Știri 8 ianuarie 2016

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, susține inițiativa legislativă de interzicere, prin Constituție, a căsătoriilor homosexuale.
La finalul slujbei de Bobotează, Ierarhul Tomisului a declarat că apreciază inițiativa de modificare a Constituției în sensul precizării că o familie poate fi alcătuită doar dintr-un bărbat și o femeie și că ea ar trebui sprijinită de către toată creștinătatea.


Afirmația vine după ce, recent, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a îndemnat la susţinerea familiei tradiţionale, formată din bărbat şi femeie.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica după Botezul Domnului.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți de la ora 8, paraclisul Sf. Ioan Botezătorul al schitului Mereni din județul Constanța.
Parohia Sf. Haralambie va asigura transportul gratuit al credincioșilor.
Luni, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sf. Cuvios Teodosie cel Mare, Începătorul vieții de obște.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie Familia Creștină în pericol și va fi susținută de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă şi Jurnalistul Ioan Şolea.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 17 la Casa de Cultură din Constanța.
Conferința este organizată de Colegiul Sfinţii Martiri Brâncoveni.

Ministerul Sănătăţii a suplimentat numărul dozelor de vaccin antigripal cu 143.000.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, acesta a achiziţionat iniţial 500.000 de doze de vaccin antigripal care au fost în totalitate distribuite către direcţiile de sănătate publică la nivel local.
Numai în ultimele trei zile, în camera de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase Constanţa s-au prezentat aproximativ 100 de persoane cu simptome specifice virozelor şi gripei.

Elevii și preșcolarii se vor întoarce, de luni, 11 ianuarie, la cursuri.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, următoarea vacanță, cea intersemestrială, este programată în perioada 6 – 14 februarie.
Semestrul al doilea va începe pe 15 februarie și va cuprinde vacanța de primăvară în perioada 23 aprilie – 3 mai.
Cursurile se vor încheia pe 24 iunie.

Plajele din Delta Dunării vor fi propuse spre autorizare în scop turistic.
În urma evaluării tuturor plajelor aflate în perimetrul Administraţiei Rezervaţia Biosferei Deltei Dunării, pentru a le putea da o destinaţie turistică va fi realizată o propunere de hotărâre de guvern.
Totodată, luna viitoare vor fi iniţiate discuţiile şi cu autorităţile locale pentru a stabili zonele de plajă pentru care s-ar putea obţine autorizaţii în acest sens.
Procesul de intrare în legalitate a început încă de anul trecut, când Administraţia Rezervaţiei a introdus o serie de restricţii în zona plajelor Vadu şi Corbu, din judeţul Constranţa şi a realizat şi o primă evaluare a suprafeţelor.

De anul acesta, toate secţiile de votare vor fi conectate la sistemul informatic de monitorizare.
Astfel, votul multiplu va putea fi prevenit.
Operatorii de calculator selectaţi de Autoritatea Electorală Permanentă vor verifica îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea votului şi vor semnala tentativele de vot ilegal.
Anul acesta ar urma să fie organizate alegeri locale într-un singur tur de scrutin şi alegeri parlamentare pe liste.

Aproape jumătate din locurile de muncă actuale existente la nivel mondial ar putea fi automatizate în următorii 10 ani.
Specialiștii sunt de părere că acest lucru ar duce la intrarea într-o nouă etapă, a șomajului tehnologic.
Conform experților, ritmul exponențial al inovațiilor tehnologice va duce la o templozie, în care schimbări din ce în ce mai importante se vor produce la intervale de timp tot mai scurte, iar impactul acestui proces de accelerare și al transformării digitale va fi resimțit peste tot.

România se află în topul ţărilor reclamate la Curtea Europeană de Justiţie.
O statistică recentă a CEDO pozitionează ţara noastră pe locul trei printre statele Uniunii Europene.
Peste 3.500 de dosare au fost depuse privind încălcarea drepturilor omului de către autorităţile române.
Printre acestea se află cel privind Revoluţia din decembrie 1989, dar și mineriadele din 13-15 iunie 1990.
Anul trecut s-au înregistrat 775 de noi plângeri împotriva României, jumătate semnate de deţinuţii nemulţumiţi de condiţiile din penitenciare.
Potrivit legii, Guvernul trebuie să plătească toate despăgubirile stabilite de CEDO în termen de trei luni de la pronunţarea deciziei definitive.

Ministerul Educației intenționează să schimbe programele școlare și modul cum se studiază în prezent în clasele gimnaziale.
Mai exact, limba latină urmează să fie scoasă din școli iar orele de română, istorie și geografie ar putea fi reduse.
De asemenea, se vor introduce materii precum: educația pentru drepturile copilului și educația interculturală.
Propunerile se află pe site-ul ministerului în dezbatere publică până pe 23 ianuarie.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept