Știri 26 februarie 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti luni pe Sfinţii Cuvioşi Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va pune piatra de temelie a bisericii mari a schitului „Sfântul Gherman”, din apropierea localității Băneasa, după care va oficia Sfânta Liturghie.
Biserica va avea hramurile „Adormirea Maicii Domnului și Sfintele Femei Mironosițe”.
Duminică, mănăstirea „Sf. Ioan Casian” din județul Constanța (de lângă localitatea Târgușor) își va sărbători hramul.
Astfel, de la ora 8.30, IPS Teodosie va oficia prima Sfântă Liturghie în biserica cea mare a mănăstirii.
Totodată, Ierarhul nostru va sfinți și crucile ce se vor așeza pe turlele bisericii mari.
Credincioșii se vor putea închina în fața icoanei Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoare”, adusă de la mănăstirea „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou”, din apropiere.
Luni, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Gherman” din Constanța (zona Poarta 6).

Duminică va avea loc comemorarea preotului căpitan Constantin Sădeanu.
Evenimentul se va desfășura de la ora 11:00, la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanța, în cadrul proiectului Arhiepiscopiei Tomisului: „Preoți militari dobrogeni în Primul Război Mondial”.
La eveniment vor lua cuvântul: Mihail Sădeanu, nepotul preotului Constantin Sădeanu, protosinghelul Maxim Vlad, , Directorul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” Filiala Constanța, Costin Scurtu, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului, Ionuț Druche și consilier superior în cadrul Direcţiei de Cultură a Consiliului Judetean Constanta, Mihaela Burlacu.
Părintele Constantin Sădeanu s-a născut pe 8 aprilie 1878, în comuna Crăciuneii de Jos, jud.Olt.
Din anul 1912 a fost numit preot la „Biserica Adormirea Maicii Domnului II” din Constanța, unde a slujit până în 1944.
În anul 1916 a căzut prizonier de război în bătălia de la Turtucaia, în Bulgaria.
S-a mutat la Domnul în anul 1969 și este înmormântat în Cimitirul Mănăstirii Cernica.

Ieri a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
În cadrul ședinței, a fost aprobată canonizarea cuvioşilor Neofit şi Meletie de la Mănăstirea Stânişoara, judeţul Vâlcea, cu ziua de pomenire 3 septembrie şi a cuvioşilor Daniil şi Misail de la Mănăstirea Turnu, cu ziua de pomenire 5 octombrie;
De asemenea, a fost reafirmată importanţa patrimoniului cultural religios şi obligaţia conservării, consolidării şi restaurării bisericilor monumente istorice.
Sf.Sinod a acordat binecuvântare unui grup de jurişti ortodocşi români pentru înfiinţarea Asociaţiei juriştilor ortodocşi și a instituit bursa de merit Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul pentru elevi şi studenţi cu rezultate şcolare deosebite, dar care aparţin unor familii cu venituri reduse.
Totodată, au fost stabilite criteriile de selectare a membrilor delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române la Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, care se va desfăşura în Creta, în luna iunie.

Biserica Ortodoxă Georgiană respinge documentul despre ecumenism, elaborat pentru Marele si Sfântul Sinod Pan-Ortodox.
În urma ultimei şedinţe a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Georgia, Patriarhul Ilia II a anunțat că Sinodul a respins documentul “Relația Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”.
Acesta a fost pregătit pentru viitorul Mare și Sfânt Sinod Pan-Ortodox, care va avea loc în Creta, în iunie 2016.
Și Preasfințitul Longhin s-a exprimat împotriva Sinodului Panortodox.
El a declarat că nu recunoaște acest sobor al fărădelegii, care va aduce dezbinare în Biserică.

Podul de la Agigea va fi închis total circulației.
Prefectul județului Constanța, Ion Constantin, a declarat că a fost înștiințat cu privire la demararea procedurilor de obținere a avizelor necesare închiderii podului vechi de la Agigea.
Reprezentantul Guvernului în Constanța, a precizat că podul va fi închis total traficului rutier și pietonal pe perioada reparațiilor, iar ruta ocolitoare include noul pod rutier de la Agigea peste Canalul Dunăre-Marea Neagră cât și breteaua de acces ce face legătura la DN 39A.
Perioada în care podul va fi închis total, urmează să fie stabilită de o comisie interministerială.

Sistemul de vot a fost modificat.
Autoritatea Electorală Permanentă a pregătit un sistem informatic de monitorizare a prezenţei şi de prevenire a votului ilegal.
În urma implementării acestui proiect, alegătorii nu vor mai prezenta actul de identitate membrilor secţiilor de votare, ci operatorului unui calculator.
Sistemul va semnala dacă persoana respectivă a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării inclusiv, dacă şi-a pierdut drepturile electorale, dacă este arondată la altă secţie şi dacă şi-a mai exercitat dreptul la vot la acelaşi scrutin.
În baza rezultatelor, preşedintele biroului electoral poate opri de la votare persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votării şi persoana care şi-a pierdut drepturile electorale.

Unul din cinci copii români nu merge la școală.
Țara noastră se află pe ultimele locuri în Europa în ceea ce privește rata părăsirii timpurie a învățământului, după cum arată datele prezentate de Asociația Elevilor din Constanța.
Conform ultimelor statistici, abandonul școlar în România este de 18,5%, iar în Croația, rata părăsirii timpurii a școlii este de 2,7% – cea mai mică din Europa.
La nivel rural, aproape 5 din 10 copii români nu frecventează cursurile.

Planul comprehensiv de control al cancerului va fi lansat în luna aprilie.
Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Sănătății.
Planul cuprinde parte de prevenţie, tratament, cercetare, precum şi partea de profilaxie primară – educaţie, abandonarea fumatului, dar şi partea de screening.
Ministrul Sănătății a explicat că planul va viza trei tipuri de cancer: de col uterin, de sân şi colorectal şi se referă la toată populaţia, nu doar la persoanele cu istoric în familie.

Italia a aprobat un proiect de lege care permite uniunile civile pentru cuplurile heterosexuale, dar și pentru cele de același sex.
Pentru a înlătura opoziția din interiorul propriei coaliții de centru stânga, premierul a eliminat prevederile care le-ar fi acordat cuplurilor necăsătorite aceleași drepturi de adopție.
În Camera Deputaților, unde guvernul dispune de o majoritate solidă, textul ar putea fi adoptat în termen de două luni.
Asociațiile de apărare a drepturilor homosexualilor sunt nemulţumite si plănuiesc o manifestație pentru 5 martie.
Italia era singurul dintre statele occidentale mari care nu recunoscuse uniunile civile.

Peste 20 de tone de roşii provenite din Iordania au fost retrase de pe piaţă din România.
Legumele aveau un conţinut de pesticide care depăşea limita maximă admisă.
Roşiile contaminate au ajuns în țara noastră, deoarece nu au fost controlate corespunzător la vamă.
Autorităţile susţin că situaţia este sub control şi că absolut toate legumele cu probleme au fost retrase.
Conţinutul mare de pesticide poate genera boli grave şi în unele cazuri, chiar moartea.