Știri 21 mai 2015

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului.
Această sărbătoare ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti.
Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania din Ierusalim, Iisus Hristos s-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.
Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti cele mai vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale.
Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al 4-lea.
Tot în secolul al 4-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare compun canoanele din slujba Înălţării.
În unele părţi ale ţării, de astăzi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat”.

Tot astăzi cinstim şi Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională.
Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.
Pomenirea eroilor va fi interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 si 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.
Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar în anul 2003, să devină zi de sărbătoare naţională.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 13.00 slujba de pomenire a eroilor, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial și Grupul funerar al eroilor Revoluției din decembrie 1989 din Cimitirul central.

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi întocmai cu apostolii Constantin şi mama sa Elena.
Aceştia sunt primii împăraţi creştini şi protectori ai creştinismului, care se sărbătoresc în ziua mutării la Domnul a Sfântului Împărat Constantin, pe 21 mai, anul 337.
Ei sunt socotiţi întocmai cu apostolii deoarece s-au făcut remarcaţi prin mari fapte care au susţinut activ creştinismul.
Printre acestea avem Edictul de la Milan cu privire la legalizarea creştinismului, dat de Sfântul Constantin în anul 313.
Tot împăratul Constantin a convocat la Niceea, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde s-a combătut erezia lui Arie cu privire la Fiul lui Dumnezeu, şi unde s-a elaborat prima parte a Simbolului de credinţă.
La rândul ei, mama împăratului Constantin, împărăteasa Elena este cea care s-a ostenit pentru aflarea lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Totodată, ea a iniţiat construirea unor biserici în locurile cele mai importante ale creştinismului, printre care Biserica Învierii din Ierusalim, Biserica Naşterii Domnului din Betleem şi Biserica Tatăl nostru de pe Muntele Măslinilor.
După cei 31 de ani de glorioasă domnie ai împăratului Constantin, istoria consemnează şi alte merite importante, printre care întemeierea Imperiului Roman creştin de răsărit, devenit ulterior Bizanţul, şi întemeierea capitalei acestuia, cetatea Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
În ţara noastră numeroase locaşuri de cult îşi sărbătoresc hramul.
Printre acestea se numără catedrala Patriarhala din Bucureşti, biserica sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Constanţa şi Mânăstirea Sfânta Elena de la mare, de lângă localitatea Costineşti.
Totodată, peste 1,8 milioane de romani îşi serbează ziua numelui.
Dintre aceştia 1 milion două sute de mii sunt bărbaţi, iar 7 sute de mii sunt femei.
Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși de la ora 8:45 Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena 1, iar de la ora 14:30, ierarhul nostru va oficia slujba de Te Deum la biserica din localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, cu prilejul hramului.

Festivalul de Artă Corală se va desfășura astăzi la Constanța.
Acesta este dedicat Sfinților Împărați Constantin și Elena, ocrotitorii orașului Constanța și va avea loc la Casa de Cultură, de la orele 17.30.
La eveniment vor participa coralele Gherontie Nicolau și Teodoxa, Grupul psaltic al Seminarului Teologic Liceal Sf. Dionisie Exiguul și Grupul psaltic Sf. Vasile cel Mare.
Totodată, Corala Bărbătească Armonia va susține un recital.
Intrarea va fi liberă.

O icoană minunată a Sf. Ierarh Nicolae din Ucraina va poposi pentru scurt timp la Constanța.
Mâine seară, în jurul orei 22, icoana va fi adusă la catedrala arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” de către o delegație a Sinodului Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, condusă de către Mitropolitul Augustin Markevitch și se va oficia slujba de Priveghere.
Sâmbătă dimineața, de la ora 8, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului și Înaltpreasfințitul Augustin vor oficia Sfânta Liturghie arhierească la catedrala Arhiepiscopală.
După slujbă, delegația din Ucraina va continua deplasarea cu icoana spre orașul Bari din Italia, unde se află și moaștele Sf. ierarh Nicolae.

Alocația pentru copii se va dubla.
Deputații au votat această lege cu 322 de voturi pentru, 2 abțineri și niciun vot împotrivă.
Majorarea alocațiilor pentru copii, de la 42 la 84 de lei, va intra în vigoare, după ce legea va fi promulgată de președintele Klaus Iohannis.

Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în unanimitate, proiectul legii insolvenţei persoanelor fizice.
Acesta prevede ca orice român aflat în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să îşi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioadă de cinci ani.
În momentul în care se deschide procedura de insolvenţă, debitorul nu mai poate fi executat silit şi este stopată orice penalitate sau majorare de întârziere.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept