Știri 21 august 2015

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust.
Aceștia sunt dacoromani, care au suferit moarte martirică în localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium, la 21 august 304, în timpul împăratului prigonitor Diocleţian.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți mâine biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din satul Pădureni, comuna Dobromir.
Slujba de sfințire va fi oficiată de la ora 7.30 și va fi urmată de Sfânta Liturghie.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie de la ora 9, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Un grup de voluntari de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a donat aparatură medicală pentru spitale din Capitală.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, voluntarii, coordonați de părintele arhimandrit Ciprian Grădinaru, Eclesiarhul paraclisului, a donat aparatură medicală spitalelor „Grigore Alexandrescu”, „Marie Curie” și „Elias” din Bucureşti.
Până în prezent, s au făcut donaţii în valoare de aproximativ 60.000 de euro.

Gruparea Statul Islamic a distrus o mănăstire din provincia Homs din centrul Siriei.
Jihadiștii au transferat de asemenea zeci de creştini capturaţi în timpul ofensivei lor intr-un loc din apropierea bastionului sau din nord-estul Siriei.
Membrii Statului Islamic au folosit buldozere pentru a distruge această mănăstire.
Statul Islamic castiga teren in zonele deşertice la est si sud de Homs, după ce a capturat Palmira in luna mai.

Slovacia a anunțat că nu primeşte decât imigranţi creştini.
Această țară trebuie sa primească 200 de persoane din tabere de imigranti din Turcia, Italia si Grecia, in acord cu un plan european pentru relocarea a 40.000 de persoane.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului slovac de Interne, Ivan Metik, a spus ca musulmanii nu ar fi acceptaţi în această țară pentru ca nu s-ar simţi ca acasă, deoarece această țară nu are moschei.
Numărul de imigranţi la frontierele UE a crescut in ultimele luni, și a atins un nivel record de 107.500 in iulie.

Astăzi este Ziua medicinei militare.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 21 august 1862, actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari.
Printr-un înalt Decret Românesc a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român.
Astfel, a fost atestată medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
România a intrat în rândul unor ţări ca Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Turcia, state cu tradiţie în medicina militară.

Proprietarii de apartamente vor fi obligați să schimbe centralele termice mai vechi de 10 ani cu unele mai puţin poluante și mai scumpe.
Potrivit directivei venite din partea Uniunii Europene, care va intra în vigoare în mai puţin de o lună, în România vor putea fi vândute doar centralele termice cu condensare.
Mai exact, decizia UE va avea un impact financiar important în rândul a milioane de familii, care vor fi nevoite să-şi cumpere centrale termice, mai scumpe chiar şi cu 50% faţă de cele care se vindeau până acum.
Specialiştii spun că prețul noilor centrale poate ajunge până la 7.000 de lei.

Guvernul au aprobat noi reglementări privitoare la copiii ai căror părinţi muncesc în străinătate
Principalele modificări aduse vizează, printre altele, sprijinirea şi eficientizarea procesului de identificare a tuturor copiilor cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, precum şi a celor care au revenit în ţară după o experienţă de migraţie de cel puţin 12 luni.
Totodată, unităţile şcolare vor trimite serviciului public de asistenţă socială listele nominale cu toţi copiii aflaţi în aceste situaţii, în cel mult 15 zile de la solicitare, care vor cuprinde, de asemenea, datele personale şi adresele de domiciliu ale copiilor şi ale familiilor acestora.

Salariile profesorilor universitari ar putea fi majorate.
Potrivit propunerilor pentru legea salarizării, un profesor debutant ar urma să ajungă la un salariu de bază de 2200 de lei brut, aproape dublu decât în prezent.
Un dascăl cu peste 40 de ani vechime ar putea ajunge la 5600 de lei.
Majorările se vor face în următorii 3 ani, în etape.
Totodată, între propuneri apar şi mai multe sporuri: până la 20% pentru cei care predau în sate izolate, 10% pentru dirigenţie, 15% pentru învăţămîntul special sau 25% pentru gradaţia de merit.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept