Arhiepiscopia Tomisului - 99,7 FM - Constanţa

Știri 5 mai 2015

Furnizorii de servicii medicale sunt obligaţi să acorde servicii medicale și medicamente.
Potrivit ministrului Sănătății, Nicolae Bănicioiu, toate spitalele, farmaciile și cabinetele medicilor de familie sunt obligate să utilizeze sistemul de implementare a cardului naţional de sănătate, dar și să furnizeze servicii medicale și medicamente.
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a primit, ieri, peste 70 de sesizări cu privire la problemele legate de funcţionarea cardului de sănătate, obligatoriu din 1 mai.
CNAS a făcut apel la pacienţi și la furnizorii de servicii medicale să semnaleze orice deficiențe.

Militarii americani reabilitează pavilionul C al Spitalului din Mangalia.
Aproximativ 50 de militari americani se află, timp de o lună, în Mangalia, în cadrul unui program de reabilitare şi modernizare a unor obiective cu caracter social.
Conform proiectului la care s-au angajat, aceştia construiesc o rampă destinată persoanele cu handicap, fac reparații la acoperișul clădirii şi la pereții exteriori, precum și câteva îmbunătăţiri la grupurile sanitare.
Toate cheltuielile aferente sunt suportate de către partea americană, iar termenul de finalizare este la sfârșitul acestei luni.

Comisia Europeană a adoptat reguli noi pentru a ajuta țările cu absorbţie redusă a fondurilor europene.
Acestea explică în detaliu pașii de urmat de către statele membre și de către Comisie, în vederea finalizării programelor de politică de coeziune 2007-2013.
Fondurile pentru această perioadă pot fi utilizate până la finalul acestui an.
România se numără printre cele opt state membre cu o absorbţie a fondurilor structurale și de coeziune mai mică de 60%.
Potrivit cifrelor publicate pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene, rata de absorbţie curentă este de 53,12%.

Homosexualii nu pot dona sânge.
Așa a decis săptămâna trecută Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Aceasta susține că interzicerea unei persoane homosexuale să doneze sânge este îndreptățită dacă se demonstrează că homosexualii reprezintă un risc de a contracta maladii contagioase precum HIV și dacă nu există metode mai bune pentru protejarea sănătății celor care urmează să primească sânge.
Potrivit datelor din perioada 2003-2008, fiecare contaminare cu HIV a fost provocată de un raport sexual, iar jumătate din noile infectări cu acest virus s-au înregistrat la bărbați care au avut relații cu alți bărbați.

Expunerea îndelungată la radiaţiile cosmice îi va afecta pe astronauţi în timpul misiunilor spaţiale de lungă durată.
Aşa va fi cazul pe parcursul viitoarelor călătorii spre Marte. Expunerea prelungită la radiaţiile cosmice afectează sistemul nervors central şi generează deficienţe cognitive permanente. Concluziile au fost formulate în urma unor experimente care au fost realizate pe şoareci.
Astronauţii de pe Staţia Spaţială Internaţională, care participă la misiuni de şase luni pe orbită, nu vor fi expuşi la o intensitate atât de mare a radiaţiilor cosmice, deoarece sunt protejaţi de magnetosfera terestră.

Astăzi începe programul “Litoralul pentru toţi”.
Cei care aleg programul au parte de oferte generoase, cu preţuri mai mici cu 60%.
Turiştii care doresc însă servicii all-inclusive vor plăti 765 de lei de persoană pentru cinci nopţi de cazare la unităţile de trei stele, 875 de lei la cele de patru stele şi 985 de lei la hotelurile de cinci stele.
Biletele sunt vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara, astfel că, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral cu tarif redus.

Ministerul Educaţiei va introduce în anul şcolar 2015-2016, patru noi discipline opţionale.
Este vorba despre Joc şi mişcare, la clasa pregătitoare, clasele I şi a II-a, Educaţie pentru prevenirea riscului rutier, la învăţământul primar, Educaţie pentru dezvoltare şi Educaţie pentru drepturile de proprietate intelectuală, la liceu.
Toate cele patru programe sunt disponibile pe site-ul Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, secţiunea Programe şcolare.

Uniunea Europeană nu mai dorește aderarea țărilor din estul Europei.
Este vorba despre Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Ultimul proiect al declarației pe care Uniunea Europeană o pregătește pentru summitul Parteneriatului Estic de la Riga oferă puține speranțe în privința perspectivelor de integrare europeană ale celor trei țări.
Documentul care urmează să fie adoptat pe 21 mai a fost deja trimis celor șase state membre ale Parteneriatului Estic.

Curtea Supremă a SUA a refuzat să ia în discuţie plângerea unor persoane din New Jersey care solicitau autorizarea unei terapii destinate adolescenţilor homosexuali.
Cea mai înaltă instanță americană a interzis astfel tratamente care ar încerca să schimbe orientarea sexuală.
Vara trecută, Curtea refuzase o cerere similară primită din California.
Luna viitoare, Curtea Supremă a SUA va lua o decizie asupra constituţionalităţii mariajelor gay.
Un eventual accept ar face ca pe întreg teritoriul ţării persoanele de acelaşi sex să se poată căsători, chiar şi în statele care interzic în prezent acest lucru.

România se afla pe ultimul loc dintre cele 28 de țări membre ale Uniunii Europene, în topul statelor unde este cel mai bine să devii mamă.
Norvegia este cea mai bună țară din lume pentru o femeie să fie mama.
Potrivit unui clasament anual întocmit de organizaţia Salvați copiii, pe ultimul loc în lume se află Somalia.
Țara noastră se află pe poziţia a 66-a, după Turcia și înainte de Trinidad și Tobago.
Clasamentul referitor la 179 de țări este bazat pe o serie de criterii ca sănătatea maternă, educaţia, nivelul veniturilor și statutul femeilor.