Știri 5 august 2015

Biserica Ortodoxă Română cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ Hozevitul.
S-a născut în anul 1913, în satul Crăiniceni din judeţul Botoşani şi a primit din botez numele Ilie.
La vârsta de 19 ani a plecat la mânăstirea Neamţ, unde timp de 4 ani a fost bibliotecar şi îngrijitor la bolniţă.
În anul 1936 a fost tuns în monahism cu numele Ioan, după care a plecat în Ţara Sfântă, unde s-a nevoit timp de 10 ani la mânăstirea Sfântul Sava de lângă Bethleem.
În anul 1947 a fost hirotonit diacon şi apoi preot, după care a fost numit egumen al schitului românesc Sfântul Ioan Botezătorul de pe valea Iordanului.
Aici, timp de 5 ani a tradus scrieri ale Sfinţilor Părinţi şi a compus un volum de versuri duhovniceşti.
În 1952 s-a mutat la mânăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul din pustia Hozevei, iar după un an s-a retras ca pustnic în peştera Sfintei Ana din apropierea mânăstirii.
Aici a petrecut timp de 7 ani în aspre nevoinţe şi rugăciuni neîncetate, după care, în data de 5 august 1960 s-a mutat către Domnul, şi a fost înmormântat în peşteră.
După 20 de ani, în anul 1980, trupul sfântului a fost aflat neputrezit şi plin de bună mireasmă, motiv pentru care a fost depus la mânăstirea Sfântului Gheorghe Hozevitul.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ioan în luna iunie a anului 1992, şi este cinstit de credincioşii din România, Grecia, Cipru şi Ţara Sfântă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie își va sărbători unul din hramuri.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia vineri, de la ora 8 Sfânta Liturghie Arhierească, slujbă urmată de Taina Sfântului Maslu.

24 de comune și orașe constănțene vor primi microbuze pentru transportul elevilor.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Ministerul Educației au emis un ordin în acest sens, în condițiile în care județul nostru se confruntă cu o criză intensă în ceea ce privește transportul elevilor.
Reamintim că, anul trecut, au fost repartizate 25 de microbuze și trei autobuze către mai multe comune constănțene.

Târgul Gaudeamus Litoral din staţiunea Mamaia îşi va deschide din nou porţile.
Evenimentul se va desfășura în perioada 13 – 17 august, în incinta pavilionului expoziţional mobil, pe faleza din faţa Radio Vacanţa.
În acest interval, de la ora 19, publicul va putea viziona proiecţii ale lucrărilor reunite sub titulatura „Dobrogea sentimentală”, ce aparţin unor elevi ai şcolilor de fotografie din Constanţa.
În cadrul campaniei, se va face o donaţie, iar cărţile vor merge către bibliotecile rurale din Dobrogea.

Vacanța de vară a elevilor va fi mai scurtă anul viitor.
Ministerul Educaţiei a publicat, pe site-ul său, varianta finală a structurii anului şcolar 2015-2016.
Conform acesteia, anul şcolar, structurat pe două semestre, va începe pe 1 septembrie şi se va încheia pe 31 august 2016.
Cursurile semestrului I vor începe luni, 14 septembrie 2015, iar vacanţa de vară de anul viitor se va încheia pe 4 septembrie.
Măsura răspunde astfel solicitării Asociaţiei Elevilor din Constanţa, ca şcoala să înceapă cu o săptămână mai devreme.

Lucrările de reabilitare a străzilor din Constanța continuă și în această lună.
Primăria anunță că, luna aceasta, vor fi reparate aleile pietonale din zona delimitată de str. Badea Cârţan, str. Tulcei şi str. Stefăniţă Vodă, trotuarele amenajate între șos. Mangaliei şi calea ferată.
De asemenea, vor fi reabilitate străzile, aleile și trotuarele din zona Gara CFR, Aleea Garofiţei, străzile Unirii, Pandurului, Apusului și Cuza Vodă.

Fructele, legumele și cerealele se vor scumpi.
Producătorii români spun că pagubele cauzate de secetă se ridică la 2 miliarde de euro.
Cea mai afectată zonă este Moldova, unde suprafețe agricole imense sunt compromise în totalitate de secetă.
De asemenea, în sud-vestul Banatului și județul Constanța, culturile de porumb, soia, grâu, rapiță, floarea-soarelui, precum și legumele sunt afectate de lipsa precipitațiilor.
Meteorologii spun însă că în următoarele două săptămâni în toata țara temperaturile vor ajunge la 35-36 de grade, iar nivelul precipitaţiilor va fi foarte scăzut.

Istoria recentă a României va fi studiată opțional la liceu.
Ministerul Educaţiei a anunţat că a fost elaborat manualul „Istoria recentă a României” care prezintă o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI.
Opţionalul, cuprins în programă la decizia şcolii, poate fi studiat de către elevii claselor a XI-a şi a XII-a.
Potrivit ministerului, opţionalul este rezultat al unui proiect derulat cu fonduri europene şi este proiectat pentru a fi studiat într-un singur an şcolar.

Gheţarii se topesc de două-trei ori mai repede decât în secolul trecut.
Potrivit unui studiu al Serviciului Mondial de Monitorizare a Gheţarilor, topirea acestora s-a intensificat în ultimii zece ani și a atins niveluri record în întreaga lume, astfel că ei pierd anual prin topire, în medie, jumătate de metru sau chiar un metru din grosimea lor.
Cei mai afectaţi au fost gheţarii din Alpi şi din Alaska, iar specialiștii spun că fenomenul va continua chiar dacă încălzirea climatică ar face o pauză.
Raportul a fost întocmit pe baza observaţiilor referitoare la 2.300 de gheţari de pe întreaga planetă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept