Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 18 iunie 2015

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Greciei avertizează că Yoga nu are ce căuta în viața creştinului.
Anunțul a fost făcut ca răspuns la Ziua Internațională Yoga, care a fost stabilită de Organizația Națiunilor Unite, anul trecut.
Sfântul Sinod susține că, din moment ce Yoga reprezinta un aspect fundamental al Hinduismului, ea nu poate fi practicata de creștini, deoarece este contrara Credinței Creștine.
Din această cauză, ea nu poate fi considerată doar o “formă de exercițiu”.
Anunțul oficial afirmă, în continuare, că Biserica Ortodoxa a Greciei respectă libertatea credințelor religioase, dar avertizează că trebuie să se evite dezvoltarea unui “climat al sincretismului religios”.

Grăsimile artificiale vor fi interzise în Statele Unite.
Administraţia pentru Alimente si Medicamente din SUA a decis interzicerea grăsimilor artificiale din alimente, legate de mai multe boli, printre care si cele de inimă.
Astfel, produse precum popcorn, pizza congelata, biscuiţi, margarină sau dulciurile semipreparate trebuie sa fie fabricate folosind alte reţete.
Oamenii de ştiinţa au arătat ca aceste grăsimi, utilizate pentru a îmbunătăți textura sau aroma produsului sau pentru prelungirea termenului de valabilitate, sunt periculoase pentru sănătate, deoarece cresc nivelul colesterolului și provoacă boli de inimă, principala cauză de deces în SUA.

Hotărârea luată marţi de Guvernul de la Chişinău, potrivit căreia cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene ar fi putut intra in Republica Moldova doar cu buletinele de identitate, este nulă de drept.
Decizia a fost luată ieri de Curtea Constituţionala a acestei țări.
Informaţia apare intr-un comunicat de presă postat pe site-ul Curţii Constituţionale de la Chişinău, care a stabilit ca hotărârile luate de Guvernul condus de Chiril Gaburici sunt nule de drept, din moment ce premierul si-a dat săptămâna trecută demisia, rămânând doar prim-ministru interimar.

România si Malta au fost statele cu cea mai ridicata rata anuala a inflatiei din Uniunea Europeana in luna mai.
Așa arată statisticile date publicității ieri, de Eurostat.
Rata anuala a inflaţiei atât în zona euro cât și în Uniunea Europeana a urcat la 0,3% în luna mai, comparativ cu un nivel zero al inflaţiei in aprilie.
Țările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost România si Malta, ambele cu 1,3% și Letonia cu 1,2%.
În schimb, opt state membre UE au înregistrat in luna mai rate anuale negative ale inflaţiei, în frunte cu Cipru, minus 1,7%, Grecia minus 1,4% și Slovenia, minus 0,8%.

Activitatea oamenilor duce la secarea rapida a aproximativ o treime din cele mai mari rezerve de apa subterana ale planetei.
Potrivit declarațiilor specialiștilor, în acest moment nu se știe sigur câtă apă a mai rămas în aceste depozite.
Din principalele 37 de acvifere ale Pământului, urmărite in perioada 2008-2013, opt au fost calificate ca fiind “supra-stresate”, adică sunt secate si nu se reumplu natural pentru a contrabalansa utilizarea.
Alte cinci acvifere sunt “extrem sau puternic stresate” si oamenii de ştiinţa avertizează ca situaţia se înrăutăţeşte sub impactul schimbării climatice si creşterii populaţiei.

Propunerea Papei Francisc de a sărbători Paștele odată cu ortodocșii este binevenită, dar în anumite condiții.
Un purtător de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Ruse a declarat că propunerea este valabilă doar atâta timp cât Biserica Catolică ar accepta metoda ortodoxă de stabilire a datei.
Protopopul Nicolae Balasov a afirmat că nu poate fi vorba despre stabilirea unei date care să fie fixă, pentru Paște.
El a mai spus că aşteaptă mai multe detalii la propunerea Papei.

În România, rata de supravieţuire după transplantul renal este mult mai mare decât media europeană.
Peste 80% dintre pacienţii care au primit un rinichi îl au funcţional şi după un deceniu, față de 65% în Europa.
Așa arată bilanţul prezentat de şeful celui mai mare centru de transplant renal din Europa, cel de la Fundeni.
Însă, faţă de anul trecut numărul donatorilor, s-a înjumătăţit iar 13 mii 500 de români fac dializă.

Prelungirea arestului la domiciliu încalcă drepturile omului.
Echilibrul dintre interesul public și cel individual este afectat de faptul că în lege nu se precizează perioada maximă de dispunere a arestului la domiciliu.
Este motivarea Curții Constituționale la decizia din 7 mai prin care s-a stabilit că anumite reglementari ale Codului de Procedură Penală încalcă legea fundamentală.
Judecătorii spun că arestul la domiciliu reprezintă o măsură ce poate afecta drepturi și libertăți fundamentale.
Mai exact libera circulație, viață intimă, familială și privată, dreptul la învățătură și muncă și protecția socială a muncii. Decizia este definitivă.

Angajatorii vor putea să ofere primele vouchere de vacanță de la 1 iulie.
Autoritatea Națională pentru Turism a anunțat că a finalizat normele cu privire la acordarea voucherelor de vacanță, documentul urmând să fie trimis pe circuitul de avizare imediat după promulgarea legii și publicarea acesteia în „Monitorul Oficial.
Beneficiarul poate utiliza voucherele de vacanță, în valoare de 6000 de lei, pe baza actului de identitate numai pentru achiziționarea de servicii turistice de la unitățile afiliate.

Senatorii au adoptat o propunere legislativă cu privire la instituirea Zilei Limbii Maghiare.
Aceasta va fi aniversată în ziua de 13 noiembrie a fiecărui an. Proiectul a fost adoptat cu 62 de voturi ”pentru” şi patru abţineri.
Senatorii au respins însă declararea zilei de 19 februarie drept Ziua Brâncuși, zi de sărbătoare națională.
Proiectul a fost respins deoarece nu a întrunit voturi suficiente pentru a fi adoptat.

Noua Zeelandă acordă animalelor prin lege statutul de “fiinţe conştiente”.
Astfel, cetăţenii vor fi obligaţi prin lege să le recunoască acest statut animalelor de companie şi să le respecte drepturile.
Totodată, experimentele de testare a produselor cosmetice pe animale au fost interzise.
Astfel, în Noua Zeelandă, vor fi stabilite pedepse pentru oamenii care îşi neglijează animalele sau le supun la abuzuri.