanţelor, SMURD-ului şi spitalelor vor învăţa să lucreze.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept