Știri 2 decembrie 2015

Țara noastră este casa noastră, care nu poate dăinui fără comuniunea păcii dintre noi.
Afirmația a fost făcută de către Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul cuvântului de învățătură rostit cu prilejul slujbei de Te-Deum pentru Ziua Națională a României.

Astăzi se împlinesc 17 ani de la mutarea către Domnul a părintelui arhimandrit Ilie Cleopa.
Acesta s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, în anul 1912 cu numele de mirean Constantin.
A intrat în viaţa monahală în anul 1929, la vârsta de 17 ani la schitul Sihăstria.
A fost tuns în monahism pe 2 august 1937, şi a primit numele Cleopa.
Din cauza regimului politic comunist se retrage de mai multe ori în munţi, urmărit de Securitate.
Pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, iar ulterior este numit egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintele Cleopa a povăţuit ca duhovnic la mănăstirea Sihăstria, timp de 34 de ani până la mutarea sa către Domnul.

Un minut de informație științifică ar putea fi introdus zilnic pe posturile de radio și televiziune.
Așa prevede o inițiativă legislativă.
Propunerea ar corespunde obligațiilor României de stat membru al Uniunii Europene, în condițiile în care dezvoltarea unei societăți bazată pe cunoaștere face parte din Strategia „Europa 2020”.
Studiile arată că România se află pe primele locuri în Europa la capitolul analfabetism științific, astfel că 80% din populație nu are cunoștințe științifice elementare.

O nouă disciplină de studiu, „Noţiuni de prim ajutor”, ar putea fi introdusă în programa școlară.
Astfel, din anul şcolar următor, materia urmează să fie obligatorie, potrivit unui proiect de modificare a legii educaţiei aflat în consultare publică până pe 30 decembrie.
Ministerul Educației împreună cu Ministerul Sănătății vor stabili condițiile pe care trebuie să le îndeplinească profesorii care vor preda cursurile de prim ajutor.
În prezent, mulți dintre cei care doresc să învețe să acorde primul ajutor sunt nevoiți să urmeze cursuri opționale sau cursuri cu plată.

Curtea Europeană de Justiție a decis, din nou, că taxa de înmatriculare din România este ilegală.
Astfel, românii pot ataca în instanță timbrul de mediu și pot avea șanse mari de câștig.
Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg consideră că este o taxă discriminatorie și, astfel, mulți români vor putea să-și recupereze banii plătiți ilegal pentru înmatricularea mașinilor. Avocatul general al Curții susține că această taxă este o modalitate incorectă a statului român de a lua bani de la proprietarii de autoturisme.
Taxa auto a fost modificată de câteva ori, după deciziile instanței europene, dar guvernanții nu au anulat-o.

Virusul HIV poate fi eradicat în următorii 20 de ani.
Anunțul a fost făcut de ONU și Organizația Mondială a Sănătății, cu prilejul Zilei mondiale a luptei împotriva HIV/SIDA, marcată ieri.
Totodată, numărul adolescenţilor care au murit de SIDA s-a triplat în ultimii 15 de ani.
Concluzia este prezentată într-un raport UNICEF, care subliniază că în cele mai multe cazuri, virusul a fost contractat în copilărie.
Cu toate acestea, din anul 2000 au fost evitate peste un milion de noi infecţii.
În România, anual sunt înregistrate, în medie, între 720 și 1.000 de cazuri de infecție cu HIV, la persoane cu vârste între 25 și 30 de ani.

70% dintre românii din diaspora doresc să se întoarcă acasă.
Corupția, mentalitatea și nivelul scăzut de trai din țară reprezintă însă principalele motive care îi împiedică să facă acest lucru.
Potrivit studiului, motivul principal al emigrării l-au constituit condițiile materiale, iar românii au fost atrași de nivelul ridicat de trai din țările în care au migrat.
Studiul mai arată că aproape jumătate dintre cei plecați în străinătate cred că situația s-ar putea îmbunătăți în următorii ani în România.

Mai mult de jumătate din gospodăriile românilor sunt dotate cu computere şi Internet.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, din totalul gospodăriilor din România, 62% au în prezent un calculator acasă.
De asemenea, 61% dintre gospodăriile din România au avut în acest an, acces la reţeaua de Internet de acasă, iar 67% dintre acestea sunt localizate în mediul urban.
Pe medii de rezidenţă, frecvenţa utilizării calculatoarelor înregistrează diferenţe semnificative în mediul urban faţă de cel rural, astfel că numărul persoanelor care folosesc calculatorul în mediul urban este de 1,4 ori mai mare faţă de cel al utilizatorilor din mediul rural.

Data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuși.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care această zi va fi sărbătoare națională.
Potrivit legii, autoritățile administrației publice centrale și locale pot organiza sau sprijini logistic și material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
Data de 19 februarie a fost aleasă întrucât este și ziua nașterii sculptorului român.
Potrivit expunerii de motive, proiectul vine ca o “reparație morală față de refuzul și umilirea lui Brâncuși de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”.

Orezul sintetic este periculos pentru sănătate.
Acesta se vinde pe pieţele din China, Vietnam, Indonezia şi India, dar potrivit multor consumatori, se regăseşte şi în multe produse ale brandurilor de renume.
Orezul sintetic este amestecat cu orez obişnuit, astfel că este aproape imposibil de detectat.
Specialiștii susţin că orezul contrafăcut este fabricat dintr-un amestec de cartofi obişnuiţi, cartofi dulci şi răşini sintetice.
Medicii avertizează că orezul din plastic, înmulţit cu răşini toxice, poate provoca leziuni grave la nivelul sistemului digestiv.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept