Știri 14 martie 2016

Astăzi, în Biserica Ortodoxă începe Postul Mare.
Este cel mai aspru şi cel mai lung post dintre posturile rânduite de biserică.
El ne aduce aminte de cele 40 de zile pe care Mântuitorul le-a postit în Muntele Carantaniei, înainte de a ieşi la propovăduire, dar şi de toate perioadele de 40 de zile mai însemnate din istoria Vechiului Testament, după cum a spus IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.


Durata totală a postirii este de 48 de zile, până la Duminica Învierii Domnului, deoarece după Postul Mare urmează Săptămâna Patimilor.
În tot acest timp, credincioşii consumă alimente de post şi participă la slujbele special rânduite în biserică pentru această perioadă.
Dezlegări la peşte vor fi numai de sărbătoarea Buneivestiri, pe 25 martie şi în Duminica Floriilor, pe 24 aprilie.

În Postul Mare credincioşii pot participa la slujbele speciale rânduite de Biserică.
Acestea încep chiar din această seară, cu slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, slujbă ce va fi săvârşită în primele 4 zile ale acestui post.
La catedrala arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Canonului de la ora 17.
Miercuri și vineri, de la ora 8, Ierarhul nostru va săvârşi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
Slujba Canonului cel Mare este de fapt un imn liturgic dedicat pocăinţei pe care suntem datori să o facem faţă de Dumnezeu, din cauza păcatelor şi greşelilor noastre.
De asemenea, o altă slujbă specială din acest post va fi şi slujba deniilor din a 5-a şi ultima săptămână a postului, cea a Patimilor Domnului.
Postul nostru de radio va transmite slujba Canonului cel Mare în direct.

Paşaportul ar putea deveni act de identitate.
Un grup de parlamentari au propus un proiect de lege.
Iniţiatorii susţin că, prin respectarea drepturilor fiecărui individ şi doar în condiţiile prevăzute de lege, legitimarea ar trebui să poată fi realizată şi în lipsa cărţii de identitate.
Astfel, condiţionarea legitimării de existenţa sau prezenţa exclusivă a cărţii de identitate ar fi nejustificată, având în vedere că statul roman eliberează şi alte documente de identificare, precum paşaportul.

Parlamentul European a luat primele măsuri împotriva rezistenței la antibiotice.
Potrivit unui act legislativ, fermierii europeni vor trebui să utilizeze mai puţine antibiotice în crescătoriile de animale, pentru a contracara rezistenţa crescută a bacteriilor la aceste medicamente.
Organizația Mondială a Sănătății avertizează cu privire la riscul unei «ere post-antibiotice», în care rezistența la antibiotice ar putea provoca în fiecare an moartea mai multor persoane decât ar face-o cancerul.
Totodată, pentru a combate rezistența la antibiotice, legea ar putea oferi Comisiei Europene puterea de a desemna antibioticele care trebuie rezervate pentru tratamentele umane.

Mai mulți parlamentari cer ca imnul de stat să fie intonat obligatoriu în şcoli şi la toate competiţiile sportive.
În plus, aleşii vor ca imnul să fie difuzat de toate televiziunile la începutul şi sfârşitul programului.
De asemenea, legea interzice arborarea drapelului României alături de cel al unui stat nerecunoscut de ţara noastră sau al unei regiuni care militează pentru segregare teritorială.
Legea va intra mai întâi în dezbaterea Camerei Deputaţilor, iar Senatul este Cameră decizională.

Fumatul va fi interzis de miercuri, în spațiile publice închise.
De la acea dată, nu se va mai fuma în restaurante și cluburi, în școli și spitale sau în spațiile libere din apropierea locurilor de joacă pentru copii.
Potrivit proiectului, spațiile comune din clădirile rezidențiale sunt considerate publice, deci nu se va mai putea fuma nici pe scara blocului.
De asemenea, nu se va putea fuma nici în mașina de serviciu sau în taxi.
Legea îi vizează și pe fumătorii de țigări electronice.
Specialiștii spun că vaporii țigării electronice sunt la fel de nocivi pentru nefumători ca și fumul tigării din tutun.
Nerespectarea prevederilor de către persoanele fizice se sancționează cu amendă contravențională de la 100 la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice se sancționează cu amendă de 5.000 lei la prima abatere.

Constituţia Georgiei ar putea defini căsătoria, ca uniune între un bărbat și o femeie.
Majoritatea parlamentară din Georgia intenționează să propună un amendament constituțional, referitor la noțiunea de căsătorie.
În prezent, articolul privind căsătoria din Constituția Georgiei, declară: “Căsătoria este uniunea voluntară, bazată pe egalitate între soți”.
În același timp, premierul georgian, a subliniat faptul că partidul de guvernământ se “opune oricărui tip de discriminare”.

China a interzis programele tv care aduc atingere valorilor familiei.
Potrivit Comitetului de televiziune, cinematografie si radio din China, programele televizate nu ar trebui să conțină scene și subiecte legate de relaţii extraconjugale, precum și de “relații” cu persoane de același sex și nefirești între adolescenți.
Documentul include, de asemenea, interzicerea de subiecte legate de vrăjitorie și reîncarnare.
Scenele sadice, crimele si anchetele penale detaliate, de asemenea, sunt interzise, pentru a nu declanşa astfel de fapte în realitate.
Comportamentele care pot fi dăunătoare pentru minori – cum ar fi scenele de “dragoste” între adolescenți, fumatul, alcoolul, violența – sunt de asemenea interzise.

Noile pensii speciale introduse anul trecut vor avea un impact negativ asupra sistemului public de pensii.
Comisia Europeană arată în cel mai recent raport de ţară pentru România că impactul anual cumulat este de 0,1% din PIB. Impactul bugetar al noilor pensii special este de 704 milioane de lei, potrivit Comisiei, impact care nu a fost evaluat înainte de a se lua măsura.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept