Știri 8 decembrie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă pe Sfântul Ierarh Spiridon, făcătorul de minuni.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri de la ora 17, slujba Vecerniei la biserica Sf. Spiridon din cartierul Inel II.
Sâmbătă, de la ora 8.15, Ierarhul nostru împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Sf. liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Ap. Petru şi Pavel.
După sf. liturghie, va fi oficiată slujba de Te Deum cu ocazia aniversării zilei de naştere a Înaltpreasfinţitului Teodosie.

Parohia “Bunavestire” din Constanţa organizează o acţiune socială pentru 50 de copii din familii defavorizate.
Aceasta se va desfășura astăzi de la ora 13.
Cei mici vor fi prezenţi în biserica parohială şi vor primi dulciuri, fructe şi iconiţe.
La activitate va fi prezent şi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Copiii care vor beneficia de ajutor din partea bisericii provin din centrul de plasament “Fair-Play” din Constanţa şi din cartierele Coiciu, Viile Noi şi C.E.T.
La sfârşitul evenimentului, corala bisericii va susţine în faţa celor prezenţi un recital de colinde.

25 de copii de la Centrul de Plasament „Delfinul” din Agigea vor fi colindați și vor primi daruri de la elevii Liceului Decebal.
Evenimentul va avea loc mâine, de la ora 9.30 la Biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema, în prezența Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
La final, toți colindătorii vor fi răsplătiți cu dulciuri, fructe, iconițe și alte daruri de către preoții bisericii.
Biserica Sf. Haralambie derulează și un alt proiect social ce constă în oferirea de pachete cu alimente, zilnic, pentru 50 de copii aflați la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Delfinul”din Constanța.
Scopul acestor acțiuni este educația copiilor în spirit filantropic, după cum ne-a spus părintele paroh Ciprian Stanca.

Muzeul de Artă din Constanța va găzdui un recital vocal-instrumental cu scop umanitar.
Acesta se va desfășura joi, de la orele 17 și va fi susținut de prof. univ. dr. Bianca Manoleanu, conf. univ. dr. Remus Manoleanu și de corul elevilor de la Seminarul Teologic Dionisie Exiguul din Constanța.
Evenimentul este organizat în beneficiul Centrului pentru copiii abuzați, ridicat la Techirghiol de Parohia Sf. Mina din Constanța, cu binecuvântarea IPS Teodosie și cu sprijinul autorităților locale și al credincioșilor.

Astăzi este Ziua Constituției României.
Prima Constituție de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991 și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an.
După patru ani de la adoptarea Constituției României, parlamentarii au adoptat propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie.
Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României.
Aceasta a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial.

Salariul minim nu va fi majorat la 1 ianuarie.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Anca Dragu Paliu.
Aceasta a motivat că este nevoie să se calculeze, mai întâi, care ar fi efectul acestei creşteri asupra competitivităţii României şi a mediului privat.
Salariul minim, aflat în prezent la 1.050 de lei, ar fi trebuit să fie majorat până la 1.200 de lei.
O astfel de măsură ar putea să distrugă mediul privat şi să ducă la creşterea evaziunii fiscale.

Tinerii ar putea primi teren agricol gratuit dacă vor să înceapă o afacere în acest domeniu.
Ministrul Achim Irimescu și-a propus să îi sprijine pe tinerii absolvenți ai universităților cu profil agricol să înceapă o afacere în acest sector.
Ministrul Agriculturii a declarat că va discuta în Parlament posibilitatea unei legi care să acorde tinerilor fermieri o suprafață de 50 de hectare de teren agricol cu titlu gratuit, după modelul Portugaliei.

Reprezentanţii românilor din Valea Timocului cer sprijinul autorităţilor de la București pentru ca drepturile lor cu privire la accesul la religie, învăţământ şi presă în limba română să fie respectate.
La o întâlnire cu deputaţii din comisia pentru românii de pretutindeni, aceștia au atras atenţia că cei 300.000 de români de la sud de Dunăre nu îşi pot păstra tradiţiile şi cultura fără ajutorul statului român.
Totodată, reprezentanții românilor din Valea Timocului au acuzat Serbia că duce un proces de asimilare a minorităţii româneşti.

Românii de la sate și din orașele mici ar putea avea Internet gratuit în parcuri, piețe și școli.
Prin această inițiativă legislativă se dorește o mai mare implicare a consiliilor locale în realizarea acestui serviciu public de acces gratuit la Internet în spațiile publice.
Votul final pe această propunere legislativă va avea loc în februarie anul viitor, iar Senatul este camera decizională.
În ultimii ani, au fost amenajate puncte de acces gratuit la Internet wireless în mai multe orașe din România.

Județul Constanța este pregătit pentru deszăpezire.
Asigurarea vine din partea prefectului Constantin Ion care a anunțat ieri că aproape toate primăriile au încheiat contracte de deszăpezire sau au propriile utilaje.
Tot ieri, ministrul de Interne, Petre Tobă le-a cerut tuturor prefecților că până mâine să publice pe site-urile oficiale situația contractelor de deszăpezire, pentru asigurarea transparenței activității.

Medicii trag un semnal de alarmă în privința TBC.
Autoritățile au alocat doar 5% din suma necesară pentru tratarea bolii.
Tuberculoza este o problemă de sănătate publică iar dacă nu se iau urgent măsuri, numărul bolnavilor de TBC va creşte alarmant.
Aproximativ 30 000 de bolnavi sunt tratați anual în România de tuberculoză.
Potrivit Societății de Pneumologie foarte mulți dintre pacienți au forme grave, rezistente la medicamente.
Cu toate acestea, doar 4 milioane de euro au fost alocate din fonduri guvernamentale și din finanțare externă deși necesarul este de 60 de milioane de euro.

Consiliul Local a aprobat suma de 13 milioane lei, bani necesari pentru ca Primăria Constanța să acopere finanțarea proiectelor întârziate, din fonduri europene.
Primarul interimar, Decebal Făgădău a explicat că este vorba despre proiectul Parcul Seniorilor, Parcul Arheologic, Parcarea supraetajată din Mamaia și iluminatul din mai multe localități ale Zonei Metropolitane Constanța.
Toate acestea au primit finanțare europeană până la data de 31 decembrie 2015.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept