Știri 20 aprilie 2016

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Teotim, episcop al Tomisului.
Acesta a trăit pe la sfârşitul secolului 4 şi a fost de origine din Dobrogea.
A fost ales episcop al Tomisului pe la anul 390, iar în anul 400 a participat la un sinod local de la Constantinopol.
Trei ani mai târziu, tot la Constantinopol, Sfântul Teotim l-a apărat pe Sfântul Ioan Gură de Aur în conflictul pe care acesta l-a avut cu Sfântul Epifanie al Ciprului.
Ierarhul tomitan s-a mutat către Domnul în jurul anului 410.
Istoricii vremii spun că Sfântul Teotim avea o solidă cultură filosofică şi religioasă, si a scris omilii la unele texte evanghelice şi lucrări sub formă de dialoguri.
Totodată, documentele arată că ducea un trai modest, avea darul vindecării şi era cunoscut de mulţi pentru evlavia şi corectitudinea vieţii sale.
Virtuţile şi înţelepciunea sa l-au făcut cunoscut chiar şi în rândul barbarilor huni din regiunea Dunării, care spuneau despre ierarhul tomitan că ar fi „zeul romanilor“.

Astăzi este Ziua Internaţională a Presei Libere.
Acesta este marcată din anul 1991, la iniţiativa organizaţiei „Reporteri fără frontiere”.
Potrivit ultimului clasament al libertăţii presei, România ocupă locul 52 din 180 de state analizate.
În fruntea clasamentului găsim ţările din nordul Europei, dar şi Noua Zeelandă sau Canada.
Pe ultimele locuri sunt Siria, Turkmenistan, Coreea de Nord sau Eritrea.
Organizaţia „Reporteri fără frontiere” militează de 30 de ani pentru libertatea presei şi a celei de exprimare în întreaga lume.

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sf. Mare Mc. Gheorghe.
Cu acest prilej, vineri, de la ora 8, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Gheorghe din Mangalia.
Apoi, de la ora 17, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei, urmată de Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Gheorghe din Constanța.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfântului Dasie, care vor rămâne în biserică până duminică seara.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8.30, Sf. Liturghie la Mănăstirea Colilia cu ocazia hramului.
De asemenea, de la orele 17, Ierarhul nostru va oficia slujba Vecerniei, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, urmată de o procesiune cu stâlpări.
Duminică, Ierarhul Tomisului va oficia de la ora 8.30, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală.

Moaștele sfinților Gheorghe, Teodor Tiron, Trifon și Luca al Crimeei, precum și Icoana Maicii Domnului Odighitria vor fi aduse la biserica cu hramul Duminica tuturor sfinților din Constanța.
Cu acest prilej, astăzi, de la orele 18, va fi oficiată Taina Sf. Maslu.
Biserica cu hramul Duminica tuturor sfinților este situată pe strada Răzvan Vodă din cartierul I.C. Brătianu.

Medicii se opun modificării legii antifumat.
Într-o petiție online pentru respingerea amendamentelor depuse, recent, de un grup de senatori, medicii specialiști își argumentează decizia de a păstra actuala formă a legii.
Aceștia spun că fumatul este un drog prin faptul că induce dependenţă şi afectează grav starea de sănătate fizică şi psihică a fumătorului.
Prin acţiunea celor peste 4000 de compuşi dintre care minim 50 sunt cancerigeni fumatul afectează toate organele fumătorului.
Spre deosebire de drogurile legalizate fumatul este însă singurul drog care îi afectează şi pe cei aflaţi în preajma fumătorului.
Acest viciu omoară anual mai mulţi oameni decât accidentele de circulaţie, sinuciderile, crimele, excesul de alcool sau consumul de droguri ilegale la un loc.

Lucrările la noul pod peste Dunăre de la Măcin ar putea fi demarate până la finalul acestui an.
Anunțul a fost făcut de premierul Dacian Cioloş.
El a adăugat că există o alocare bugetară de aproximativ 200 de milioane de euro pentru acest proiect.
Podul ar fi urmat să scurteze cu 150 kilometri ruta care leagă zona baltică a Europei de Marea Neagră.

Marile magazine vor fi obligate să comercializeze preponderent produse locale şi regionale.
Comisia de agricultură a modificat, ieri, prevederile legislative care se referă la comercializarea alimentelor, astfel încât hipermarketurile şi supermarketurile au obligaţia să pună pe rafturi produse românești în proporţie de 51 la sută.
Este vorba despre carne proaspătă, legume şi fructe proaspete, lactate, ouă şi miere.
În cazul în care nu respectă prevederile, magazinele riscă amenzi de 100.000 până la 150.000 lei sau chiar suspendarea activităţii pe o perioadă de până la şase luni.

Senatorii au respins propunerea privind reducerea numărului de parlamentari.
Aceasta prevedea modificarea normei de reprezentare în cele două Camere ale Parlamentului, astfel încât numărul total de parlamentari să fie de 300, în acord cu rezultatele referendumului din 2009.
Potrivit actului normativ propus, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaţilor este de un deputat la 101.000 locuitori, iar norma de reprezentare pentru alegerea Senatului este de un senator la 203.000 locuitori.
Propunerea legislativă va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.

Cei care disprețuiesc însemnele României ar putea face închisoare.
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă de modificare a Codului Penal în sensul introducerii pedepsei cu închisoarea de la 1 până la 3 ani pentru ofensă la adresa însemnelor României. Actul normativ reglementează astfel și “defăimarea” emblemelor sau semnelor folosite de autorități.
Potrivit proiectului, ofensa adusă însemnelor naționale este definită ca “fapta săvârșită în public prin care se exprimă dispreț pentru însemnele României” și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani.
Proiectul a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ și va fi spus votului final în plenul Senatului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept