Știri 21 iulie 2015

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Rafael şi Partenie de la Agapia Veche.
Sfântul Rafael a trăit în secolul 16 și a avut o viaţă de sihastru.
Sfântul Partenie a trăit în secolul 17 și a sihăstrit în zonă, pe muntele Scaunele.
Datorită rugăciunii şi povăţuirii sale blânde, mulţi călugări şi pustnici s-au mântuit și a fost învrednicit cu darurile tămăduirii şi scoaterii demonilor.

Biserica Ortodoxa o va cinsti mâine pe Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.
Cu acest prilej Înaltpresfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului oficiază de la această oră, Sfânta Liturghie la mănăstirea Sfânta Maria Magdalena din apropierea localității Cobadin.
Mâine, Ierarhul nostru va răspunde invitației PreaSfințitului Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, și va participa la Sfânta Liturghie arhierească oficiată la mănăstirea Pantocrator, paraclisul Sfânta Maria Magdalena, din localitatea Drăgănești-Vlașca.

Doar 39% dintre profesorii constănţeni au reuşit să obţină nota minimă, 7, la examenul de titularizare.
Procentul este si mai scăzut, la nivel național, de doar 37%.
Peste 100 de profesori constănțeni au luat note de 2, 3 și 4 la acest examen și doar 3 cadre didactice au obținut nota 10.
Astfel, acestea sunt cele mai slabe rezultate la titularizare din ultimii 4 ani.

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la inaugurarea podului de cale ferată de la Cernavodă.
Acesta este un prim simbol al revenirii Dobrogei la Patria Mamă, România.
În acest sens, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, organizează expoziţia „Anghel Saligny – făuritor al Dobrogei moderne: 120 de ani de la inaugurarea podului de la Cernavodă”.
Vernisajul expoziţiei are loc mâine, de la ora 13, în sala „Vasile Canarache” a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat ieri legea micii amnistii fiscale.
Aceasta prevede anularea unor obligații de plată, inclusiv prin reîncadrarea unor activități.
Actul normativ se referă și la anularea obligațiilor fiscale pentru salariații care au primit indemnizații de delegare, pe care Fiscul le-a considerat salarii și a cerut impozit.
Din primele estimări ale autorităților, mica amnistie fiscală vizează circa patru milioane de contribuabili.

Jumătate dintre pensionarii din România au pensii mai mici de 800 de lei.
Este vorba despre aproximativ 2,3 milioane de persoane.
Potrivit datelor Casei Naţionale de Pensii, la sfârşitul primului trimestru din acest an erau înregistraţi 1,14 pensionari la un salariat.
Din date mai rezultă că, la sfârşitul primului trimestru, erau aproximativ 5 milioane 162 de mii de pensionari, în scădere cu peste 40.000 faţă de perioada similară a anului trecut.

Cei care au achitat taxa de poluare vor putea solicita restituirea integrală a sumei.
Potrivit unui proiect de lege lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului, românii care au achitat taxa auto sau taxa de poluare la înmatricularea mașinilor, vor putea solicita restituirea integrală a sumelor de bani achitate.
În prezent, proprietarii mașinilor au posibilitatea de a solicita restituirea diferenței dintre valoarea achitată și valoarea timbrului de mediu pentru autovehiculul înmatriculat.

Luna iunie a acestui an a fost cea mai călduroasă lună iunie de pe glob de când a început măsurarea temperaturii, în 1880.
Agenţia americană oceanică si atmosferică a anunţat că și primele șase luni ale anului au fost marcate de temperaturi record pentru aceasta perioada.
Aceasta arată că încălzirea climatică a continuat.
Anul 2014 fusese deja cel mai călduros an înregistrat vreodată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept