Știri 2 martie 2016

Mâine, între orele 10.00-19.00, la Arhiepiscopia Tomisului se vor desfășura lucrările unui Simpozion Național de Teologie și Filosofie.
Tema este „Transcendență și imanență în teologia și filosofia românească recentă”.
La eveniment participă 20 de profesori universitari, preoți și mireni, de la facultățile de Teologie și Filosofie din: București, Constanța, Sibiu, Craiova și Alba Iulia.
Simpozionul este structurat pe două secțiuni: prima, Despre transcendență, prezidată de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și academician Alexandru Surdu, iar cea de a doua, Despre imanență, prezidată de pr. prof. dr. Adrian Niculcea și academician Gheorghe Vlăduțescu.
Expunerile vor fi reunite într-un volum cu același titlu.

Pensionarii pot solicita Ministerului Transporturilor compensarea tichetelor de călătorie în bani.
Senatorii au adoptat proiectul de lege, potrivit căruia pensionarii pot opta la primirea tichetelor de călătorie pentru compensarea în bani de către Ministerul Muncii a 50% din contravaloarea acestora.
Prin această propunere legislativă se evită specula şi evaziunea fiscală, întrucât din cauza sărăciei, pensionarii ajung să vândă aceste tichete speculanţilor pe sume derizorii.
Senatul este prima cameră sesizată.

Podul de la Butelii va fi reabilitat.
În bugetul municipiului Constanţa a fost prevăzută suma necesară de bani pentru reparaţia capitală a podului, care va dura opt luni.
În cursul acestei luni, va fi demarată licitaţia pentru atribuirea contractului de reparaţii a Podului de la Butelii, iar, cel mai probabil, lucrările vor începe după luna mai a acestui an.

Peste un milion de pacienţi cronici din România sunt supuşi la riscul de a rămâne fără tratament în următoarele luni.
Pacienţii cu Parkinson, scleroză multiplă, diabet, boli autoimune, dar şi cei infectaţi cu virusul HIV se confruntă cu probleme mari, deoarece mai multe tipuri de medicamente necesare pentru tratarea acestor boli au fost retrase de pe piaţa românească.
Ministerul Sănătăţii a fost solicitat să organizeze un grup de lucru din care să facă parte şi reprezentanţii asociaţiilor de pacienţi, care să identifice urgent soluţii şi o politică coerentă pentru ca medicamentele să vină şi să rămână în România.

Persoanele cu dizabilităţi din România vor avea un Card European pentru Dizabilitate, de anul viitor.
Acesta va fi valabil în șapte țări din Uniunea Europeană, printr-un proiect-pilot finanțat de Comisia Europeană.
Acesta se adresează unui grup-țintă de 50.000 de persoane cu dizabilități din România.
Proiectul-pilot va fi aplicat și în țări ca Estonia, Cipru, Malta, Slovenia, Croația, Belgia și Italia.

ANRE a emis de ieri, o variantă unică la nivel naţional a facturii la energia electrică.
Noul model de factură precizează clar atât valoarea de plată curentă, cât şi consumul de energie electrică realizat.
Un element de noutate îl reprezintă introducerea comparaţiei de consum curent atât cu perioada anterioară, cât şi cu aceeaşi perioadă din anul precedent, consumatorul având astfel posibilitatea să găsească soluţii de optimizare a consumului de energie electrică.
În afara acestor informaţii, pe prima pagină consumatorii vor regăsi şi informaţiile despre client şi locul de consum, perioada de facturare, tipul de factură, precum şi data scadentă.
Pe a doua pagină sunt toate detaliile necesare unei mai bune informări asupra valorii finale pe care o plăteşte consumatorul prin factură.

România ar putea fi obligată să aloce 8 euro pe zi pentru fiecare deținut.
Din cauza condițiilor din penitenciare, statul român ar putea fi obligat să investească mai mult pentru îngrijirea deținuților.
Dacă acum se cheltuie 3 lei pe zi pentru hrană și transport, CEDO ar putea obliga România să aloce 4 euro sau chiar 8 euro pe zi.
Suma este vehiculată de ministrul Justiției, Raluca Prună care face referire la o eventuală sancțiune din partea CEDO.
Soluția ar fi construcția a nouă penitenciare, dar statul nu deține fonduri în acest sens.

CFR Călători va moderniza, anul acesta, 30 de vagoane din cele aproape o mie aflate în circulație.
Patru au fost deja recondiționate și circulă pe linia spre Constanța.
Acestea au interior nou, sistem de climatizare și supraveghere video.
Vagoane modernizate vor circula din Capitală spre Craiova, Buzău, Brașov și Constanța.
În plus, conducerea CFR Călători vrea să crească confortul, tot în acest an, și în alte 15 vagoane capabile să circule cu 200 de kilometri la oră.
Investiția ajunge la 7,5 milioane de lei.

Monitorul Oficial a publicat recent recunoașterea alienării părintești ca formă de abuz emoțional.
Este o premieră în România și va contribui la mai buna protejare a copiilor de posibile traume emoționale.
Sindromul alienării reprezintă activitatea de denigrare sistematică a unui părinte de către celălalt, cu intenția înstrăinării copilului de celălalt părinte.
În general, scopul alienării este câștigarea custodiei sau păstrarea custodiei copilului de către părintele alienator, fără implicarea părintelui alienat și prin excluderea acestuia. Activitatea cu scopul de înstrăinare se poate extinde asupra familiei părintelui alienat, precum și a prietenilor și apropiaților săi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept