Știri 24 noiembrie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfânta mare Muceniţă Ecaterina.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară de la ora 23.30 Sf. Liturghie la biserica „Sf. Mare Muceniţa Ecaterina” din cartierul constănţean Tomis Plus-Boreal.
Mâine, de la ora 10.30, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea constănțeană Tuzla.
De asemenea, IPS Teodosie va oficia vineri de la ora 17, Taina Sf. Maslu la Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ovidiu.
Aici vor fi aduse de la biserica Sf. Nectarie din Constanța, moaștele Sfinților Nectarie, Gheorghe, Teodor Tiron, Trifon și Luca al Crimeii.

România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește incidența diabetului, obezității și a bolilor cardiovasculare.
Rata obezității este de aproximativ 35 la sută și la același procent ajunge și rata persoanelor supraponderale.
Unul din factorii de risc ale acestor boli este consumul excesiv de carne.
Potrivit Institutului Național de Statistică, un român consumă aproape 58 de kilograme de carne pe an.
Specialiștii recomandă, pe cât posibil, consumul de carne de pasăre de țară, pentru că, adesea, produsele din comerț sunt injectate cu hormoni de creștere.
Carnea de miel are un conținut de grăsimi comparabil cu cel al cărnii de vită sau de porc.
Acest tip de carne trebuie consumată cu moderație pentru că aportul mare de grăsime duce la creșterea colesterolului, ceea ce înseamnă risc mai mare de apariție a bolilor cardiovasculare.
Potrivit medicilor, carnea este sănătoasă pentru organism dacă este consumată moderat, iar în funcție de patologia fiecărui pacient se recomandă cantitatea și modul de preparare ale acesteia.

Constănţenii din zona de vest a orașului vor rămâne fără apă rece.
Astfel, de mâine noapte de la ora 00,00 până joi la ora 10,00 , nu vor avea apă rece, consumatorii din perimetrul delimitat de străzile I.C. Brătianu – 1 Decembrie 1918 – I.L. Caragiale – Eliberării – Dezrobirii, pe tronsonul delimitat de intersecţiile cu străzile Pasajului şi Labirint, cei din perimetrul delimitat de străzile: Labirint – Th. Burada – 1 Decembrie 1918 – Ferdinand – Prelungirea I.C. Brătianu, zona de blocuri de pe aleea Garofiţei şi aleea Daliei, precum şi cei din zona Brick şi străzile Interioară I şi II.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală a rămas fără vaccinurile antirabic şi antitetanos.
Unitatea medicală nu poate cumpăra serurile deoarece producătorii acestor vaccinuri au refuzat preţurile stabilite de Ministerul Sănătăţii, la cel mai mic nivel din 12 ţări europene.
Preţul cel mai mic pentru vaccinul antirabic este în Slovacia – 218,15 lei, iar la antitetanos, în Franţa – 6,76 lei pe cutie.

România are cei mai mulţi proprietari de locuinţe din Uniunea Europeană.
Potrivit datelor prezentate ieri de Eurostat, 96% dintre români deţineau anul trecut locuinţe proprietate personală, faţă de 70%, cât este media europeană.
În 2014, doar 3,9% dintre români locuiau cu chirie, faţă de media europeană de 30%.
Totodată, aceleaşi date arată că 52,3% din populaţia României trăieşte într-un spaţiu insuficient, dată fiind mărimea locuinţei.

Meteorologii au efectuat prognoza pentru următoarele două săptămâni.
Aceștia spun că valorile maxime vor fi mai scăzute decât normalul acestei luni, dar în Dobrogea se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă din an.
Ziua vor fi în medie 8 – 13 grade Celsius, iar timpul nopților se vor înregistra între 5 și 9 grade.
Probabilitatea pentru ploi va fi ridicată, în special pe parcursul primei săptămâni de prognoză.

Arheologii au descoperit ruine antice ale cetății Callatis în urma lucrărilor de reabilitare a Aleii Teilor din Mangalia.
Este vorba despre un capitel ionic întreg, o fântână romană, iar recent a ieșit la suprafață, de la 70 centimetri adâncime, un nou capitel ionic.
Au mai fost descoperite numeroase fragmente ceramice, două vase din piatră și diverse fragmente arhitectonice.
Toate piesele vor fi expuse la muzeul Callatis din Mangalia și prezentate în cadrul unor sesiuni științifice.

Tribunalul din Moscova a hotărât să închidă “Biserica” Scientologică din capitala Rusiei.
Decizia a fost luată în urma unei cereri venite din partea Ministerului rus de Justiție.
Potrivit motivării ministerului, regulamentele “Bisericii” Scientologice încalcă legile federale care privesc libertatea religioasă.
În iunie 2011, un tribunal regional din Moscova a decis interzicerea publicării de cărți despre scientologie, acestea fiind considerate “literatură extremistă”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept