Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 7 iulie 2015

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Cu acest prilej, astăzi, de la ora 18.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba vecerniei la biserica cu hramul Sfinții Epictet și Astion din cartierul constănțean km-5.

ANM a emis o avertizare cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru Dobrogea.
Astfel, astăzi și mâine, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în toată ţara.

Primăria va amenaja, de astăzi, unsprezece puncte de prim-ajutor în municipiul Constanţa.
Pe toată perioada caniculei, va exista asistenţă medicală pentru persoanele care vor avea nevoie.
În toate aceste puncte vor fi distribuite sticle de apă plată şi apă minerală.

Elevii care au susținut examenul de Bacalaureat află astăzi rezultatele de la probele scrise.
În județul Constanța, peste 6.000 de elevi s-au înscris pentru a susține examenul în sesiunea iunie – iulie 2015.
Potrivit anunțului Ministerului Educației, rezultatele vor fi afișate până la ora 16.00, iar candidații nemulțumiți au posibilitatea să solicite recorectarea lucrărilor tot astăzi, în intervalul orar 16.00 – 20.00.
Rezultatele finale după rezolvarea contestațiilor vor fi afișate pe 10 iulie.

Căsătoriile intre persoane de același sex ar putea fi recunoscute în toată Europa.
Declarația aparține vice-preşedintelui Comisiei Europene, olandezul Frans Timmermans.
El a susţinut ideea unui număr de reprezentanți ai UE, conform cărora trebuie întreprinsă o campanie de afirmare a drepturilor minorităților sexuale pe întreg teritoriul Uniunii Europene.
Potrivit reprezentanţilor de la Bruxelles, imposibilitatea de a le oferi cuplurilor gay drepturi egale, ar fi contrară dreptului la libera circulație – unul dintre principiile-cheie ale Uniunii.
În prezent, “căsătoriile” între persoane de acelaşi sex sunt permise oficial în 8 țări europene.

Taxa de pod de la Feteşti diferă în funcţie de operatorul de telefonie mobilă.
Tariful de trecere a podului peste Dunăre de pe A2 este de 13 lei pentru un autoturism.
Însă prin plata prin SMS prețurile diferă de la 2,60 euro la 3,1 euro.
La acestea se adaugă prețul SMS-urilor trimise, adică 5 eurocenți pe mesaj trimis la care se adaugă TVA.
Pentru a achita tariful de trecere prin SMS este nevoie de două mesaje transmise la operatorul de telefonie mobilă.
O altă modalitate de achitare a taxei este la benzinării, unde tariful este standard.

Plajele sălbatice din România vor fi protejate de Comisia Europeană.
Plaja de la Marea Neagră din oraşul Sulina riscă să rămână fără niciun punct de desfacere a produselor alimentare pentru turişti, dacă societăţile comerciale din această zonă nu-şi actualizează autorizaţiile de mediu.
Procedura de infringement a fost declanşată de Comisia Europeană în urmă cu patru ani, din cauza amenajărilor din zonă.
Plaja de la Marea Neagră din Sulina este cunoscută drept una dintre ultimele zone sălbatice din România.

14 grădiniţe estivale, printre care şi una la Constanţa, vor funcţiona în această vară.
Acestea se adresează copiilor din medii defavorizate şi fac parte dintr-un proiect menit să ajute la reducerea abandonului şcolar.
Proiectul aparţine Organizaţiei Salvaţi Copiii şi Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi are o valoare de 2 milioane de lei.
De asemenea, în cadrul proiectului se va desfăşura o campanie de comunicare, adresată părinţilor şi autorităţilor, cu scopul de a atrage atenţia asupra importanţei pe care o are educaţia în dezvoltarea copilului şi în integrarea socială.

Un vaccin experimental anti-HIV a generat rezultate promiţătoare.
Acest vaccin “în doi paşi” constă, într-o primă etapă, în pregătirea sistemului imunitar cu ajutorul unui agent patogen, iar apoi în stimularea sa cu o proteină care se găseşte în membrana HIV.
Noua metodă ar putea deveni, potrivit autorilor studiului, cea mai bună strategie de protejare a oamenilor împotriva infectării cu acest virus.
Vaccinul a fost testat cu succes pe maimuțe și urmează a fi testat pe 400 de voluntari din Statele Unite şi Rwanda.