Știri 20 octombrie 2015

Un simpozion dedicat Sfântului Ioan Gură de Aur s-a desfășurat ieri la Constanța.
Tema evenimentului s-a numit „Pastorație și misiune în viața, slujirea și scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur”.
În cuvântul de deschidere, Înaltpreasfințitul teodosie, Arhiepiscopul Tomisului a subliniat importanța deosebită a Sfântului Ioan Hrisostom în viața Bisericii.


Simpozionul a fost organizat de către Facultatea de Teologie din Constanța și a reunit prelegeri ale cadrelor universitare, doctoranzilor și studenților pe teme diverse de pastorală, omiletică, morală, liturgică, dar și filosofie, după cum ne-a spus decanul Facultății, părintele conferențiar doctor Moise Bogdan.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va sosi vineri la Constanța.
Aceasta va veni la orele 17, la Biserica Sf. Dimitrie, cu ocazia sărbătoririi hramului bisericii, pe 26 octombrie.
Apoi va fi săvârşită taina Sf. Maslu în sobor de șapte preoți.
Duminică, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși slujba Vecerniei hramului, de la ora 17.
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dervent va rămâne la biserica „Sf. Dimitrie” până marți.
De asemenea, moaștele Sfântului Constantin cel Mare, ale Sfinților Doctori Cosma, Damian și Trifon, ale Sfinților Modest, Varvara, Iacov Iviritul, Filimon, Noul Teodor și Teoctista vor fi așezate spre închinare în fața bisericii.

Bisericile și mănăstirile din Georgia nu mai plătesc gazele naturale.
Conform Patriarhiei Georgiei, cheltuielile cu gazele naturale consumate de bisericile și mănăstirile din Georgia vor fi acoperite în totalitate de compania SOCAR.
Acordul iniţial expiră pe 1 noiembrie, dar rămâne în vigoare în conformitate cu decizia companiei.
De acest serviciu vor beneficia și celelalte religii din țară.

Două linii RATC vor fi deviate timp de două luni.
Măsura a fost luată pentru liniile 44 și 51 din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare de pe strada Ţepes Vodă, tronson strada Mihăileanu – strada Mihai Viteazu.
Astfel, traseul acestor linii spre centru se va muta pe strada I.G. Duca, bulevardul Ferdinand și la „Fantasio” va intra pe vechiul traseu spre Poarta 1 – port.
Pe porțiunea de traseu strada I.G. Duca – bulevardul Ferdinand autobuzele vor opri în stația Piața Griviței, Republica.

Jumătate din constănțeni nu au astăzi apă caldă.
Societatea Termocentrale Constanţa a anunțat întreruperea furnizării agentului termic, până la ora 20.00, în mai multe zone din municipiu.
Cauza o reprezintă remedierea unor defecţiuni apărute pe instalaţia de termoficare.
Locuitorii din mai multe zone ale Constanţei nu vor avea apă caldă: Anda, Abator, Poarta 6, Km 4-5, Poarta 4, Gara CFR, Peninsulă și Centru.

Senatul a adoptat legea privind votul prin corespondenţă.
Aceasta se va aplica la alegerile parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare.
Alegătorii din străinătate vor putea să opteze pentru această procedură printr-o cerere scrisă transmisă ambasadei sau printr-un formular online.
Potrivit documentului, se înfiinţează câte un birou electoral pentru votul prin corespondenţă pentru fiecare 10.000 de alegători.
Proiectul urmează să fie votat în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Casa Naţională vrea să elimine din nou limita minimă de pacienţi pentru medicii de familie.
Anul trecut, propunerea a fost retrasă după ce medicii de familie s-au revoltat că ar fi avantajate clinicile private.
Pentru contractul cu casa de asigurări, un medic de familie de la oraş trebuie acum să aibă cel puţin 800 de asiguraţi pe listă.
Limita dispare prin proiectul contractului-cadru privind asistenţa medicală pe următorii doi ani.
Autorităţile susţin că vor să stimuleze concurenţa şi să le permită absolvenţilor să intre în sistem.

Orele de educaţie sexuală în şcoli sunt susţinute de Ministerul Sănătăţii.
Reprezentanții Ministerului doresc introducerea în curricula școlară a orelor de educație sanitară şi sexuală, pentru dezvoltarea sănătoasă a generațiilor viitoare.
Ei spun că România are una din cele mai crescute rate a natalității din Europa în rândul fetelor cu vârsta sub 15 ani.
Profesorii sunt de părere însă că ar trebui introduse ore de educaţie pentru viaţă în general, de la bune maniere la gestionarea bugetului.

Fermierii români, alături de cei europeni, vor beneficia anul viitor de programe de sprijin în valoare de peste 100 de milioane de euro.
Astfel, ei își vor putea promova produsele şi vor putea găsi pieţe noi în afara spaţiului comunitar.
Fermierii europeni se confruntă în prezent cu probleme de supraproducţie agravate de embargoul Rusiei, mai ales la carnea de porc, lapte, legume şi fructe.
Cofinanţarea naţională va dispărea, astfel încât fermierii să beneficieze de condiţii echitabile, indiferent de statul european în care îşi desfăşoară activitatea.

Guvernul vrea reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5%.
Măsura s-ar putea aplica de la anul, şi nu din 2017.
Guvernul dorește și plafonarea contribuţiilor la asigurările de sănătate la cinci salarii medii.
Pe lângă cele două măsuri de relaxare fiscală, Guvernul mai vrea să oblige microîntreprinderile să aibă cel puţin un angajat.
Economiştii sunt de părere însă, că măsurile nu sunt sustenabile.

Senatul a aprobat, ieri, completarea Legii privind sistemul unitar de pensii publice.
Femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 octombrie 1990, şi i-au crescut până la vârsta de zece ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare astfel: cu un an – pentru trei copii; cu doi ani – pentru patru sau mai mulţi copii”.
Potrivit articolului nou introdus, reducerea vârstei standard de pensionare, nu poate fi cumulată însă cu o altă reducere prevăzută în legea privind sistemul unitar de pensii publice sau de legile speciale.
Senatul a adoptat noul articol în calitate de primă Cameră sesizată.

Stressul de la locul de muncă crește riscul de accident vascular cerebral.
Așa arată un studiu efectuat recent de oamenii de știință chinezi.
Factorii avuţi în vedere au inclus impunerea de termene limită foarte strânse, presiunea psihologică determinată de efectuarea sarcinilor de lucru și metodele de coordonare în echipă.
Persoanele care lucrează în domeniile cu nivel ridicat de stres au fost predispuse la pericolul ischemiei cerebrale, cauzate prin formarea unui cheag de sânge în creier, în 58% dintre cazuri.
Specialiștii spun că cele mai multe locuri de muncă duc la dezvoltarea unei rutine deficitare, caracterizată prin lipsa de mişcare, fumatul excesiv și dezvoltarea unui comportament alimentar nesănătos.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept