Știri 3 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Sfinţit Mucenic Dionisie Areopagitul.
Acesta s-a născut în Atena şi a fost unul dintre oamenii înţelepţi ai Areopagului.
Totodată, sfântul Dionisie este autorul uneia dintre cele mai importante lucrări despre ierarhiile cereşti ale îngerilor.
A studiat în Egipt, a fost căsătorit, iar la vârsta de 25 de ani a devenit conducător al oraşului Atena.
Când Sfântul Apostol Pavel a ajuns în Atena, în anul 51 d.Hr., Dionisie a auzit cuvintele sale şi a luat aminte la ele.
S-a botezat şi i-a urmat lui Pavel timp de trei ani, după care Pavel l-a aşezat episcop în Atena.
Sfântul Dionisie a dorit să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu şi în alte ţări, fapt pentru care a suferit multe chinuri. În timpul celei de-a doua persecuţii împotriva creştinilor, începută de împăratul Domiţian, Dionisie a fost prins împreună cu episcopul Luchian, preotul Rustic şi cu diaconul Elefterie.
Ei şi-au mărturisit credinţa creştină cu mult curaj şi au primit moarte martirică.

La Constanța va începe luni anul universitar teologic.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 7.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Săptămâna aceasta s-au desfășurat lucrările Sinodului mitropolitan al Munteniei şi Dobrogei.
Şedinţa de lucru a fost prezidată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Membrii Sinodului au examinat activitatea misionară a eparhiilor acestei mitropolii și au amintit lucrările necesare pentru pregătirea evenimentelor omagiale şi comemorative din anul 2016 în Patriarhia Română.
Anul 2016 a fost declarat Anul omagial al educaţiei religioase a tinerilor creştini ortodocşi şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti.
Potrivit Patriarhului Daniel, pe ordinea de zi s-a aflat și analizarea «Acatistului Sfântului Ierarh Grigorie Luminătorul», dar și aspecte referitoare la ajutorarea Mitropoliei Basarabiei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept