Știri 14 ianuarie 2016

Biserica Ortodoxă va cinsti duminică pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Înaltpresfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia sâmbătă, de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Antonie cel Mare din Năvodari.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși de la ora 8.30, Sfânta Liturghie Arhierească la biserica „Sfântul Cuvios Antonie cel Mare” din Constanţa.
Lăcaşul de cult este situat la intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic, în spatele „Galeriilor Soveja”.

Sfântul Sinod va dezbate iniţiativa legislativă de interzicere a căsătoriilor homosexuale, prin Constituție.
Astăzi au început la Palatul Patriarhiei din București lucrările ședinței de lucru a celui mai important for la Bisericii Ortodoxe Române.
Pe ordinea de zi se află și o inițiativă civică de modificare a articolului 48 din Constituție, în sensul precizării că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat și o femeie.
Proiectul de lege, expunerea de motive și avizul Consiliului Legislativ au fost deja publicate în Monitorul Oficial pe data de 25 noiembrie a anului trecut.
Pentru a ajunge în Parlament, în termen de 6 luni trebuie strânse minim 500.000 de semnături valide, de la cetățenii cu drept de vot, împărțiți în minim jumătate din județele țării, iar din fiecare județ trebuie cel puțin 20.000 de semnături.

ANM a emis o informare meteorologică de înrăutățire a vremii pentru toată țara.
Aceasta este valabilă mâine de la ora 8 până la ora 22, cu probabilitatea de prelungire în următoarele zile.
Astfel, pe parcursul zilei de mâine, în jumătatea de vest a ţării vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ.
În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Munţii Banatului.
În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.
Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze ce vor depăşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafală şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va înrăutăţi în sudul şi sud-estul ţării, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.

Taxarea suplimentară a şoferilor pe autostrăzile A1 şi A2 nu poate fi introdusă mai devreme de anul 2017.
Reprezentanţii CNADNR au precizat că aspectele legate de momentul introducerii taxei, precum şi costurile estimate sunt încă în discuţie.
Şoferii care circulă pe Autostrada Soarelui vor plăti mai multe taxe, după finalizarea lucrărilor de reabilitare, după cum au spus surse din cadrul Ministerului Transporturilor.
Cel puţin un euro şi 75 de eurocenţi vor trebui să plătească conducătorii auto pentru fiecare sută de kilometri parcurşi pe autostrăzile A1 şi A2.

Prețul poliței RCA se va calcula după noi reguli.
Astfel, vehiculele care nu pot circula în străinătate din cauze tehnice nu vor mai încheia și polițe Carte Verde.
Pe de altă parte, în cazul șoferilor de rând, tarifele urmează să fie corelate cu numărul de incidente din trafic.
Modificările au fost aprobate de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară și vor intra curând în vigoare.
Potrivit modificărilor adoptate, firmele de asigurări vor fi obligate să coreleze evoluţia tarifelor RCA cu nivelul daunalităţii pentru fiecare segment de asiguraţi.

Bugetarii îşi vor lua salariile în funcţie de performanţe.
Guvernul lucrează la o nouă formă a legii salarizării bugetarilor care va fi gata la mijlocul lunii februarie.
Principala modificare este diferenţierea clară a salariilor angajaţilor de la stat în funcţie de studii şi vechime.
Legea salarizării unitare ar urma să intre în vigoare anul viitor.

Aproape 24 de milioane de copii din zonele de conflict nu merg la şcoală.
Potrivit Agenţiei ONU, cei aproape un sfert din cei 109 milioane de copii cu vârste între 6 şi 15 ani care trăiesc în 22 de ţări răvăşite de conflicte nu sunt cuprinşi într-un sistem de educaţie, ceea ce îi va priva de oportunităţi economice în viitor.
Situaţia cea mai îngrijorătoare este în Sudanul de Sud, unde 51% dintre copii nu merg la şcoală.
În Niger, ei sunt în proporţie de 47%, în Sudan – 41% şi în Afganistan – 40%.

Obligativitatea purtării uniformei școlare este discriminatorie.
Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a adoptat o hotărâre prin care sancţionarea elevilor care nu poartă uniforma şcolară, prin scăderea notei la purtare sau prin absenţă nemotivată, reprezintă discriminare indirectă.
Potrivit Consiliului, măsura prevăzută de regulamentul şcolar trebuie să ţină cont inclusiv de situaţia persoanelor care fac parte din grupuri defavorizate şi nu au posibilitatea financiară de a achiziţiona uniforma şcolară.

Angajatorii au dreptul să supravegheze comunicațiile pe internet ale salariaților.
Așa a decis CEDO în urma plângerii înaintate de un inginer român, care a fost concediat în anul 2007 pentru că a stat pe chat la serviciu.
Reclamantul s-a adresat instanței europene invocând faptul că, prin interceptarea convorbirilor sale personale, i-ar fi fost încălcat dreptul la intimitate.
În decizia emisă, CEDO apreciază că un angajator nu comite niciun abuz verificând dacă salariații săi își îndeplinesc atribuțiile profesionale în timpul orelor de lucru.

Viteza de circulație în localitate ar putea crește la 70 de kilometri pe oră.
Guvernul a primit o solicitare în acest sens din partea senatorilor.
Senatorul Sorin Bota solicită ministrului Transporturilor, precum și ministrului de Interne emiterea unui ordin comun prin care pe drumurile europene modernizate să crească viteza de circulație prin localități de la 50, la 70 de km/h.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept