Știri 1 octombrie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Acoperământul Maicii Domnului.
Această sărbătoare a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii “Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul, în secolele IX-X.
Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului.
Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul său, Epifanie, care, împreună cu ceilalţi părinţi, reuşesc să desluşească semnificaţia minunii şi să dedice o sărbătoare deosebită acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creştinii Bisericii care se roagă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite şi de suferinţe.

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe sfinţii cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune.
După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit.
A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, şi a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă.
După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, unde întemeiază un schit.
Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări.
S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani.
Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, care a avut o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune.
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea celor doi sfinţi în anul 2008, împreună cu alţi 7 cuvioşi nemţeni.

Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
Data de 1 octombrie a fost dedicată omagierii şi respectării vârstnicilor de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1990.
Această iniţiativă a urmărit să atragă atenţia ţărilor membre ONU, asupra problemelor pe care le ridică îmbătrânirea demografică.
Din anul 1999, de Ziua Persoanelor Varstnice, au fost organizate peste 3.000 de marşuri, în circa 100 de ţări.

Astăzi este și Ziua Naţională de Luptă împotriva Cancerului la Sân.
În România, statisticile indică o creştere a cazurilor de cancer de la 40.000, câte erau în anul 1994, la 98.000 – în 2011.
Cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, pe plan mondial, cu variaţii legate de incidenţă, mortalitate, supravieţuire, factori determinaţi de mediu, programe mixte de prevenire, diagnostic, tratament şi paleaţie.

Interpreta de muzică populară Lucreția Ciobanu a încetat din viață la vârsta de 90 de ani.
Artista a devenit cunoscută în special pentru promovarea folclorului sibian timp de mai multe decenii.
Laureată a Festivalului Mondial al Tineretului în anul 1953, Lucreţia Ciobanu a fost numită “Doamna Munților” datorită repertoriului păstoresc pe care l-a abordat.
În ziua de 2 august 2013, într-o ceremonie care a avut loc în Piața Mare din municipiul Sibiu, în cadrul celei de-a 21-a ediții a festivalului de folclor Cântecele Munților, Lucreţia Ciobanu a primit titlul de Cetățean de Onoare al județului Sibiu.

Dumnezeu s-o odihnească!

Liniile de autobuz 44 și 51 vor circula pe un traseu deviat.
RATC Constanța anunță că, de luni, 5 octombrie, timp de aproximativ două luni, din cauza lucrărilor de reabilitare a rețelei de canalizare de pe strada Vlad Țepeș, tronsonul str. Mihăileanu – str. Mihai viteazu, traseul liniilor 44 și 51 spre Centru se va muta pe str. I.G. Duca, bdul. Ferdinand, iar la Fantasio va intra pe vechiul traseu Poarta 1 – Port.
Pe porțiunea de traseu str. I.G. Duca – bdul. Ferdinand, autobuzele vor opri în stațiile: Piața Griviței, Republica.

Elevii şi studenţii vor beneficia de reduceri la călătoria cu trenul.
CFR Călători anunță că aceștia beneficiază de abonamente lunare cu 75% reducere la trenurile Regio şi 50% reducere la trenurile InterRegio.
Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a doua, se eliberează pentru distanţe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
La procurarea abonamentului sunt necesare carnetul de elev şi legitimaţia de reducere la transport pentru studenţi, vizate pentru anul şcolar/universitar în curs.

Bolnavii de hepatită C vor beneficia de astăzi de tratament fără interferon.
Președintele CNAS, Vasile Ciurchea, a declarat că de acest tratament vor beneficia și bolnavii de fibroză hepatică și ciroză.
Acesta a mai precizat că dosarul pentru fiecare pacient este “absolut necesar”, pentru că în funcție de acesta se vor face decontările.

Profesorii fără doctorat rămân în sistemul de învățământ universitar.
Guvernul a decis să amâne cu un an termenul de 30 septembrie, prevăzut în Legea Educaţiei.
Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu să vină cât mai repede cu un proiect de lege care să modifice ordonanţa care viza peste 3.000 de profesori.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept