Știri 8 octombrie 2015

Miercuri, 14 octombrie, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași.
Cu acest prilej, duminică, de la ora 7.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Năvodari.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 14 octombrie 1988, iar construcția a fost finalizată în anul 1992.

Copiii din familiile defavorizate vor primi câte 50 de lei pentru a merge la grădiniţă.
Potrivit unei legi recent adoptate, de la 1 ianuarie, 11.000 de copii ar urma să beneficieze de tichete valorice, care pot fi folosite pentru a cumpăra produse alimentare, de igienă, îmbrăcăminte şi rechizite.
Costurile se vor ridica la 39 de milioane lei și vor fi alocate de la bugetul de stat.
Legea urmează să fie trimisă președintelui Klaus Iohannis, spre promulgare.

Persoanele care suferă de Alzheimer vor beneficia de un centru de îngrijire modernizat.
Este vorba despre Centrul de la Agigea, care, în prezent, urmează să fie dotat cu mobilier şi echipament medical.
Proiectul este finanţat cu fonduri europene în valoare de 6,5 milioane de lei, iar autorităţile judeţene contribuie cu 420 de mii de lei.

Circulația rutieră pe strada Constantin Brătescu este închisă astăzi.
Motivul îl constituie lucrările de asfaltare care se desfășoară pe această porțiune.
Potrivit reprezentanților RATC, traseele autobuzelor 44, 48 şi 51 vor fi deviate pe bulevardul Mamaia.

Terapia fără interferon pentru hepatita C va ajunge la pacienți cel mai devreme în luna noiembrie.
Guvernul trebuie să o introducă pe lista compensatelor.
De acest tratament gratuit pot beneficia doar persoanele asigurate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Pacientul poate alege medicul curant dintre medicii care îşi desfăşoară activitatea în următoarele centre: Bucureşti, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara și Oradea.

Ministrul Educației ar putea să rămână doar cu 70% din salariu timp de șase luni, dacă întârzie raportarea în Parlament a stării anuale a învățământului.
Camera Deputaților a adoptat tacit un proiect de lege care prevede sancționarea miniștrilor Educației incompetenți în conformitate cu normele în vigoare.
Potrivit legii, termenul limită pentru prezentarea raportului în Parlament este data de 1 martie a fiecărui an.
Proiectul de act normativ urmează să fie dezbătut în Senat, care este cameră decizională.

Legea privind promovarea demnității umane a fost adoptată de Senat.
Potrivit noii legi, defăimarea socială s-ar putea sancţiona cu amendă de la 1.000 la 30.000 lei, dacă vizează o persoană fizică, respectiv cu amendă de la 2.000 la 100.000 lei, dacă vizează un grup social.
Prin defăimare socială se înţelege fapta sau afirmaţia prin care o persoană este pusă într-o situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale în funcție de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie cu HIV/SIDA”.
Inițiativa legislativă urmează să fie trimisă camerei Deputaților, care este for decizional în acest caz.

CFR anulează mai multe trenuri care trec prin Constanța.
Este vorba despre 4 garnituri care nu vor mai circula de astăzi și până pe 31 octombrie pe ruta Constanța – Mangalia.
Măsura a fost luată din cauza lucrărilor de reparaţie care au loc pe calea ferată.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să se adreseze personalului din stații sau să consulte pagina de internet a companiei, cfrcalatori.ro.

Femeile care au născut mai mulţi copii s-ar putea pensiona mai repede.
Un senator ar vrea ca femeile cu trei copii să iasă la pensie cu un an mai devreme, iar cele care au cel puţin patru, cu doi ani înainte de 60.
În legea anterioară a pensiilor exista un articol care prevedea ca femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin 3 copii şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani să beneficieze de reducerea vârstei standard de pensionare.
Astfel, potrivit senatorului, “s-a creat discriminare” între persoanele care au putut beneficia de legislaţia anterioară şi cele care nu au mai beneficiat de acest avantaj.

Un studiu de 6 ani finanţat de un grup anti-vaccinare nu a găsit nicio legătură între vaccinare și autism.
Grupul s-a arătat “îngrijorat de schimbările în protocolul studiului, ceea ce ar fi putut duce la apariţia unor rezultate contradictorii”.
Contradicţiile se referă la faptul că rezultatele preliminare, de la un studiu restrâns, ar fi susţinut această legătură între vaccinare și autism, însă ele nu au fost confirmate de studiul extins.
Cercetarea a fost publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences și a implicat 79 de pui de maimuţă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept