Știri 27 iulie 2015

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Originar din Nicomidia, a primit la naştere numele de „Pantoleon”, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”.
A deprins secretele medicinei alături de un doctor din cetate, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins învăţătura de credinţă.
Este botezat de Ermolae şi i se pune numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Acest nume este pe deplin ilustrat de viaţa sa, deoarece se va dedica bolnavilor pe care îi tămăduieşte cu iscusinţa medicului, dar şi cu puterea credinţei.
S-a mutat la Domnul în jurul anului 305, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost supus la chinuri grele şi în cele din urmă decapitat.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin.
El este invocat deseori de către cei în suferinţe, ca unul care aduce grabnică vindecare.

Patriarhia Română îndeamnă populația la rugăciune pentru ploaie.
În această perioadă de secetă care afectează grav culturile agricole din întreaga ţară cu numeroase consecinţe asupra vieţii oamenilor, Patriarhia Română adresează un îndemn ierarhilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi să intensifice rugăciunea pentru ploi.

40% dintre americani se opun mariajelor între persoane de același sex.
Acesta este rezultatul unui sondaj de opinie, realizat după ce Curtea Supremă a Satelor Unite a decis, pe 26 iunie, legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex la nivel federal.
Potrivit aceluiași sondaj, 42% dintre cetățenii Americii favorizează permiterea casatoriilor intre persoane de acelasi sex.
Sondajul a fost realizat intre 9 si 13 iulie, pe un total de 1004 persoane.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic valabil astăzi.
Astfel, vremea se va menţine caniculară în cea mai mare parte a Olteniei, Munteniei, Dobrogei, precum şi în sudul Moldovei.
Indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar temperaturile maxime vor atinge frecvent 35…37 de grade.

Cadrele didactice care au obținut cel puțin nota 7 atât la proba scrisă, în cadrul concursului național de titularizare, participă astăzi la ședința publică de ocupare a posturilor vacante. Profesorii din județul Constanța vor fi repartizați pe cele 165 de posturi de titular, în perioada 27 – 28 iulie.
Astfel, astăzi, la Liceul Teoretic „Ovidius” va avea loc ședința publică la care participă numai candidații care au susținut ambele probe în județul Constanța.
Mâine, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța are loc ședința publică la care participă numai candidații care au susținut inspecția specială în județul Constanța și proba scrisă în alt județ.

Transporturile, Sănătatea, Cultura, Energia dar şi Televiziunea Română vor avea bugete diminuate la rectificarea bugetară.
Transporturile pierd peste un miliard de lei la rectifcarea bugetară, iar bugetul Sănătăţii pierde 600 de milioane lei, bani redirecţionaţi către fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
De asemenea, bugetul Ministerului Culturii va fi diminuat cu aproximativ 2 milioane de lei.
Totodată, bugetul Ministerului Fondurilor Europene se reduce cu 25 milioane de lei, iar Ministerul Energiei şi Televiziunea Română pierd 15 milioane lei.
În schimb, Ministerul Muncii, va beneficia de o majorare bugetară de 1.222 milioane lei, pentru plata alocaţiilor de stat majorate pentru copii, a pensiilor şi indemnizaţiilor.

Românii din Italia vor programe de reintegrare profesională pentru cei care vor să revină în țară.
Reprezentanţii comunităţii românilor din această țară au discutat cu ministrul pentru relaţia cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, despre problemele cu care se confruntă.
Toate temele de interes pentru cei din afara graniţelor vor fi analizate la Congresul Românilor de Pretutindeni care va avea loc în toamnă sau, cel mai târziu, în ianuarie 2016.
Peste un milion de români au rezidenţă în Italia, însă numărul real al celor care trăiesc acolo este mult mai mare.

Hepatitele B și C ar putea fi eradicate.
Afirmația aparține Organizației Mondiale a Sănătății, care a anunțat că eradicarea hepatitei virale, este posibilă dacă se pune un accent mai mare pe prevenire, diagnosticare și tratament.
Mâine se va sărbători Ziua Mondială de luptă contra Hepatitei.
Anul acesta, ziua este consacrată combaterii celor mai periculoase forme ale acestei boli, B și C, care duc la aproximativ 80 % din cazurile de cancer la ficat din întreaga lume și provoacă în fiecare an 1,4 milioane de decese.

România ocupă ultimul loc în Europa la calitatea apelor de scăldat.
Mai mult de jumătate dintre apele de suprafaţa din Europa au o stare ecologica buna la finele anului 2015.
Așa se precizează în raportul “Mediul european – starea si perspectiva 2015”, întocmit de Agenţia Europeana de Mediu.
Potrivit raportului privind calitatea apelor de scăldat din Uniunea Europeana, Cipru, Luxemburg si Malta se afla pe primele locuri in clasament, in timp ce România ocupă ultima poziţie, după Albania.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept