Știri 7 august 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla.
S-a născut în localitatea Vânători, în judeţul Neamţ, pe la anul 1650 şi a fost din tinereţe căsătorită.
La vârsta de 30 de ani, deoarece nu avea copii, Teodora a hotărât să intre în monahism la schitul Vărzăreşti din Vrancea.
Datorită unei invazii otomane, stareţa mânăstirii s-a refugiat împreună cu Teodora şi alte maici într-un loc mai retras, unde au vieţuit timp de 10 ani, după care Teodora s-a mutat în apropierea schitului Sihăstria.
Însă armatele turceşti au ajuns şi aici, iar Teodora s-a ascuns într-o peşteră, cunoscută astăzi ca Peştera Cuvioasei Teodora, din apropierea schitului Sihla, construit între anii 1730-1763, în cinstea cuvioasei, când peştera a ajuns loc de pelerinaj.
În anul 1856, sfintele moaşte ale cuvioasei au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi.
Sfânta Cuvioasă Teodora a fost canonizată de către Sfântul Sinod în anul 1992.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică de la ora 8.30 Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Crucea din județul Constanța, al cărei paraclis poartă hramul Sfintei Teodora de la Sihla.

Papa Francisc a denunțat ”persecuțiile inumane împotriva creștinilor în Orient”.
El i-a calificat drept ”martiri ai timpurilor moderne, umiliți și discriminați din cauza credinței lor în Evanghelie, victime ale fanatismului și intoleranței, deseori sub privirile și în tăcerea tuturor”.
Papa denunță cu regularitate persecuțiile ale căror victime sunt creștini, nu doar catolici, în întreaga lume și în special în Orientul Apropiat și Mijlociu.

Mâine va avea loc Ziua Porților Deschise în porturile militare.
Aceasta este organizată de către Forțele Navale Române, în porturile militare Constanța, Mangalia, Brăila și Tulcea.
În cadrul evenimentului, vor fi prezentate expoziții de tehnică, armament și echipamente militare, expoziții de pictură cu tematică marină, expoziții de lucrări de matelotaj și ofertele educaționale ale învățământului militar de marină.
Vizitatorii vor avea ocazia să învețe să confecționeze noduri marinărești la atelierele interactive, sub îndrumarea marinarilor militari.
Portul militar Constanța va fi deschis între orele 9 și 17, și tot în același interval orar Muzeul Marinei Române va putea fi vizitat gratuit.

World Trade Center Constanţa nu se va mai construi.
Lucrările de pe strada Traian au fost sistate.
Surse din cadrul autorităţilor locale spun, că zona va fi sigilată, malul va fi refăcut şi nu se va mai construi nimic.
În luna februarie, investitorii au redeschis şantierul, iar valoarea totală a lucrărilor efectuate în zonă depăşea 40 de milioane de euro.
Proiectul prevedea construirea unui hotel de patru stele, un mall de 36.000 de metri pătraţi, două clădiri de birouri, o zonă de divertisment, un institut de artă contemporană şi o parcare subterană.

Noul Cod Rutier ar putea suferi modificări.
Deputatul Tudor Ciuhodaru a propus ca pedeapsa în cazul unui șofer care provoacă un accident după ce s-a urcat băut la volan să ajungă la 10 ani de închisoare.
Mai mult, pentru alcoolemia penală, deputatul susține că permisul trebuie suspendat între 5 și 10 ani, iar dacă șoferul va repeta infracțiunea, permisul să fie suspendat încă 10 ani.
În cazul contravențiilor legate de alcool, permisul ar urma să fie suspendat până la un an.
În opinia parlamentarului, înăsprirea pedepselor ar conduce la o scădere cu 20% a ratei șoferilor care se urcă băuți la volan.

Medicii nu vor mai putea primi atenții din partea pacienților.
Potrivit unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recent publicată în Monitorul Oficial, medicii care lucrează în spitalele de stat nu mai au voie să accepte „donaţii” sau plăţi suplimentare din partea pacienţilor.
Astfel, judecătorii au decis ca medicii angajaţi cu contract de muncă în spitalele din sistemul public de sănătate să nu poată primi recompense pentru tratamentul acordat.

Ministerul Sănătății dezvoltă anul acesta două noi programe.
Este vorba despre chirurgie endovasculară și intervenții endoscopice digestive, pe lângă cele cinci programe de acțiuni prioritare demarate de anul trecut.
Ministerul a alocat, de la începutul anului, 244 de milioane de lei în aceste direcții.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanţa va fi finanţat, alături de alte 17 instituţii, în cadrul programului de Intervenție endoscopică digestivă.

Firmele care nu protejează angajații de caniculă primesc sancțiuni mari.
Angajatorii sunt obligaţi ca în zilele caniculare să ia măsuri de protecţie a lucrătorilor.
Printre acestea se numără asigurarea a cel puţin doi litri de apă pentru fiecare persoană, reducerea activităţii în aer liber şi alternarea perioadelor de lucru cu cele de repaus în locuri umbrite.
Inspectorii Muncii au sancționat luna trecută mai mulți angajatori, cărora le-au dat amenzi de peste 70.000 de lei.
Aceștia vor continua acţiunile de control în perioadele în care se semnalează temperaturi extreme.

Asigurarea facultativă pentru locuinţă nu mai poate fi încheiată fără cea obligatorie.
Din cauza numărului redus de poliţe încheiate, statul va înăspri regulile pe piaţa de profil.
Orăşenii care nu sunt expuşi riscurilor alunecărilor de teren sau a inundaţiilor naturale, sunt obligaţi să-şi cumpere şi poliţele ce acoperă dezastrele naturale.
Judeţele care au cele mai mari probleme cu inundaţiile au şi cele mai puţine asigurări încheiate în primele şase luni ale anului.
În Gorj, Dolj, Olt sau Mehedinţi mai puţin de 10 la sută dintre gospodării sunt asigurate, iar situația este similară în nordul ţării, în Vaslui sau Maramureş.

Cei care vor să-și construiască o locuinţă trebuie să angajeze un diriginte de şantier autorizat care să supervizeze lucrările.
Noile reglementări cu privire la calitatea în construcţii se vor aplica de la 31 august.
Legea prevede ca proiectele tehnice să fie controlate înainte de demararea lucrărilor de construcţie de către specialişti autorizaţi.
Excepţie de la această verificare fac locuinţele cu parter şi anexele gospodăreşti din mediul rural şi din satele care ţin de municipii şi oraşe.
Potrivit noilor reglementări, proprietarii vor plăti statului o cotă de 0,5% din valoarea autorizată, o jumătate din sumă va fi virată către Inspectoratul de Stat în Construcţii înainte de demararea lucrărilor, iar cealaltă jumătate va fi virată la momentul recepţiei de terminare a lucrărilor de construcţie.
Cei care nu se vor supune normelor legale vor fi amendaţi cu sume cuprinse între 5.000 şi 10.000 de lei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept