Știri 28 martie 2016

Mormântul lui Iisus Hristos din Ierusalim va fi restaurat.
Anunțul a fost făcut de Custodia Locurilor Sfinte.
Procesul de restaurare va fi finanțat de principalele trei confesiuni creștine de la Sfântul Mormânt: greco-ortodoxă, catolică și armeană.
Mormântul este un edicul de marmură de câțiva metri înălțime și lățime și este susținut de zeci de ani de o structură metalică ce sprijină blocurile.
Acestea se desprind din cauza intemperiilor, a umidității și a afluxului zilnic al miilor de pelerini.
Lucrările vor putea demara imediat după Paștele Ortodox, celebrat la 1 mai, iar locul va fi accesibil pe perioada lucrărilor.
Restaurarea va dura opt luni și se va încheia la începutul anului viitor.

Europa pierde pentru că nu are credință, nu pentru că nu are resurse.
Afirmația aparține scriitoarei Ana Blandiana, care a ținut un discurs de acceptare a distincției de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca.
Ea a spus că momentele prin care trece continentul european seamănă cu ultimele clipe ale Imperiului Roman de Apus și este prizonierul dogmelor corectitudinii politice.
Ana Blandiana a amintit și de dezbaterile în urma cărora Uniunea Europeană a optat să refuze sintagma „rădăcinile creștine al Europei”, infirmându-și astfel propria istorie și propria definiție culturală.
Poeta a abordat și subiectul căsătoriilor între persoane de același sex, coroborat cu lipsa nașterii de prunci, ca pași ai procesului de distrugere a familiei.

Consumul de mezeluri este la fel de dăunător ca fumatul.
Organizaţia Mondiala a Sănătăţii a publicat un raport cu scopul de a lansa un semnal de alarma în privinţa consumului cărnii procesate şi a celei roşii.
Pe aceasta listă, carnea procesata de tip costiţă sau şuncă, precum şi carnea roşie proaspătă va fi inclusă în categoria „cancerigen”, alături de alcool, arsenic şi ţigări.
De asemenea, studiile arată că oamenii care consumă multă carne roşie tind să mănânce mai puţine alimente pe bază de plante, care protejează împotriva cancerului.
Este indicat consumul a mai puţin de 500 de grame, greutate după gătire, pe săptămână de carne roşie, precum vită, porc sau miel.
Totodată, consumul de produse procesate din carne precum şunca, salamul sau costiţa ar trebui redus cât de mult posibil, ne sfătuiesc specialiştii.

Consumul ridicat de sare crește riscul de boli de inimă.
Datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că un consum ridicat de sodiu mai mare de 2 grame/zi și un aport insuficient de potasiu contribuie la apariția hipertensiunii arteriale și la creșterea riscului de boli de inimă și accident vascular cerebral. Un om consumă, în medie, 9-12 grame pe zi de sare, adică de două ori peste nivelul maxim recomandat.
Astfel, aproximativ 2,5 milioane de decese ar putea fi prevenite în fiecare an, dacă consumul de sare ar fi redus la nivelul recomandat.
OMS mai precizează și că sursele alimentare cu un nivel de sare ridicat pot proveni din alimentele prelucrate, precum carnea procesată, brânza și supele instant.
De asemenea, cantități mari de sare peste nivelul recomandat se mai găsesc și în pâine și produsele din cereale prelucrate.

O lege controversată privind îngrădirea drepturilor comunității LGBT este pe cale de a se aplica în statul american Georgia.
Acest fapt a adus o serie de proteste din partea marilor companii internaționale care amenință cu retragerea din acest stat.
Legea le va permite diferitelor organizații și companii să refuze acordarea de servicii homosexualilor.
Cei care sunt de acord cu această lege spun că astfel este protejată libertatea religioasă, iar opozanții spun clar că este o lege anti LGBT.

Dreptul la vot ar putea deveni o obligație.
Deputatul Ioan Munteanu a depus un proiect de lege potrivit căruia cine nu se va prezenta la vot ar putea să plătească o amendă de 1.000 de lei.
Persoanele trecute de 80 de ani şi cele care suferă de boli cronice sunt scutite de obligativitatea de a merge la vot.
Ioan Munteanu și-a motivat inițiativa spunând că din ce în ce mai puţini oameni vin la vot şi decid soarta ţării, în timp ce restul se declară nemulţumiţi după momentul votului.
Proiectul urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaților, după ce a trecut tacit de Senat.

Parlamentarii propun reducerea săptămânii de muncă de la 5 la 4 zile.
Propunerea legislativă ar aduce modificări Codului Muncii. Potrivit proiectului de lege, angajații și angajatorii care doresc ca timpul de lucru să fie de 10 ore pe zi, vor avea săptămâna de lucru de doar patru zile.
Inițiatorii proiectului de lege argumentează că în SUA, peste 43% dintre companii au adoptat această măsură, care rămâne la alegerea angajaților și a patronilor, nefiind obligatorie.
Cei care s-ar încadra într-un astfel de program în țara noastră sunt tinerii între 25 și 40 de ani, absolvenți de studii superioare, care se pot adapta mai ușor la un program prelungit.
Proiectul a fost respins de Senat și urmează să primească votul final în plenul Camerei Deputaților.

Permisul auto ar putea fi reținut mai puțin dacă amenda este plătită în 48 de ore.
Mai mulți parlamentari vor să modifice Codul Rutier.
Ei propun ca perioada de suspendare a dreptului de a conduce să se înjumătăţească, atunci când şoferul vinovat îşi plăteşte amenzile imediat ce le primeşte.
Potrivit propunerii legislative, dacă amenda este plătită în 48 de ore, cei care au rămas şi fără permis de conducere îl vor primi înapoi mai repede.
Iniţiatorii spun că, astfel, vor să îi convingă pe români să îşi achite cât mai repede amenzile.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept