Știri 14 mai 2015

La Constanța se află prima tiroliană din România construită deasupra unei plaje.
Aceasta pornește de pe marginea malului abrupt din dreptul străzii Mihai Eminescu, direct pe plaja Modern.
Peste 330 de metri de cabluri metalice îi vor purta pe turişti, timp de treizeci de secunde, către plajă.
Tiroliana este destinată adulţilor şi copiilor mai mari de 12 ani.
Instalaţia a fost construită de Răzvan Gheorghiu, cascador profesionist, cu zeci de filme la activ.

Grecii cer legalizarea canabisului și a drogurilor uşoare.
Primul festival al canabisului, din Grecia, a avut loc în aceste zile, în Atena.
Organizatorii festivalului au cerut legalizarea canabisului și a drogurilor uşoare și dezincriminarea utilizatorilor.
Ei spun că un astfel de act ar aduce 2,5 miliarde de euro pe an și ar ajuta economia Greciei să iasă din criză.
Legalizarea și cultivarea canabisului vizează folosirea acesteia pentru uz personal, în scopuri terapeutice și de divertisment.

Cosmetice expirate sau fără informaţii obligatorii pe ambalaj au fost descoperite în magazine.
Inspectorii ANPC au depistat la 74 la sută dintre operatorii economici, abateri de la prevederile legale, iar valoarea produselor cu abateri a fost de circa 150.000 de lei.
Prin urmare, au fost aplicate sancţiuni și au fost oprite de la comercializare, produse cosmetice cu data de minimă durabilitate depăşită.
Pe lângă existenţa unor produse expirate, inspectorii ANPC au mai constatat lipsa informaţiilor obligatorii pe ambalaj, precum şi abateri cu privire la promoţiile şi afişarea preţurilor.

Radiaţiile electromagnetice reprezintă un pericol real.
200 de oameni de ştiinţă cer Naţiunilor Unite să adopte reguli clare pentru protecţia împotriva radiaţiilor electromagnetice.
Este vorba despre acele unde invizibile emise de toate aparatele din jurul nostru, de la telefoane până la modemuri de internet şi televizoare.
Specialiştii susţin că, peste anumite limite, aceste radiaţii sunt foarte nocive şi pot provoca afecţiuni grave precum autism, obezitate sau cancer.
Prin lege, telefoanele mobile trebuie să respecte anumite doze de radiație, fiecare aparat are afișat în prospect și această cifră.

10 mai a devenit oficial zi de sărbătoare naţională.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, ieri, decretul cu privire la promulgarea acestei legi.
Aceasta este ziua care marchează trei momente istorice – începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Proiectul de lege prevede că Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul, celelalte autorităţi centrale organizează manifestări cu prilejul sărbătoririi acestei zile în limita alocaţiilor bugetare prevăzute.

Guvernul anunță că va șterge datoriile pe care patru milioane de contribuabili le au la ANAF.
Anul trecut, numeroși avocați, medici, farmaciști sau sportivi au primit de la Fisc decizii de impunere de zeci de mii de lei, cu tot cu penalități, pentru ultimii patru ani.
S-a ajuns aici pentru că Fiscul a inclus aceste profesii liberale în categoria celor depedente.
Oamenii însă au dat statul în judecată.
De altfel, premierul Victor Ponta a explicat că preferă să amnistieze aceste persoane, în loc ca statul să plătească despăgubiri în urma proceselor.

ANM a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată.
Astfel, până în această noapte la ora 23, instabilitatea atmosferică se va accentua în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, unde vor fi averse, frecvente descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.
Ploile vor avea şi caracter torenţial, cantităţile de apă vor depăşi local 15 l/mp şi izolat, 20…30 l/mp.
În restul teritoriului instabilitatea atmosferică se va manifesta local, mai ales în orele serii.

Salariile angajaţilor din administraţia publică centrală şi locală vor creşte cu 30%, din ianuarie anul viitor.
Anunțul a fost făcut de ministrul delegat pentru dialog social Liviu Pop.
Acesta a explicat, că majorarea ar fi posibilă datorită ridicării pragului la venitul minim pe economie.

În acest week-end se va desfășura Noaptea Muzeelor.
Ziua internaţională a muzeelor este marcată în acest an, în noaptea de 16 spre 17 mai, în peste 150 de muzee şi organizaţii de cultură şi educaţie din 48 de localităţi din ţară.
Ediţia din acest an este marcată şi de un protest inedit, astfel că unele obiecte de patrimoniu vor fi acoperite cu o pânză neagră pentru a atrage atenţia cu privire la ritmul alert cu care dispar, prin retrocedări, muzeele şi colecţiile muzeale.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, organizează, sâmbătă, o amplă manifestare dedicată acestui eveniment.
Vizitatorii muzeului vor putea participa de la ora 17, la o demonstrație de lupte daco-romane organizată în Piața Ovidiu, urmată de un spectacol de muzică folk.

Ștampilele nu vor mai fi obligatorii pe documentele oficiale, de la 1 iulie.
Ministerul Finanţelor a anunțat că pe orice hârtie emisă de o firmă, va fi suficientă semnătura.
Oamenii de afaceri spun că dispariţia ştampilei înseamnă debirocratizare şi va simplifica tranzacţiile.
Republica Moldova a renunţat deja la ştampilă în urmă cu trei luni.
În Europa, doar ţara noastră şi Bulgaria mai foloseşte acest tip de parafă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept