Știri 6 ianuarie 2016

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.
Astfel, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
De la ora 11.45, cei prezenți vor merge în procesiune până pe faleza Cazinoului, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Apoi, de la ora 15, va fi prezent la inaugurarea debarcaderului din orașul Ovidiu, iar de la ora 17.00, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Techirghiol.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Soborul Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din Constanța, zona Pod Butelii.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie Familia Creștină în pericol și va fi susținută de Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă şi Jurnalistul Ioan Şolea.
Evenimentul se va desfășura vineri, de la orele 17 la Casa de Cultură din Constanța.
Conferința este organizată de Colegiul Sfinţii Martiri Brâncoveni din Constanţa.

Meteorologii anunță temperaturi pozitive în următoarele zile.
Astfel, de astăzi, temperaturile vor fi „uşor pozitive” ziua, iar precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie şi „nu foarte importante”. Timp de 10 zile vor fi temperaturi normale pentru ianuarie, uşor pozitive ziua şi noaptea de minus 5-6 grade.

În acest an, românii au 12 zile libere, însă doar şapte vor fi în timpul săptămânii.
Potrivit Codului Muncii, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător sau trebuie să primească un spor la salariul de bază.
Prin comparaţie, angajaţii din Finlanda au 15 zile libere într-un an, iar cei din Marea Britanie, Olanda şi Ungaria, doar 8 zile libere.

Autoritatea religioasă islamică din Turcia susține că obiceiul cuplurilor de “a se ține de mana” este contrar regulilor islamice.
Aceasta le-a recomandat să dea dovadă de prudență atunci când stau de vorba sau petrec timpul împreună fără a se afla în compania altor persoane.
Aceasta instituţie, care deţine un rol asemănător cu al unui minister pentru probleme religioase, admite ca nu este rău ca viitorii soţi “să se întâlnească pentru a se cunoaşte”, dar atrage atenţia că se poate ajunge la “incidente nedorite.

Taximetriștii care nu au cazierul curat ar putea rămâne fără loc de muncă.
Ministerul Transporturilor vrea să facă o triere a șoferilor, pentru a le oferi siguranță celor care circulă cu taxiul.
În legea actuală, nu au voie să urce la volanul taxiului cei care au comis furturi, violuri și crime.
Există și o bază de date online, în care se găsesc profilurile a aproape 7.000 de șoferi, cu reclamații și istoric.
Proiectul Ministerului Transporturilor se află în dezbatere publică până pe 9 ianuarie.

Finanţarea învăţământului preuniversitar va creşte cu peste 20 la sută în acest an.
Astfel, costul standard per elev, în învăţământul gimnazial din mediul urban, pentru anul 2016, creşte de la 2520 la 3043 lei, iar în mediul rural, de la 2898 la 3499 lei.
Guvernul a aprobat o hotărâre pentru determinarea costului standard per elev şi stabilirea finanţării de bază a unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat.
Costul standard reprezintă cheltuieli cu salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora.

Posesorii de arme vor fi obligaţi să se supună testării psihologice în orice moment.
La sfârşitul anului trecut, au fost publicate în Monitorul Oficial modificările privind Legea armelor şi muniţiilor.
Potrivit acesteia, deţinătorii de arme letale şi neletale sunt obligaţi să se supună examenului psihologic sau medical, la recomandarea expresă a medicului.
De asemenea, cabinetele psihologice vor fi obligate să păstreze evidenţa examinărilor în registre speciale şi să transmită Inspectoratului General al Poliţiei Române, în termen de până la cinci zile, rezultatul examinărilor.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept