Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 4 decembrie 2015

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi pe Sf. Mare Muceniță Varvara.
Aceasta era din cetatea Heliopolis și a trăit în vremea împăratului Maximian, în secolele 3-4.
Varvara credea în Hristos, iar când a aflat tatăl său, Dioscor care era păgân, a vrut să o omoare.
Însă fata a reuşit să fugă în munţi și a scăpat după ce o stâncă s-a deschis pentru a trece.
După multe căutări, Dioscor a găsit-o şi a dat-o pe mâna chinuitorilor.
Tot el i-a fost şi călău, astfel că a ucis-o cu sabia sa, iar
la scurt timp, Dioscor a fost pedepsit de Dumnezeu, omorât de un trăsnet.
Împreună cu Sfânta Varvara a pătimit şi Sfânta Muceniţă Iuliana.
Un bărbat credincios cu numele Galentian a luat cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat, apoi a zidit o biserică, în cinstea lor.

Biserica Ortodoxă va cinsti duminică pe Sfântul Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, parohia Sf. Nicolae din localitatea Runcu, județul Constanța își va sărbători hramul.
Astfel, mâine, de la ora 16.00, va fi săvârşită slujba Vecerniei, iar duminică, de la ora 8.00, va fi oficiată Sfânta Liturghie.
După slujbă, credincioșii vor putea participa la agapa frățească, acțiune ce face parte dintr-un proiect de asistenţă socială al bisericii, proiect intitulat Sfânta Treime – izvor de milostenie.

Mai multe zone din Constanţa vor rămâne fără apă potabilă.
Pentru realizarea unor lucrări de extindere a conductelor de distribuţie a apei de pe străzile Badea Cârţan şi Cişmelei, va fi întreruptă furnizarea apei potabile marţi, 8 decembrie, în intervalul orar 09.00- 16.00.
Vor fi afectaţi consumatorii din perimetrul delimitat de străzile Badea Cârţan – Ştefăniţă Vodă – Soveja – Tomis, Aleea Orhideelor, precum și perimetrul delimitat de străzile Cişmelei – Aleea Lotus și Suceava.

Colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoarea.
Deputatul Cornel George Comșa a depus, la Parlament, o propunere legislativă care vizează introducerea unor sancțiuni penale pentru cei care colectează, în mod abuziv, fondul școlii. Totodată, conform propunerii, membrii consiliului de administrație al unităților de învățământ sau cadrele didactice care cer elevilor sau părinților bani cu titlu de donație sau sponsorizare sunt pedepsiți cu închisoare de la 1 an la 3 ani. De asemenea, li se interzice dreptul de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control ale persoanelor juridice.

Numărul supravieţuitorilor din rândul copiilor diagnosticaţi cu cancer este din ce în ce mai mare.
Declarația a fost făcută de şeful Secţiei de oncologie pediatrică de la Institutul Oncologic București, dr. Monica Dragomir.
80% din copiii diagnosticați cu cancer pot fi vindecaţi prin tratament multidisciplinar modern, astfel încât se crede că între 300.000 şi 500.000 de cetăţeni ai Europei sunt supravieţuitori ai unui cancer din copilărie.
Potrivit specialiștilor, dacă în anii ‘70 rata de supravieţuire, de vindecare de circa 50%, ea a crescut până în anii 2000, iar în prezent se situează în medie în jur de 80%.

Muncitorii români sunt expuși prea mult la radiațiile ultraviolete.
Datele au fost confirmate în urma unui proiect european la care participă 29 de ţări şi 140 de experţi din Europa.
În cadrul proiectului au fost efectuate măsurători ale nivelului radiaţiei ultraviolete la nivelul solului în mai multe locaţii din România.
Proiectul contribuie la dezvoltarea şi implementarea standardelor europene privind prevenirea bolilor de piele profesionale – alergii, dermatite de contact, cancere de piele, în condițiile în care sunt semnalate tot mai des cazuri de cancere cutanat.
La nivelul Uniunii Europene, studiile arată că între 20 şi 50% din muncitorii care se îmbolnăvesc de dermatite de contact îşi pierd locurile de muncă.

Elevii români vor primi sprijin ca să-și continue studiile.
Guvernul României împreună cu Banca Mondială au lansat oficial Proiectul cu privire la Învățământul Secundar din România.
Acesta este finanțat printr-un împrumut de 200 de milioane de euro acordat de Banca Mondială și va fi implementat până în anul 2022.
Proiectul va sprijini 80% dintre liceele de stat și 85% dintre facultățile din România, pentru a răspunde problemelor care împiedică tranziția elevilor de la învățământul secundar superior la învățământul terțiar, precum și finalizarea primului an de facultate.
Printre beneficiari se află elevii din liceele de stat cu performanțe scăzute și studenții din primul an de studii, cât și personalul din aceste instituții de învățământ.

România are cea mai scumpă motorină din Europa, cu excepția țărilor nordice.
Aceasta costă, cu toate taxele incluse, 1,14 euro pe litru, mai mult decât în orice ţară din regiunea central şi est-europeană.
Situarea României în top 10 cele mai scumpe ţări pentru motorină din Europa este cauzată de taxarea cu 60% a acestui carburant de către stat.
Motorină mai ieftină se găsește în Bulgaria, cu un preț de 1,06 euro, dar și în Ungaria, Cehia, Polonia sau Grecia.
Datele au fost centralizate de către Comisia Europeană.

Brânza topită este un aliment nociv pentru sănătate.
Aceasta este unul dintre cele mai procesate sortimente de lactate, are un conţinut redus de calciu şi cantităţi foarte mari de sare şi grăsimi.
De asemenea, este un aliment bogat în lipide, fără fibre şi sărac în glucide și nu conferă saţietate, ci stimulează apetitul.
Mai mult, cei care îl consumă riscă să se aleagă cu dereglări hormonale, afecţiuni cardio-vasculare şi hepatice sau dereglări metabolice.
Mulţi nutriţionişti includ acest aliment în categoria „junk-food”, alături de alte produse procesate industrial.

Doisprezece constănţeni ar putea beneficia de tratament fără interferon, pentru hepatită virală C şi ciroză hepatica C.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Constanţa Aurelia Rădoi, dosarele lor au fost trimise în capitală, spre aprobare.
Cei 12 au fost selectaţi în urma investigaţiilor făcute pe baza voucherelor primite.
Judeţul Constanţa a primit 150 de vouchere, iar până în prezent au fost folosite 120.
Noul tratament fără interferon este gratuit şi se acordă doar pacienţilor acceptaţi în program, pe baza analizelor făcute.